Connect with us

Educație

Elevi de 4 sau de 8 la Colegiul „Honterus” Brașov? Diferenţe majore între notele iniţiale şi cele de după contestaţii. Părinții cer Ministerului Educației să verifice situația

Published

on

225 de elevi care au studiat la clase cu predare în limba germană de la Colegiul naţional „Johannes Honterus” au susţinut, la Evaluarea Naţională, şi proba suplimentară de Limba maternă. 

Acest examen a scos la iveală o situaţi mai puţin plăcută, după afişarea notelor iniţiale. 27 dintre candidaţi, care au considerat că trebuiau notaţi mai bine, au depus contestaţii. S-a dovedit că majoritatea aveau dreptate să aibă aşteptări mai mari, pentru că 24 dintre contestaţii au fost soluţionate cu punctaje mai mari în favoarea candidaţilor.

14 din cei 24 de elevi au obţinut  note mai mari cu cel puţin un punct, însă a existat şi un caz în care unul dintre candidaţi a obţinut 3,5 puncte în plus, în urma contestaţiei, ajungând de la nota 4,6, la 8,1!. 

Părinţii elevilor de la „Honterus” s-au arătat revoltaţi de această situaţie şi  au sesizat-o, printr-o petiţie, la Ministerul Educaţiei, cerând o verificare a modului în care s-a făcut corectarea lucrărilor la proba de Limba germană maternă din jueţul Braşov. Părinţii spun că diferenţele apărute între notele iniţiale şi cele de după contestaţii „crează îndoieli justificate cu privire la modul în care au fost evaluate TOATE LUCRARILE ELEVILOR”.

„Există diferențe de până la 3,5 puncte între notele obținute înainte și după recorectarea lucrărilor , situația fiind următoarea: 

  • din totalul de 28 lucrări contestate (27, conform IŞJ Braşov, n.n), după recorectare 25  (24, conform informaţiilor IŞJ) au obținut punctaje superioare (un procent de 89, 28 %). 
  • din cele 25 de lucrari care au obținut punctaje superioare, 14 au obținut punctaj suplimentar de peste 1 punct (56 %).
  • au fost 6 elevi care au obtinut peste 2 puncte diferență față de prima notă acordată.
  • a existat o situație în care elevul a primit după recorectare 3,5 puncte în plus față de prima notă obținută.

În contextul în care această situație ridică semne de întrebare cu privire la modul de evaluare al acestor lucrari, vă rugam să dispuneți recorectarea tuturor lucrărilor de limbă maternă (germană) din județul Brașov întrucat este foarte clar că lucrarile au fost subevaluate în prima etapă de corectare, iar consecințele care derivă din aceste erori afectează grav poziția în ierarhia de admitere la liceu și drepturile elevilor de a beneficia de o evaluare corectă, echidistantă și obiectivă a testelor susținute .
O astfel de situație nu ar fi putut fi anticipată, diferențele mari de notare aratând faptul că nu există certitudinea aplicării baremelor de corectare, evaluarea profesorilor corectori fiind subiectivă și superficială”, se arată în petiţia transmisă de un părinte, ministrului Educaţiei, Monica Anisie.

Şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov a luat act de această sesizare, amintind că, în conformitate cu procedurile de corectare, contestaţiile au fost soluţionate în alt judeţ. De asemenea, IŞJ reaminteşte că, în cazul lucrărilor care au obţinut un punctaj cu mai mult de 1,5 în plus sau în minus după contestaţie urmează o a treia evaluare, tot în alt judeţ, iar nota obţinută va fi cea finală.

„În conformitate cu aliniatul (3) și (4), art. 8 din Ordinul M.E.N. nr. 4916 din 26.08.2019, în cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială. În situația în care se constată o diferență mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, președintele comisiei de contestații numește o a treia comisie formată din alți doi profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestați. Reevaluarea se face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu strictețe baremul de evaluare și notare și toate procedurile de evaluare […]. Nota acordată de a treia comisie este nota finală a comisiei de contestații. Nota obținută în etapa de soluționare a contestațiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota acordată în etapa de evaluare inițială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.”, a explicat IŞJ.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Educație

Universitatea Transilvania Brașov urcă 29 de poziții în clasamentul QS World University Rankings Europe 2026

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov continuă trendul ascendent în clasamentele internaționale, reușind o urcare spectaculoasă de 29 de locuri în QS World University Rankings: Europe 2026, una dintre cele mai relevante ierarhii academice la nivel european.

UNITBV se află pe locul 465, dintr-un total de 958 de universități din 42 de țări europene, după ce, în ediția precedentă, ocupa poziția 494.

A șasea universitate din România și performanțe notabile în cercetare

Odată cu acest rezultat, Universitatea Transilvania Brașov se clasează pe locul 6 la nivel național, într-un top care include 21 de universități românești. Clasamentul QS Europe 2026 este realizat pe baza a 12 indicatori, care evaluează cercetarea și inovația, angajabilitatea absolvenților, calitatea predării, deschiderea internațională și sustenabilitatea.

Unul dintre cei mai buni indicatori pentru UNITBV este cel privind rețeaua internațională de cercetare, unde universitatea brașoveană a obținut poziția 292, confirmând consolidarea parteneriatelor academice și științifice la nivel global.

Evoluție constantă și recunoaștere internațională

Ascensiunea Universității Transilvania Brașov este una constantă în ultimii ani. Dacă în 2024 instituția se situa în intervalul 521–530, în 2025 a urcat pe locul 494, iar în 2026 ajunge la 465, confirmând direcția pozitivă de dezvoltare.

La nivel european, QS World University Rankings: Europe 2026 este condus de University of Oxford, ETH Zürich și Imperial College London, instituții de referință în învățământul superior mondial.

Continue Reading

Cotidian

O oră fără electricitate pe Colina Universității: studenții și profesorii susțin Carbon-Free Hour

Published

on

Facultățile de Design de Produs și Mediu și Știița și Ingineria Materialelor dau un semnal clar de responsabilitate față de mediu și se alătură inițiativei Carbon-Free Hour, prin oprirea curentului electric în corpurile E și G de pe Colina Universității, timp de o oră, azi între 12:00 și 13:00.

Demersul este un apel la implicare adresat întregii comunități universitare. Reprezentanții facultăților îi încurajează pe studenți, cadre didactice și colegii din cămine să se alăture inițiativei și să contribuie, chiar și prin gesturi simple, la reducerea consumului de energie.

Gesturi mici, impact mare pentru mediu

În intervalul dedicat Carbon-Free Hour, participanții sunt îndemnați să facă mai multe acțiuni cu impact direct:

  • să stingă luminile atunci când nu sunt necesare,
  • să închidă laptopurile și calculatoarele pentru o oră,
  • să scoată încărcătoarele din priză,
  • să evite folosirea aparatelor electrice mari.

Mesajul inițiatorilor este clar: impactul dorit este vizibil apare atunci când acțiunea individuală se multiplică la nivel de comunitate. O singură oră de atenție la consumul de energie poate însemna mai puține emisii de carbon și un pas concret spre un viitor mai sustenabil.

Educație prin exemplu

Prin această inițiativă, Facultățile DPM și SIM demonstrează că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, iar universitatea poate fi un spațiu în care educația pentru mediu se face nu doar teoretic, ci și prin acțiuni concrete.

Continue Reading

Educație

Games of Science 2026, la Brașov: tinerii cercetători, provocați să combată dezinformarea, prin discursuri scurte și de impact

Published

on

Cea de-a cincea ediție a Games of Science a fost lansată oficial, cu un format adaptat noilor realități de consum al informației: discursuri mai scurte și un accent mai mare pe claritate și impact. Timp de două zile, pe 26 și 27 februarie, etapa locală a evenimentului este găzduită de Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov. Competiția națională își propune să aducă cercetarea mai aproape de public și să reducă spațiul ocupat de dezinformare, prin implicarea directă a tinerilor cercetători.

Un nou format pentru Games of Scrience 2026

Pentru prima dată de la lansarea programului, durata maximă a prezentărilor a fost redusă de la trei minute la două minute, ca răspuns la scăderea capacității de concentrare a publicului, un fenomen observat la nivel internațional. Participanții se vor antrena să își prezinte cercetările în formate de 15 secunde, 30 de secunde, un minut și două minute, într-un cadru competitiv și cu feedback constant.

Ediția din acest an cuprinde opt etape locale și o finală națională, programată în luna mai, la București. La Brașov, Games of Science va avea loc în 26 și 27 februarie, fiind găzduit de Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov. Alte etape sunt programate la Iași, Suceava, Timișoara, Constanța, Cluj-Napoca, București și online, în parteneriat cu universități din întreaga țară.

Programul etapelor locale Games of Science

  • 19.02 – 20.02 Iași, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași;
  • 23.02 – 24.02 Suceava, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava;
  • 05.03 – 06.03 Timișoara, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara;
  • 19.03 – 20.03 Constanța, în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanța;
  • 26.03 – 27.03 Cluj-Napoca, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca;
  • 02.04 – 03.04 București, în parteneriat cu Universitatea din București;
  • 04.04 – 05.04 Online, în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu;
  • Finala Națională: 16.05 – 17.05 2026 la București

Echipa care coordonează ediția de la Brașov este formată din Ada Roșeți, președinta asociației SciPublicForum și inițiatoarea Games of Science, Costin Enache, liderul echipei locale, Raluca Neagu, Magda Ienci și Andrei Koman, finalist al ediției precedente și student al Universității Transilvania din Brașov. (foto)

Valeria Pislari & Andrei Koman – finaliști Games of Science 2025, UNITBV

Ce este Games of Science

Games of Science este un program național dedicat dezvoltării abilităților de comunicare publică în rândul tinerilor cercetători, fiind susținut de universități și parteneri din mediul privat. Printre susținătorii ediției din 2026 se numără Raiffeisen Bank, Infosys, Aqua Carpatica, Takeda, Romanian InSpace Engineering, Lexonn și British Council.

„Avem nevoie de cercetători care fac știință și vor să vorbească despre munca lor. Games of Science îi antrenează să explice idei și procese complexe pe înțelesul publicului, în condiții realiste și cu feedback, ca să creștem încrederea în știință și calitatea conversațiilor publice pe baza ei”, a declarat Ada Roșeți, inițiatoarea formatului.

Cine se poate înscrie la Games of Science

Programul este deschis studenților, masteranzilor, doctoranzilor și cercetătorilor din toate domeniile, cu vârste cuprinse, orientativ, între 20 și 35 de ani. Înscrierile se fac online, pe platforma gamesofscience.ro sau prin formularul dedicat, disponibil la tinyurl.com/GoS2026.

Games of Science este mai mult decât un training sau o competiție. Este o comunitate pentru tineri cercetători care le oferă:

  • antrenament practic pentru a vorbi despre cercetare în public, în formate de 15–120 secunde;
  • învățare între colegi, feedback și sprijin pentru a continua comunicarea publică și după concurs;
  • un cadru competitiv, „de turneu”, care simulează presiunea și dinamica situațiilor reale de comunicare și pune la încercare lucrurile învățate în training.

Edițiile anterioare au adunat peste 35 de sesiuni de training, 700+ înscriși din toată țara și 200+ alumni activi într-o comunitate care discută constant despre știință și cercetare cu publicuri dintre cele mai diverse.

Continue Reading

Trending