Făgărășenii care au lucrat sau lucrează la Fabrica de pulberi Făgăraș și foștii salariați ai Secției 5 din Nitramonia Făgăraș beneficiază, începând de astăzi, de reducerea vârstei de pensionare cu 13 ani. MÎn plus, cei deja ieșiți la pensie pot solicita recalcularea pensiei și a obține un vebit mai mare. Măsura a fost luată ieri de Guvern, prin ordonanță de urgență. A
De reducere vor beneficia persoanele care au împlinit vârsta de 50 de ani și care au realizat un stagiu de cotizare de 25 de ani, în următoarele activități: fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor şi a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor; fabricarea muniţiilor şi a elementelor de muniţii, locurile de muncă în care se execută operaţii cu exploziv de iniţiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum şi locurile de muncă în care se execută operaţii cu explozivi aromatici, la care angajaţii vin în contact direct cu aceştia; operaţii de distrugere a muniţiilor încărcate şi a elementelor de muniţii încărcate, a pulberilor, a explozivilor şi a produselor pirotehnice; delaborarea muniţiilor şi a elementelor pirotehnice încărcate cu substanţe explozive sau incendiare.
Fii primul care comentează