VIDEO. O ursoaică de 34 de ani ținută într-un „țarc ca pe vremuri” va ajunge la Rezervația de la Zănești

Reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni vor merge astăzi la Grădina Zoologică din Galați, pentru a vedea dacă pot aduce la Zărnești o ursoaică ținută în captivitate într-un țarc „ca pe vremuri”, din beton și foarte mic. Conform reprezentanților asociației, ursoaica este foarte bătrână, are 34 de ani, iar managerul Grădinii Zoologice susține că  ursoaica nu poate fi lăsată în țarcul mare pentru că nu o acceptă ceilalți urși, dar și pentru că animalului îi este administrat un tratament pentru artrită. 

Ursoaica este născută în anul 1986 și a fost dusă acolo după ce a fost ținută câteva luni la Sfantu Gheorghe, la fosta Avicola. Era ținută acolo, împreuna cu un mascul, născut în anul 1985, care a fost dus tot la Zoo Galați.

„Avem emotii pentru că este bătrânică și nu știm cum va reacționa la drum lung și stres”, au precizat reprezentanții Sanctuarului de urși de la Zărnești. 

Urs zoo Galati

Atracția grădinii zoologice 😭 ne-am intors astăzi la zoo Galati după 2 ani de zile pentru ea și ne asteptam sa nu mai fie in acest tarc minuscul …eliberati-o la Zarnesti pentru ca nu mai are mult de trăit 🙏🙏🙏 i se citeste suferința in ochi 😥 Si anul acesta am plecat cu un gust amar …

تم النشر بواسطة ‏‎Salvăm Animalele Galați‎‏ في الخميس، ٤ يونيو ٢٠٢٠

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.