Modificări la Titularizare: Fișa de înscriere, publicată de inspectorate. Cererea de înscriere, schimbată în ultima zi cu o cerere din 25 iunie.

Modificări importante la Titularizare s-au întâmplat în ultimul moment. Inspectoratele școlare județene au afișat Fișa de înscriere la Titularizare care până ieri lipsea. Atât fișa cât și cererea de înscriere ar fi fost aprobate pe 25 iunie, potrivit antetului documentelor, în condițiile în care abia pe 2 iulie a apărut legea care permite organizarea Titularizării. Noua cerere prevede condiții diferite de alcătuire a dosarului pentru cei care au mai participat la Titularizare în ultimii 3 ani. 

Fișa de înscriere pentru Titularizare cuprinde toate informațiile care vor fi apoi în aplicația candidatului. Documentul nu fusese publicat în dimineața zilei de 8 iulie, în condițiile în care pe 9 iulie încep înscrierile.  

Ieri, în jurul prânzului ,inspectoratele au pus acest document pe site, acesta apare ca fiind anexă la o notă din 25 iunie 2020 – pe 25 iunie nu exista încă un calendar aprobat pentru Titularizare și nici perspectiva organizării acestui examen, când abia pe 2 iulie președintele a promulgat Legea care permite organizarea concursului de angajare în învățământ.

În interiorul fișei, sub data anexei scrie: „particip la concursul din 29 iulie 2020”, în condițiile în care pe 25.06.2020 nu se cunoștea data concursului, fiindcă abia săptămâna trecută a fost stabilită data probei scrise.

Lista documentelor necesare pentru înscrierea la Titularizare, AICI.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.