Ramai la curent!

Timp liber

Expoziţie cu tematică gastrononică, la Cetarea Făgăraş

Publicat

in

Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” și Muzeul Național Brukenthal vin în atenția vizitatorilor cu o expoziţie de anvergură naţională cu tematică gastronomică.   

„Bucătăria între necesitate și artă, deschisă în perioada 18 iunie – 30 septembrie 2020, propune o prezentare tipologică a vaselor folosite în bucătărie în perioada de sfârșit a secolului al XVII-lea și secolul al XIX-lea, pornind de la 2 aspecte – necesitate (reprezentat în expoziție prin vasele din metal comun) și artă (reprezentat în expoziție prin vasele din metal prețios). În plus, în cadrul expoziției se vor găsi materiale de prezentare a evoluției ustensilelor din bucătărie în perioada baroc și post baroc.

În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, societatea europeană a fost martora unor transformări fără precedent în ceea ce privește prepararea mâncării și protocolul mesei. Între toate acestea s-a afirmat o schimbare dramatică a gustului culinar (determinat de creativitatea exuberantă a bucătarilor francezi) și un nou protocol numit service à la Française (așezarea mesei în manieră franceză) ce a fost cu repeziciune adoptat de curțile europene, înlocuit în secolul al XIX-lea de service a la russe

Procesul de preparare a hranei s-a schimbat, cratițele cu bază plată au înlocuit ceaunele agățate peste focul generator de fum. În secolul al XVIII-lea, tinichigii și fierarii au pus la dispoziția bucătarilor domestici și profesioniști o gamă remarcabilă de tigăi și cratițe, pe lângă o varietate aproape infinită de forme pentru crearea celor mai decorative feluri de mâncare prezentate vreodată.

Produsele meşterilor sibieni satisfăceau nevoile populaţiei locale şi o parte din cererile venite din Ţările Române. Pe lângă comenzile primite de meşterii aurari sibieni pentru obiecte de cult, cererile de executare a unor obiecte laice trebuie să fi fost din ce în ce mai numeroase. Produsele meşterilor arămari aveau și ele o largă răspândire, fiind folosite în bucătărie (oale, căni, forme de cozonac şi prăjituri, piuliţe), în gospodărie, ca obiecte de cult etc. O altă categorie de obiecte prezente în expoziție sunt vasele de cositor, variate din punct de vedere al tipologiei lor și frecvent întâlnite în casele patricienilor sibieni și nu numai. Prin ornamente şi formă ele atestă evoluţia acestui meşteşug de-a lungul a trei secole, parcurgând stilistic drumul de la Renaştere la Baroc şi Rococo.

Numărul însemnat de piese existente în colecțiile Muzeului Național Brukenthal a stat la baza organizării acestei expoziții, ilustrând diversitatea tipologiei vaselor și ustensilelor din secolele XVII-XIX și subliniind măiestria meșterilor breslași sibieni.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Prima Pagina

Folk sus pe munte, lângă foc, sub cerul liber. Pe scena Festivalului Național de Folk Vama de la Munte vor fi nume mari. Biletele s-au pus în vânzare

Publicat

in

Unul dintre cele mai relevante festivaluri de muzică folk din România, cel de la Vama Buzăului, Brașov, revine pe 1 și 2 august cu nume mari, iar biletele s-au pus în vânzare.


Line-up-ul din vară al Festivalului Național de Folk Vama de la Munte reunește nume consacrate precum Ducu Bertzi & Constantin Neculae, Iris – Cristi Minculescu, Valter & Boro, Mircea Baniciu & Band, Dan Bittman & Jul Baldovin, Fără Zahăr, Cristi Dumitrașcu & Andreas Aron, T.V.A, Alina Manole, Cătălin Stepa & Aurelian Epuraș, Ocru, Ștefan Orfescu, dar și artiști din generația tânără: Dianna și Andreea Hristea & Family.
Fondat de Ducu Bertzi, Festivalul a ajuns la a VII-a ediție și adună câteva mii de spectatori din toată țara. Și în acest an, evenimentul are loc la înălțime, într-un spațiu izolat din inima munților, la foc de tabără, pe baloți de paie, printre pârâuri și poteci.
Gândit ca refugiu cultural pentru publicul urban, Festivalul Național de Folk Vama de la Munte a ajuns unul dintre cele mai mari evenimente din industria muzicii folk, atât ca număr de participanți, cât și ca relevanță în industrie. Și în acest an, organizatorii estimează prezența a câteva mii de spectatori, în linie cu succesul edițiilor precedente.


Festivalul dorește să își păstreze misiunea de a crea o punte între generații, în care artiști celebri de muzică folk oferă promovare și susținere noului val de muzicieni.

De unde cumpărați bilete. Copiii sub 14 ani intră gratuit


Puteți cumpăra bilete, accesând unul dintre link-urile:

Toate detaliile legate de participarea la Festival le puteți urmări pe website și pe pagina de Facebook, cu update-uri în timp real:

Ducu Bertzi: „Folk-ul are viitor prin această continuitate a generațiilor”

Ducu Bertzi: „Prin Festivalul Vama de la Munte ne-am propus să readucem muzica folk în spațiul ei firesc, adică aproape de oameni și de natură. Nu am vizat să creștem cantitativ, ci calitativ, cu autenticitate. Acest Festival nu este doar despre muzică, ci despre o stare. Invităm publicul să lase telefoanele deoparte și să se reconecteze cu natura, cu muzica și cu oamenii din jur. Faptul că ne-am dezvoltat atât de mult în numai câțiva ani ne arată că publicul exact asta caută: o experiență directă, fără filtre. În același timp, pentru fenomenul folk este esențial faptul că în fiecare an aici urcă pe scenă și artiști foarte tineri. Folk-ul are viitor prin această continuitate a generațiilor”.

Cristi Minculescu: „La astfel de întâlniri ne place să ne aducem piesele într-o zonă acustică mai apropiată de esență, de voce, de mesaj, de emoție”

Cristi Minculescu, IRIS: „Folk-ul și rock-ul spun, până la urmă, aceeași poveste: despre libertate, adevăr și oameni. Ne bucurăm să revenim pe 2 august la Festivalul de la Vama Buzăului, un loc în care ne-am simțit excelent încă de prima dată. Are ceva aparte – o atmosferă relaxată, caldă, iar cadrul, acolo pe malul râului Buzău, este pur și simplu idilic.
La astfel de întâlniri ne place să ne aducem piesele într-o zonă acustică mai apropiată de esență, de voce, de mesaj, de emoție. Iar publicul simte asta. La fel ca în rock, și în muzica folk oamenii vin nu doar să asculte muzica, ci să o și trăiască. Iar felul în care publicul acestui festival trăiește muzica întărește și mai mult legătura dintre noi. Pentru noi, e o bucurie să revenim la Festivalul Folk Vama de la Munte și să ne revedem cu oamenii care dau acestui loc energia lui specială”.

Tiberiu Chirilaș, primarul comunei Vama Buzăului: „Există o diferență clară între marile scene urbane și un loc atât de pitoresc”

„Există o diferență clară între marile scene urbane și un loc atât de pitoresc precum cel de la Vama Buzăului, adică la munte, la țară. În ultimii ani, acest Festival a devenit un adevărat fenomen al zonei pentru că este cel mai important eveniment cultural de la noi. Vorbim despre un flux constant de vizitatori care ajung să descopere și atracțiile turistice. Administrația locală rămâne partener al acestui festival prin tot sprijinul pe care putem noi să-l oferim pentru că ne-am convins de beneficii: odată cu Festivalul crește numărul de turiști, se dezvoltă afacerile locale și se consolidează identitatea zonei ca destinație turistică. Toate acestea, muzică, turism, trasee, drumeții și gastronomie susțin puternic economia locală pe durata verii”.

Printre partenerii Festivalului se numără Compania Națională Poșta Română care va livra cǎrți poştale personalizate ce pot fi trimise gratuit oriunde în țarǎ, pe toatǎ durata festivalului. De asemenea, rămân fideli partenerii fără de care Vama de la Munte nu putea exista toți acești ani: Primăria Comunei Vama Buzăului, Consiliul Local și Rock FM.

Folk-ul românesc, pe val. O industrie de nișă în creștere


Festivalul Vama de la Munte nu este unic în peisajul muzicii folk, ci face parte dintr-un val proaspăt și tot mai puternic de evenimente dedicate muzicii folk din România. În ultimii ani, numărul festivalurilor de profil a crescut constant, ajungând la peste 50 evenimente majore la nivel național, în contextul în care scena folk locală trece printr-un proces vizibil de revitalizare. Astfel, în ultimii ani, festivalurile de nișă, inclusiv cele de folk, au câștigat teren prin atmosferă și prin experiența personalizată pe care o oferă.
Organizatorii vorbesc despre o diversificare a publicului de muzică folk, cu o prezență tot mai consistentă a tinerilor, care caută alternative la aglomerația urbană. Festivalul de la Vama Buzăului contribuie activ la această evoluție, fiind nu doar un eveniment cultural, ci și o platformă de dezvoltare pentru artiști și o experiență memorabilă pentru public.

Organizatorul festivalului este Tomorrow Events SRL.

Citește mai departe

Cotidian

Cetatea Făgăraș și Castelul Bran intră în lupta pentru „Destinația Anului”, ca „sanctuare ale istoriei”. Se bat cu Enisala, Bánffy, Cetatea Sighișoara, Cetatea de Scaun și alte monumente de patrimoniu din țară

Publicat

in

Unul dintre cele mai importante monumente istorice din județul Brașov, Cetatea Făgăraș, a ajuns în finala competiției naționale „Destinația Anului 2026”, la categoria „Sanctuare ale istoriei”, unde concurează cu unele dintre cele mai cunoscute obiective de patrimoniu din țară.

În finală a ajuns, și un alt monument istoric din județul Brașov, Castelul Bran.

Concurența va fi însă una acerbă, având în vedere că în finală au ajuns mai multe destinații turistice, văzute de vizitatori sau de propriii localnici ca „sanctuare ale istoriei”: Cetatea Enisala (Tulcea), Castelul Bánffy din Bonțida (Cluj); Rezervația naturală Orheiul Vechi, satul Butuceni – com. Trebujeni din Republica Moldova, Mânăstirile cu fortificații ale Municipiului Iași; Biserica Evanghelică din Alma Vii, Sibiu; Ulpia Traiana, Hunedoara; Cetatea de Scaun a Sucevei; Monumentul Tropaeum Traiani (Adamclisi), Constanța; Castelul Mocioni (Foeni), Timiș; Castelul Peleș, Sinaia, Prahova; Cetatea de Scaun a Sucevei; Cetatea Oradea, Bihor; Cetatea Alba Iulia, Alba; Cetatea Sighișoarei, Mureș;

Competiția „Destinația Anului”, care aduce în prim-plan cele mai importante destinații istorice și turistice din România se află acum în faza finală, în care voturile venite din partea publicului contează pentru stabilirea ierarhiei finale. Brașovenii interesați să susțină una dintre aceste destinații o pot face AICI.

Citește mai departe

Stiri Brasov

Zilele Brașovului între 17 și 19 aprilie: concerte, târguri și Coborârea Junilor în Cetate

Publicat

in

Brașovul găzduiește, între 17 și 19 aprilie, evenimentele dedicate Zilelor Brașovului, cu concerte în Piața Sfatului, târguri și tradiționala Coborâre a Junilor în Cetate, care va fi și în acest an, momentul central al weekendului. Programul din acest an este organizat cu un buget mai mic decât la ediția trecută, au ținut să precizeze autoritățile locale.

Evenimentele vor avea loc în Piața Sfatului, Piața Unirii și la Pietrele lui Solomon, iar punctul culminant este programat, ca în fiecare an, în Duminica Tomii, când cele șapte grupuri de juni vor coborî călare în Cetate, după traseul tradițional, urmat de petrecerea câmpenească „Între Chetri”.

„De fiecare dată când se apropie sărbătorile de Paște, ne gândim și la Zilele Brașovului, care au loc imediat după Paști, în weekendul următor. Cu această ocazie, atmosfera din Piața Sfatului se transformă și devine una de sărbătoare. Vineri, pe 17 aprilie, publicul se va bucura de un concert special SymPhoenix, împreună cu Filarmonica Brașov. Sâmbătă, cap de afiș vor fi băieții de la Vunk. Duminică este ziua dedicată tradiției, prin Parada Junilor Brașoveni (Ziua de Călări), iar în Piața Sfatului și la Pietrele lui Solomon vor avea loc spectacole folclorice. Îi invităm pe toți brașovenii și pe turiști să ni se alăture, fie în Piața Sfatului, fie de-a lungul traseului Paradei Junilor. Duminică, vă recomandăm să vă alegeți un loc bun pentru a urmări unul dintre cele mai frumoase momente tradiționale ale orașului”, a declarat viceprimarul Dan Ghiță.

Programul de Zilele Brașovului

Vineri, 17 aprilie, în Piața Unirii este programat „Aruncatul în țol” al Junilor tineri, iar seara, în Piața Sfatului, va avea loc concertul SymPhoenix alături de Filarmonica Brașov.

Sâmbătă, 18 aprilie, pe scena din Piața Sfatului sunt programate concerte cu Vunk, Larisa XO, dar și seturi susținute de DJ-ii Altoo și Mose N.

Duminică, 19 aprilie, are loc Coborârea Junilor în Cetate, pe traseul Piața Unirii – Brâncoveanu – Mureșenilor – Eroilor – Republicii – Piața Sfatului – Poarta Șchei – Prundului – Pietrele lui Solomon.

După paradă, în Piața Sfatului sunt anunțate spectacole de muzică populară, cu Paula Hriscu, Mariana Anghel, Robert Târnăveanu, Ansamblul Casei de Cultură a Studenților și ansambluri ale comunităților etnice din Brașov. La Pietrele lui Solomon, atmosfera va fi întreținută de formația Atomic.

Pe durata evenimentelor vor fi organizate și două târguri tematice, în Piața Sfatului și la Pietrele lui Solomon. Sunt de așteptat și restricții temporare de trafic, în special duminică, pe traseul urmat de Juni.

Citește mai departe

Trending