Șofer beat și fără permis, reținut în Steagu. Documentul îi susese suspendat pentru alte abateri de ordin rutier

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 16 august 2020, în jurul orei 07.50, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 40 ani, care conducea un autoturism pe str. Poienelor din municipiul Brașov.  Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere, acesta fiindu-i reținut anterior, pentru alte abateri la regimul rutier.

 Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,43 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.