Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Musica Barcensis propune publicului o serie de concerte în aer liber, în curţile Bisericii Negre şi a celei Fortificate de la Ghimbav, precum şi a Cetăţilor de la Prejmer, Feldioara şi Hărman.
Festivalul Musica Barcensis propune, în fiecare weekend, în perioada 19 iulie-23 august, câte un concert: ansambluri camerale în Ghimbav, Prejmer şi Feldioara, un recital solo cu muzică de Bach şi un concert educativ la Biserica Neagră, precum şi o nocturnă de jazz în incinta cetăţii Hărman.
“Concertele şi evenimentele festivalului au adus în lunile de vară un suflu nou în bisericile evanghelice din zona Braşovului. Cu un public constant de peste 200 persoane/concert, conceptul festivalului a reuşit să convingă audienţa că poveştile spuse în spatele zidurilor merită ascultate şi descoperite. Din fortăreţe tăcute, aceste cetăţi au devenit un loc al întâlnirii, un decor fascinant şi misterios care ne poate inspira”, spun organizatorii.
Ei au menţionat, totodată, că pe lângă condiţiile restrictive cauzate de pandemie, ediţia de anul acesta nu a beneficiat de cofinanţare din partea autorităţilor.
Accesul la concerte, cu excepţia celor de la Biserica Neagră, este gratuit, respectând măsurile de distanţare fizică şi de purtare a măştii, în limita spaţiului de desfăşurare.
Festivalul este organizat de Fundaţia pentru Cultură şi Patrimoniu Forum ARTE în parteneriat cu Biserica Evanghelică C.A. România – Parohia Braşov şi Bisericile Evanghelice din Ghimbav, Prejmer şi Hărman
Fii primul care comentează