Federaţia Română de Judo a sesizat Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) solicitând sancționarea judecătoarei Mia Irina Bâlc din cadrul Tribunalului Braşov – Secţia I Civilă.
Prin sesizarea depusă la CSM, federația reclamă faptul că judecătoarea a respins, fără motive sau explicaţii logice, toate solicitările de administrare a probelor prezentate de către martori sau avocatul apărării în procesul intentat de Adrian Croitoru, fost antrenor al lotului olimpic, concediat în 2017.
În această speță, Adrian Croitoru a solicitat instanţei de judecată să anuleze deciziei de concediere din 12 iulie 2017 şi să fie reintegrat în funcţia de antrenor al lotului olimpic, plata salariului, a orelor suplimentare şi a primelor până la reintegrarea sa, precum şi obligarea Federaţiei Române de Judo la plata sumei de 100.000 euro reprezentând daune morale pentru afectarea dreptului la imagine determinat de concedierea nelegală şi suspendarea nejustificată.
În documentul depus la CSM, Federația Română de Jodo arată:
„Nu s-au luat în considerare argumentele prezentate de către apărătorul nostru în ceea ce priveşte Raportul de Expertiză Financiară şi Contabilă. În ciuda faptului că pe durata procesului nu au fost nici invocate şi nici administrate probe în dovedirea existenţei unui prejudiciu moral sau de imagine, aceasta a dispus plata sumei de 100.000 euro, despăgubiri morale (…) Sentinţa pronunţată în procesul amintit ‘atestă exercitarea cu rea-credinţă a atribuţiilor de judecător de către doamna Irina Mia Bâlc, aceasta fiind pronunţată în contradicţie totală cu mijloacele de probă administrate şi cu adevărul evident. Reiterăm faptul că a admite cererea privind obligarea Federaţiei Române de Judo la plata orelor suplimentare presupus desfăşurate de către Adrian Croitoru este un nonsens, raţionamentul doamnei judecător presupunând că Adrian Croitoru desfăşura activitatea de antrenor de judo mai mult de 24 de ore/zi”.
FRJ mai susține că „Adrian Croitoru are, concomitent, şi calitatea de angajat în cadrul Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aspect care intra într-o contradicţie vădită cu solicitarea contestatorului de a se dispune obligarea Federaţiei Române de Judo la plata sumelor de bani reprezentând orele suplimentare desfăşurate”.
Fii primul care comentează