Ramai la curent!

Stiri Brasov

Braşovul a ajuns în Top 3 al judeţelor cu cele mai multe cazuri de COVID-19. Cum justifică directorul DSP Braşov creşterea alarmantă a umărului de infecţii din ultima perioadă

Publicat

in

Judeţul Braşov a urcat pe un nedorit loc 3 în topul judeţelor cu cele mai multe cazuri de infectări cu noul coronavirus, după ce în ultimele 24 de ore, Institutul Naţional de Sănătate Publică a înregistrat încă 33 de rezultate pozitive la testările făcute la Braşov. Până acum, judeţul a înregistrat 923 de pacienţi infectaţi cu COVID-19, zilele ce au urmat relaxării măsurilor de restricţie însemnând şi o extindere a cazurilor noi. Pe lângă cele 33 anunţate azi la INSP, ieri s-au mai înregistrat alte 30, iar în urmă cu o săptămână, 36. 

Potrivit directorului executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, dr. Andrea Neculau, în acest moment 75% din paturile puse la dispoziţie în spitalele destinate pacienţilor cu COVID-19 sunt ocupate, iar judeţul Braşov se află acum într-un val epidemic, în contextul în care are în mod constant un număr mare de cazuri noi. 

Cum a ajuns Braşovul în Top 3 al judeţelor cu cei mai mulţi pacienţi infectaţi cu noul coronavirus

Dr. Andrea Neculau spune că valul epidemic din judeţ a fost semnalat  încă de la începutul lunii mai, când s-au înregistrat creșteri constante. Tendința s-a menținut și suntem  acum într-un proces constant de acumulare de cazuri, a precizat dr. Andrea Neculau.  Cazurile noi au apărut în focare mici, de familie, dar şi în locuri unde nimeni nu şi-ar fi dorit, adică în azile de bătrâni. 

„Au apărut focare în colectivități pe care nu ni le-am fi dorit atinse de boală, respectiv azilele de bătrâni. Un lucru pe care am reușit să-l controlăm foarte bine pe durata stării de urgență, acum nu reușim să îl facem atât de bine, pentru că la azilele de bătrâni personalul nu mai este carantinat în instituții, ci este liber să se întoarcă acasă, în comunitate, unde, dacă nu respectă măsuri ferme și stricte de siguranță, la întoarcerea în azile poate să transmită boala. În ciuda faptului că aceste instituții testează personalul la intrare, știm cu toții că testul poate să surprindă un moment de fals negativ, care, ulterior se dovedește a fi unul pozitiv, ceea ce s-a și întâmplat”, a declarat dr. Andrea Neculau. 

O problemă o reprezintă, de asemenea, indisciplina persoanelor care ar trebui să stea în autoizolare la domiciliu şi nu restectă totuşi restricţiile impuse. 

„Am sesizat și am semnalat foarte multe acte de indisciplină în ceea ce privește autoizolarea. Majoritatea persoanelor care sunt acum în carantină provin din rândul celor care nu au respectat perioada de izolare. Nu au înțeles că aceste restricții sunt obligatorii și că sunt monitorizați constant de poliție”, a mai spus directorul DSP Braşov. 

Pe de altă parte, un aspect foarte important este şi acela al testărilor. Braşovul are multe cazuri noi pentru că a şi făcut multe testări în ultima perioadă. 

„Județul Brașov are multe cazuri pentru că a și «căutat» multe cazuri. Noi am făcut testare extinsă. Testarea s-a făcut și în afara definiției de caz, din dorința oamenilor de a afla dacă sunt sau nu infectați, sau a instituțiilor care au derulat programe de screening. Aceste lucruri au dus la testarea extinsă și la identificarea unor cazuri aflate în faza asimptomatică a bolii”, a mai spus dr. Neculau.

Pe de altă parte, şi prefectul Cătălin Văsii are propriile răspunsuri la întrebarea legată de numărul mare al cazurilor noi apărute la Braşov în ultima perioadă. El spune că judeţul este unul turistic, vizitat în ultimele două săptămâni de un număr mare de persoane, dar şi un jueţ cu o populaţie tânără şi cu agenţi economici care au număr mare de angajaţi. 

„Suntem un județ cu mare impact turistic, cu mare afluență de vizitatori, lucru pe care l-am constatat de la ridicarea stării de urgență. Cel puțin în ultimele două weekend-uri au fost numeroși turiști. Acest lucru care a dus la un nivel ridicat de expunere, mai ales că, din păcate, unii dintre noi nu au înțeles că trebuie să respectăm măsurile de precauție. Aceasta poate fi o posibilă explicație”, a precizat prefectul.  

196 de cazuri noi detectate în 24 de ore, în România

Per total, la nivelul României, până la 10 iunie, au fost confirmate 20.945 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), ultimele 24 de ore aducând 196 de noi îmbolnăviri.  Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.103 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

 

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 405
2. Arad 698
3. Argeș 303
4. Bacău 549
5. Bihor 647
6. Bistrița-Năsăud 378
7. Botoșani 851
8. Brașov 923
9. Brăila 47
10. Buzău 233
11. Caraș-Severin 112
12. Călărași 105
13. Cluj 584
14. Constanța 302
15. Covasna 224
16. Dâmbovița 329
17. Dolj 246
18. Galați 645
19. Giurgiu 237
20. Gorj 158
21. Harghita 183
22. Hunedoara 638
23. Ialomița 394
24. Iași 678
25. Ilfov 584
26. Maramureș 111
27. Mehedinți 136
28. Mureș 691
29. Neamț 916
30. Olt 119
31. Prahova 124
32. Satu Mare 63
33. Sălaj 102
34. Sibiu 521
35. Suceava 3.668
36. Teleorman 147
37. Timiș 509
38. Tulcea 158
39. Vaslui 165
40. Vâlcea 38
41. Vrancea 701
42. Mun. București 2.289
43. 34
                                       TOTAL 20.945

Totodată, până acum, 1.360 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea și Buzău, au decedat.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO. Capturarea albinelor care „ocupă abuziv” o casă, o operațiune complicată. Anul acesta, în Brașov au fost două intervenții

Publicat

in

Albinele și viespile pot fi „musafiri nedoriți” într-o casă. Insectele își amenajează un cuib, apoi încep să zboare prin zonă, devin agasante, intră în case și, dacă se simt amenințate, îi pot înțepa pe locatari. Pentru a-i scăpa pe brașoveni de această problemă intervine un angajat al municipalității, Viorel Mihai, care este și apicultor. El spune că anul acesta a avut două intervenții de acest fel, ultima fiind luni, pe strada Lungă.


Procedura în cazul albinelor este ingenioasă și necesită răbdare. În primă fază, este luat cuibul de albine, inclusiv regina și mutat într-un stup. Apoi, pentru a fi „momite” albinele care nu au ajuns în stup, este folosită miere. Apoi, trebuie răbdare, până când se adună toate albinele și intră în stup. Ulterior, stupul este dus la stupină.


„La început, noua familie are nevoie de ajutor, astfel că, o perioadă, pun rame cu miere în stup. În timp, albinele se oganizează, apoi încep să producă miere”, ne-a declarat Viorel Mihai.

De regulă, Viorel Mihai rezolvă singur problema albinelor și viespilor care „ocupă abuziv” o clădire, însă, când cuibul este la înălțime mare, vin în ajutor pompierii, cu o autospecială cu nacelă.
Brașovenii care care descoperă că în clădiri au apărut cuiburi de viespi sau albine, pot reclama problema la Primăria Brașov sau la Serviciul Local pentru Situații de Urgență Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Cum a securizat Primăria Brașov platforma de pe Tâmpa. Câte o bandă de plastic, „neînțeleasă” de turiști

Publicat

in

Săptămâna trecută, Primăria Brașov a anunțat închiderea platformei de belvedere de la literele de pe Tâmpa. Decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov, care a avertizat că platforma este degradată și riscă să se prăbușească.  

Pentru a bloca accesul turiștilor pe platformă, Primăria Brașov a apelat la o soluție minimalistă: au amenajat niște bariere din benzi de plastic de-a latul potecilor care duc „la litere” și, atât. Unele au fost rupte, iar cele care au rezistat sunt ignorate.

Turiștii, unii dintre ei străini, trec pe sub ele sau pe lângă ele și merg la litere, pentru a admira priveliștea Brașovului.

De altfel, drumeții din alte orașe nu știu ce reprezintă acele benzi. În zonă nu a fost montat vreun panou de avertizare, prin care turiștii să fie avertizați că accesul la respectiva platformă este interzis.

Amintim că Primăria Brașov a anunțat că platforma va intra în reparații, însă nu a precizat când vor începe și când se vor termina lucrările.

Citește mai departe

Cotidian

Salvatorii montani, în alertă. Mai mulți alergători au alunecat în răpe, la ultramaratorul Transylvania 100

Publicat

in

Salvatorii montani care acoperă Munții Bucegi au intrat în alertă sâmbătă dimineața, după ce starea traseulului de alergre de la ultramaratonul de 100 de kilometri „Transylvania 100” le-a creat probleme alergătorilor.

Astfel, sâmbătă, Salvamont Brașov a anunțat că au fost înregistrate 16 incidente.

„Dintre acestea, 3 cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte/râpe, 8 cazuri au fost preluate de pe traseu, iar 4 persoane au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța. Într-un caz s-a intervenit pentru alungarea unui urs”, a anunțat Salvamont Brașov.

Pentru realizarea intervențiilor au fost mobilizați peste 40 de salvatori montani de la mai multe formații. Reprezentanții Salvamont Brașov au anunțat în jurul orei 13.30 ca mai era în derulare o singură intervenție.

Alergătorii montani s-au accidentat în zona Tigănești – Mălăiești, unde, unde au alunegat pe zăpada înghețată. Salvatorii montani din județele Brașov și Prahova au precizat că rămân în alertă, până la finalizarea cursei.

Citește mai departe

Trending