Cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume, care a reușit să producă cele mai bune falsuri din istoria României, prins de anchetatori

el mai mare falsificator de bancnote de plastic din lume, care a reușit să producă cele mai bune falsuri din istoria României, a fost prins de polițiști. El a coordonat o rețea care începând cu 2014 a falsificat bancnote de 100 de lei în valoare de 1,7 milioane de lei, spun procurorii DIICOT. 

Potrivit DIICOT, miercuri, procurorii de la Structura Centrală împreună cu Oficiul Național Central pentru Combaterea Falsului de Monedă din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au făcut percheziții domiciliare în București și la Bușteni, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat suspectat de falsificare de monedă, complicitate la falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, complicitate la punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, complicitate la deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, înșelăciune și complicitate la înșelăciune. 
 
Procurorii DIICOT spun că în primăvara anului 2014 trei persoane au constituit un grup infracțional care s-a specializat în falsificare de monedă și punerea în circulație de valori falsificate, grup care își desfășoară activitatea și în prezent. Până acum, membrii grupării au reușit să falsifice 17.065 de bancnote din cupiura de 100 lei, prejudiciul ridicându-se la aproximativ 1.706.500 lei. 
 
Liderul grupului infracțional avea rolul de a-i coordona pe ceilalți membri, fiind implicat în procurarea/deținerea de materiale și instrumente necesare falsificării, în falsificarea de monede și punerea acestora în circulație, inducând astfel în eroare mai multe persoane. 

Cele mai bune falsuri din istoria României

În urma cercetărilor, s-a constatat faptul că, într-un interval relativ scurt de timp, liderul grupului a reușit să producă cele mai bune falsuri din istoria României și să devină cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume. 
„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Oficiului Național Central pentru Combaterea Falsului de Monedă au desfășurat activități de monitorizare a fenomenului de plasare a acestui tip de contrafacere, iar ca urmare a calității superioare a reproducerii, fiind realizate pe suport de polimer și având imitate toate elementele de siguranță destinate publicului (inclusiv microperforațiile, banda iridescentă, imagine latentă, fereastră transparentă, cerneala care își schimbă culoarea, imprimare vizibilă în lumină ultravioletă), fals aproape imposibil de identificat de către persoanele care intră în posesia acestora, din acest motiv a fost denumit generic <<SUPER LEU>>”, afirmă DIICOT.
 
Evoluția acestui tip de fals la nivelul anului 2014 a fost una spectaculoasă fiind pentru prima dată în istoria falsului de monedă din România când aceasta era identificată în circuitul financiar cu precădere în centrele de procesare de numerar, ceea ce îndepărta practic momentul punerii în circulație de momentul identificării bancnotei. În toate situațiile în care erau identificați martori (casieri ai unităților comerciale sau alte altor instituții financiare – bănci comerciale) nici unul nu a putut oferi suport informațional întrucât nu și-a dat seama la momentul încasării că bancnota este un fals.

 

La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi duse la audieri 3 persoane.
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.