Ramai la curent!

Investitii

Concurență mare pentru modernizarea a două drumuri administrate de Consiliul Județean Brașov

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov pare a fi scăpat de problema licitațiilor anulate din cauza lipsei ofertelor. Ba mai mult, în cazul licitațiilor pentru modernizarea a două drumuri, concurența este destul de mare, având în vedere că, în total, s-au depus 12 oferte, astfel că administrația județeană are de unde să aleagă. Singura problemă va fi că, fiind mulți ofertanți, crește și riscul depunerii unor contestații. 

Astfel, în 17 august a fost termenul de depunere a ofertelor pentru reabilitare a drumului judeţean DJ 132 Rupea – Homorod – Mercheasa – Jimbor – limită judeţ Harghita, proiect derulat de CJ Braşov cu finanţare în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Valoarea totală estimată a acestei achiziţii este de 65.848.504,52 lei (TVA inclus). La data amintită, au fost înregistrate cinci oferte, care au intrat în analiza comisiei de evaluare din cadrul CJ Braşov. 

Proiectul cuprinde refacerea suprafeţei carosabile în lungime de peste 18 km, a acostamentelor, drumurilor laterale şi trotuarelor, amenajarea de alveole pentru staţii destinate transportului public de călători, realizarea scurgerii apelor prin şanţuri şi rigole, realizarea de podeţe transversale, podeţe la drumurile laterale şi podeţe de acces, reabilitarea sau construcţia unor poduri noi, lucrări pentru siguranţa circulaţiei (montarea de parapete de protecţie, realizarea marcajelor longitudinale şi transversale, amplasarea de indicatoare, stâlpi rutieri şi benzi rezonatoare). Contractul include proiectarea şi execuţia lucrărilor de relocare sau protejare a reţelor de utilităţi, acolo unde acest lucru se impune.

Interesul a fost mult mai mare la licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a drumului judeţean DJ 113 Sânpetru (DJ 103) Preventoriu TBC – Sânpetru. La această licitație, ce a avut ca termen de depunere data de 18 august, s-au înscris șapte constructori. Valoarea totală estimată a acestei investiţii este de 5.150.314,05 lei (cu TVA), fondurile fiind alocate din bugetul propriu al Judeţului Braşov. Lucrarea cuprinde proiectarea, execuţia şi asistenţa tehnică a proiectantului pentru reabilitarea drumului judeţean DJ 113, în lungime de 2 km, care leagă DJ 103 și Unitatea de Asistentă Medico-Socială de Pneumoftiziologie Sânpetru. Contractul include proiectarea şi execuţia lucrărilor de deviere sau de protejare a reţelelor de utilităţi.

Investitii

BNR plătește 7,3 milioane pentru a securiza Palatul Czell din Piața Sfatului

Palatul Czell din Piața Sfatului, clădire istorică în care funcționează sucursala BNR Brașov, va intra în reparații urgente după ce degradările fațadei și ale acoperișului au devenit un pericol pentru trecători. Investiția depășește 7 milioane de lei.

Publicat

in

Una dintre cele mai cunoscute clădiri istorice din Brașov, Palatul Czell din Piața Sfatului, va intra în lucrări de reabilitare după ce degradările fațadei și ale acoperișului au ajuns să pună în pericol trecătorii. Imobilul-monument istoric, în care funcționează sucursala locală a Banca Națională a României, urmează să fie reparat în regim de urgență printr-un proiect estimat la 7,3 milioane de lei fără TVA.

Potrivit documentației de licitație, lucrările se vor desfășura pe o perioadă de aproximativ cinci luni și vizează consolidarea și punerea în siguranță a fațadei principale, a pereților laterali și a acoperișului clădirii. Intervențiile sunt considerate urgente după ce expertizele tehnice au identificat fisuri, desprinderi de tencuială și degradări severe ale ornamentelor arhitecturale. Problemele au fost cauzate de infiltrațiile de apă, lipsa lucrărilor de întreținere și deteriorarea sistemului de colectare a apelor pluviale.

Fațada principală va fi refăcută integral, inclusiv elementele decorative și vitrina de la parter. Totodată, tâmplăria existentă va fi înlocuită cu ferestre din lemn stratificat de stejar, iar intrarea principală va primi o nouă ușă realizată din același material.

Acoperișul palatului Czell este puternic deteriorat

Lucrări importante sunt prevăzute și la acoperiș, unde specialiștii au descoperit grinzi afectate de putrezire și infiltrații majore în zona șarpantei. O parte dintre țiglele deteriorate s-au desprins deja în ultimele luni, existând risc de accidente în zona pietonală din centrul vechi.

Starea avansată de degradare a clădirii a generat incidente și la începutul acestui an, când bucăți de tencuială s-au desprins și au căzut în apropierea trecătorilor. În urma incidentului, Poliția Locală Brașov a amendat Banca Națională și a impus măsuri urgente pentru eliminarea pericolului.

Palatul Czell este una dintre clădirile reprezentative ale centrului istoric brașovean și figurează pe lista monumentelor istorice de importanță locală.

Citește mai departe

Investitii

Bod, prima comună independentă energetic, în județul Brașov. parcul fotovoltaic al primăriei a intrat în funcțiune

Comuna Bod a devenit independentă energetic după punerea în funcțiune a unui parc fotovoltaic de 400 kW, primul proiect de acest tip realizat de o primărie din județul Brașov. Energia produsă va alimenta iluminatul public, școlile și instituțiile locale.

Publicat

in

Bodul este, din această săptămână, prima comună din județul Brașov, independentă din punct de vedere energetic. Primăria Bod a anunțat punerea în funcțiune a propriului parc fotovoltaic, proiect care asigură independența energetică a instituțiilor și serviciilor publice din comună.

Potrivit datelor prezentate de Primăria Bod, instalația produce energie electrică începând din 6 mai 2026, când a fost pusă oficial în funcțiune. proiectul în care a investit administrația locală este gândit astfel încât energia produsă să acopere consumul pentru iluminatul public, clădirile administrative, unitățile de învățământ și infrastructura sportivă din comună. Mai exact, curentul electric obținut din surse regenerabile va alimenta iluminatul stradal, sediul primăriei, căminul cultural, școlile, grădinița și baza sportivă din Bod.

Parcul fotovoltaic de la Bod este primul proiect de acest tip din județul Brașov implementat și pus în funcțiune cu succes de o administrație locală, investiția fiind menită să reducă dependența de rețeaua clasică de energie și să utilizeze surse regenerabile pentru consumul public.

Citește mai departe

Investitii

Consiliul Județean Brașov va plăti cotizații de peste un milion de euro. Administrația județeană face parte din 19 asociații

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov va plăti în acest an cotizații în valoare totală de 5.351.101 lei (peste un milion de euro) către cele 19 asociații din care face parte.

Sumele pentru fiecare asociație vor fi aprobate în ședința de plen a Consiliului Județean Brașov de mâine, iar plata cotizațiilor se va efectua după transmiterea rapoartelor de activitate și a situațiilor financiare pe anul anterior, respectiv a bugetelor de venituri şi cheltuieli și a planurilor de activități pe anul în curs, aprobate în cadrul Adunărilor Generale ale membrilor.

Conform proiectului, cea mai mare sumă, 2.150.000 de lei, va fi încasată de Agenția pentru Dezvoltare Regională 7 CENTRU. De asemenea, sume consistente, vor fi încasate de Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Braşov – 1.749.168 lei și de ADI ISO Mediu Brașov – 650.000 de lei.

Cotizațiile ce vor fi plătite de Consiliul Județean Brașov în anul 2026:

  1. – Adunarea Regiunilor Europene – 30.000 lei;
  2. – Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Braşov – 1.749.168 lei;
  3. – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul Sibiu – 19.200 lei;
  4. – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul Braşov – 75.000 lei;
  5. – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Transilvaniei – 1.000 lei;
  6. – Centrul Regional pentru Dezvoltare Durabilă şi Promovarea Turismului – Ţara Făgăraşului – 63.000 lei;
  7. – ADI ISO MEDIU – 650.000 lei
  8. – Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Valea Prahovei în Acţiune” – 0.00 lei;
  9. – Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ,„ITI Microregiunea Ţara Făgăraşului” – 74.341 lei;
  10. – Uniunea Națională a Consiliilor Judetene din România – 165,000 lei;
  11. – Agenția pentru Dezvoltare Regională 7 CENTRU – 2.150.000 lei;
  12. – Asociația Microregiunea GAL Valea Sâmbetei – 40.366 lei;
  13. – Asociația Națională a Autorităților Teritoriale de Ordine Publică – 5.000 lei;
  14. – Asociatia Valea Zimbrilor – 150.000 lei;
  15. – Asociația de Dezvoltare Durabilă Curbura Carpaților – 56.421 lei;
  16. – Asociația Clusterului Regional Electronic – 11.875 lei;
  17. – Asociaţia Transilvană Braşov Nord – 36.174 lei;
  18. – Asociaţia GAL Răsăritul Ţării Făgăraşului – 15.921 lei;
  19. – Asociația „Comitetul de Organizare a Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) – ediția de iarnă 2027 – 100.000 lei.

Citește mai departe

Trending