Ramai la curent!

Investitii

FOTO. Parc cultural După Ziduri, în baza unui proiect al Asociaţiei Amural. Primăria va face primele intervenții de reparții și amenajare în zona turnurilor și bastioanelor

Publicat

in

Până la sfârşitul acestei luni, Asociaţia Amural va pune la dispoziţia Primăriei un plan privint necesitatea intervenţiilor de reparaţii şi reabilitări în zona de După Ziduri şi la turnurile Alb şi Negru, ca prim pas în a pune în aplicare proiectul Parcului cultural, propus de organizaţia non-guvernamentală. Viceprimarul Laszlo Barabas şi directorul Direcţiei Tehnice din Primăria Braşov, Raul Negoiţă, au făcut ieri o vizită în teren, alături de reprezentanţii Asociaţiei Amural şi au stabilit primele etape pentru realizarea aestui parc.

„Am fost pe Aleea după Ziduri și pe Aleea de sub Tâmpa, tratăm integrat întregul ansamblu de edificii medievale și lucrăm împreună pentru a da drumul cât mai curând acestor spații. Într-o primă fază vom începe proiectul acestui parc cultural în zona După ziduri, iar în faza a doua vom continua pe Aleea de sub Tâmpa, pentru a crea un inel în jurul cetății, care să fie atât un parc natural și pietonal, cât și cultural, de patrimoniu și de cultură contemporană. Noi venim cu acest strat de cultură contemporană, în turnurile medievale, în galeriile de după ziduri, în fostul cinematograf «Popular». Toate vor funcționa împreună și se vor completa. La cinematograful Popular va fi spațiul cel mai potrivit pentru evenimente mici, medii, cu public așezat sau în picioare, și chiar evenimente în aer liber, pe viitoarea esplanadă a cinematografului, în galeriile (,,catacombe” n.n.) de După Ziduri vrem să facem un muzeu digital, va avea nevoie de ceva timp și infrastructură, Turnul Negru va fi o galerie de artă vizuală, iar la baza lui vom avea evenimente în weekendurile de vară, iar în Turnul Alb ne gândim la un muzeu al științelor. Colaborăm cu alte organizații și ne gândim care este cea mai bună soluție“, a declarat Răzvan Pascu, vicepreședintele Asociației Amural.

Discuțiile dintre Primăria Brașov și Asociația Amural cu privire la amenajarea acestui parc cultural au început încă de anul trecut, iar la începutul acestui an, acest ONG a demarat chiar o campanie de strângere de semnături pentru a vedea care este susținerea de care beneficiază acest proiect în rândul brașovenilor. Aproximativ 3.200 de persoane și-au arătat susținerea pentru acest concept cultural, până acum.

Asociaţia Amural vine cu o viziune care să protejeze cadrul cultural și să ajute la dezvoltarea mediului cultural pentru pădurea de pe dealul Warthe și întreaga promenadă. Planul include o zonă de „teatru în aer liber”, promenada, o „balustradă smart” pe malul Graftului, valorificarea turnurilor şi bastioanelor, dar şi accesibilizarea zonei, fără a intra însă prea mult în aspectul natural al pădurii din mijlocul oraşului. O parte dintre acestea sunt realizate în partenerat cu Municipalitatea,  pentru altele însă, Amural caută sprijin din partea comunității. (Proiectul AMURAL, în detaliu, AICI)

Colaborare internaţională pentru crearea unui ghid digital

Municipalitatea a anunţat ieri că în prmă etapă, se va face „amenajarea unor spații din zona După Ziduri și colaborări cu alte instituții de cultură care au puncte de interes în zona menționată. Sunt vizate fostul Cinematograf Popular, aflat acum într-un proiect de reabilitare, piața Brassai (noua piață care face legătura între Piața Sfatului și Aleea După Ziduri), Turnul Alb, Turnul Negru, galeriile subterane din Dealul Warthe”.

În prezent, Asociația Amural are deja depus spre finanțare europeană nerambursabilă un proiect de creare a unui ghid digital, sub formă de aplicație mobilă, cu obiective în realitate augmentată și accesibilizare pentru persoanele cu deficiență de auz și nevăzători, în zona vizată. Proiectul se numește Immersive Heritage / Cities for all, se desfășoară cu parteneri din Londra, Tenerife, Verona și Paris, este coordonat de de Municipalitatea Verona și, la Brașov, beneficiază de sprijinul Primăriei Brașov.

 

Investitii

Interes mare pentru extinderea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. 5 oferte pentru construirea noile „parcări” de aeronave

Publicat

in

Cinci companii și asocieri de companii și-au arătat interesul pentru contractul scos la licitație de Regia Autonomă „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav”, ce vizează extinderea zonei de îmbarcare/debarcare a aeroportului.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Brașov, până la termenul limită de depunere a ofertelor, Regia Autonomă „AIBG” a înregistrat documentații transmise de către un operator individual și de patru asocieri de firme, respectiv:

  • asocierea Concelex SRL, X-Way Infrastructure SRL.
  • Strabag;c
  • asocierea Aduro, BMF Grup Soluții Integrate;
  • asocierea Swietelsky Construct, Swietelsky Magyarorszag Kft, Viarom Construct;
  • asocierea ROMAIR Consulting SRL, BOG’ART;

Toate cele cinci oferte au intrat în etapa de evaluare.

Valoarea totală estimată a achiziției este de 55.820.750 lei fără TVA, fondurile urmând să fie asigurate din bugetul propriu al județului Brașov. 

Aceata este cea mai amplă achiziție, atât sub aspect financiar, cât și ca volum al lucrărilor prevăzute, demarată în cei trei ani de funcționare a celui mai tânăr aeroport al României și, totodată, cea care deschide drumul dezvoltării infrastructurii de transport aerian și transformării Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav într-un hub de importanță națională și europeană.   

„Mă bucur că, iată, la nici trei ani de la inaugurarea zborurilor am ajuns în etapa de extindere a infrastructurii aeroportului nostru. La cele trei locuri de parcare existente vom adăuga încă cinci, dintre care patru locuri destinate aeronavelor de categoria C şi o poziţie de categoria E. Obiectivul nostru este clar: mai multe zboruri, mai multe destinații și un confort sporit pentru pasageri. Această dezvoltare va crea condițiile pentru ca operatorii aerieni să-și stabilească baze operaționale la noi”, a menționat Daniel Micu, directorul general al Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. 

Lucrările de proiectare și execuție se vor realiza conform Studiului de Fezabilitate și cuprind următoarele activități: 

  • Activitatea de proiectare și asistență tehnică; 
  • Execuție lucrări Obiect 1.1 – Extinderea platformei de îmbarcare/debarcare cu 4 poziţii categoria C şi o poziţie categoria E, plus calea de degajare rapidă (cale de rulare BRAVO – TWY B);
  • Execuție lucrări Obiect 1.2 – Canalizarea pluvială;
  • Execuție lucrări Obiect 1.3 – Instalaţii electrice şi de balizaj; 
  • Organizarea de șantier;
  • Probe, încercări, verificări, cu respectarea legislaţiei în vigoare; 
  • Pecepţia la terminarea lucrărilor; 
  • Asigurarea lucrărilor de intervenţie pe perioada de garanţie pentru lucrările executate; 
  • Recepția finală, după expirarea perioadei de garanție a lucrărilor. 

După parcurgerea etapelor de evaluare a ofertelor, în cazul în care procedura se va finaliza cu atribuirea contractului, termenul pentru implementarea tuturor lucrărilor de proiectare și execuție este de 12 luni de la transmiterea ordinului de începere de către autoritatea contractantă.

Aeroportul Internaţional Brașov-Ghimbav, primul construit în ultimii 50 de ani în România, este clasificat cod 4C şi deserveşte un număr de aproximativ patru milioane de locuitori.

„Prin această etapă de modernizare, județul Brașov își consolidează poziția pe harta logistică a României și a Europei de Est. Extinderea infrastructurii de transport aerian la o capacitate portantă suficientă pentru accesul tuturor tipurilor de aeronave din categoriile C-E va contribui la transformarea aeroportului nostru într-un nod de transport intermodal de călători şi marfă de interes european. Dezvoltarea sa nu doar că va facilita conexiunile internaționale, dar va acționa și ca un catalizator pentru mediul de afaceri local, stimulând investițiile străine și turismul montan prin reducerea timpilor de deplasare și creșterea accesibilității”, a declarat președintele Consiliului Județean, Adrian-Ioan Veștea.

Citește mai departe

Investitii

Un nou parc de aproape 5 milioane de lei va fi construit în cartierul Electroprecizia din Săcele

Publicat

in

Cartierul Electroprecizia din Săcele va avea un nou parc public, după ce autoritățile au semnat contractul pentru execuția unei investiții finanțate din fonduri europene, estimată la 4,8 milioane de lei. Lucrările urmează să înceapă în 18 mai, pe terenul situat în spatele blocului 40, unde va fi amenajat un spațiu verde de peste 9.000 de metri pătrați, au anunțat autoritățile săcelene.

Proiectul propune transformarea unei zone urbane într-un spațiu destinat recreerii și activităților în aer liber, cu facilități pentru copii, tineri și vârstnici. Planul include amenajarea mai multor locuri de joacă adaptate diferitelor categorii de vârstă, zone de relaxare și socializare, dar și un skatepark dedicat adolescenților și pasionaților de sporturi urbane.

Proiectul urmărește extinderea spațiilor verzi din zonă

O componentă importantă a investiției este extinderea suprafețelor verzi. Potrivit proiectului, în noul parc vor fi plantați 66 de arbori, peste 4.200 de arbuști și aproximativ 5.600 de plante perene. De asemenea, gazonul va acoperi o suprafață de circa 5.400 de metri pătrați.

Contractul de execuție a fost câștigat de SOS September Inovation SRL, o companie locală implicată în mai multe proiecte de amenajare și infrastructură din zonă.

Citește mai departe

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Trending