Ramai la curent!

Stiri Brasov

PMP propune un parteneriat între Consiliul Judeţean şi ANCPI pentru susţinerea localităţilor care au de rezolvat chestiuni de ordin cadastral

Publicat

in

PMP propune un parteneriat între Consiliul Judeţean şi ANCPI pentru susţinerea localităţilor care au de rezolvat chestiuni de ordin cadastral

PMP propune Consiliului Judeţean un parteneriat cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru susţinerea unităţilor administrativ teritoriale din judeţ, în vederea rezolvării, din punct de vedere juridic şi cadastral, a  problematicilor de patrimoniu cu care se confruntă fiecare localitate.

Specialistul în cadastru din echipa PMP pentru Consiliu Judeţean, Ovidiu Sârghie, susţine ca în cadrul acestui parteneriat, unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Braşov să înregistreze gratuit imobilele pe care le deţin.

„Rezolvarea chestiunilor care care ţin de proprietare şi documente asupra proprietăţii reprezintă primul pas în dezvoltarea oricărei localităţi. Deşi suntem în 2020, judeţul Braşov are în continuare probleme cu restituirea proprietăţilor şi cu înregistrarea lor. Fără a limpezi aceste chestiuni, nici proprietarii privaţi, dar nici unităţile administrativ-teritoriale nu vor avea acces la finanţări pentru investiţii în dezvoltare, fie că vorbim despre finanţări locale, guvernamentale, europene sau din alte fonduri de cooperare. De aceea, în programul pe care PMP îl propune pentru judeţul Braşov, există un focus special pe rezolvarea din punct de vedere juridic şi cadastral a patrimoniului fiecărei localităţi, într-un parteneriat care să aducă la aceeaşi masă UAT-ul, Consiliul Judeţean şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară”, declară Ovidiu Sârghie, candidat PMP la Consiliul Judeţean Braşov.

Viziunea PMP pentru dezvoltarea localităţilor din judeţul Braşov şi reducerea discrepanţelor dintre diferitele zone pleacă de la rezolvarea acestor chestiuni de ordin cadastral, dar are în vedere, în egală măsură, şi actualizarea Planurilor Urbanistice Generale ale unităţilor administrativ-teritoariale, susţine George Antohe, candidatul PMP la preşedinţia Consiliului Judeţean.

„Viziunea noastră de dezvoltare a comunelor, oraşelor şi municipiilor pleacă de la actualizarea PUG-urilor, care înseamnă o zonificare în acord cu necesităţile actuale, a parcelelor construibile, stabilirea drumurilor către noile dezvoltări, protejarea unor zone naturale, acolo unde este cazul, şi stabilirea unui regim de înălţime, având la bază date la zi. Odată rezolvată această chestiune, în paralel putem face un pas mai departe şi spre un acces mai facil al cetăţenilor – fie că vorbim de persoane fizice sau juridice –  la documentele necesare extinderilor şi dezvoltărilor imobiliare care respectă planurile urbanistice, De aceea, de dorim ca într-un viitor cât mai scurt, autoritatea administraţiei publice judeţene să arate o deschidere mai mare spre simplificarea procedurii de obţinere a certificatelor de urbanism şi a autorizaţiei de construire, prin digitalizarea acestora”, a încheiat George Antohe, propunerea PMP pentru Consiliul Judeţean Braşov.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Politica

Soluția pentru „Guvernul Bolojan 2” vine de la Brașov. Deputatul Gabriel Andronache a găsit argumentele constituționale

Deputatul PNL Brașov Gabriel Andronache susține că Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou premier, invocând decizia CCR din 2020 și argumentând că sunt îndeplinite toate condițiile constituționale pentru formarea unui „Guvern Bolojan 2”.

Publicat

in

Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou Prim-Ministru, susține deputatul de Brașov, Gabriel Andronache. Îl susținerea afirmației sale, parlamentarul liberal vine cu o decizie din 2020 a Curții Constituționale, conform căreia, un premier demis prin moțiune de cenzură poate fi din nou desemnat să formeze guvernul, în anumite condiții.

Deputatul PNL de Brașov, Gabriel Andronache, susține că nu există niciun impediment constituțional pentru ca Ilie Bolojan să fie desemnat din nou pentru funcția de prim-ministru, chiar și după o eventuală demitere prin moțiune de cenzură.

Într-o analiză publicată pe rețelele sociale, parlamentarul brașovean invocă decizia Curtea Constituțională a României din anul 2020, care stabilește clar condițiile în care un premier demis poate reveni în fruntea Executivului.

Potrivit lui Gabriel Andronache, primul criteriu este ca președintele României să nu urmărească provocarea alegerilor anticipate prin nominalizarea aceluiași candidat. Deputatul afirmă că actualul context politic nu indică o asemenea intenție. Al doilea argument invocat ține de formarea unei noi majorități parlamentare. Andronache subliniază că această condiție poate fi îndeplinită deoarece PNL a decis excluderea unei noi coaliții cu PSD, ceea ce ar genera o formulă politică diferită față de cea anterioară moțiunii de cenzură.

În plus, liberalul brașovean amintește și de necesitatea existenței unei „perioade rezonabile de timp” între căderea Guvernului și o nouă desemnare a aceluiași premier, astfel încât Parlamentul să își poată reconsidera poziția politică. Această condiție este pe cale să fie îndeplinită, susține Gabriel Andronache.

Reamintim că Biroul Politic național al PNL a votat ca partidul să nu mai negocieze o nouă alianță cu PSD. În aceste condiții, scenariul unui Guvern Bolojan 2 este una dintre posibilitățile discutate în interiorul PNL.

Citește mai departe

Cotidian

„Fii Stejar, Nu Broccoli”: Conferința cu Andy Szekely care te scoate din blocaj și te obligă să alegi – Brașov, 17 mai, 2026

Evenimentul „Fii Stejar, Nu Broccoli” aduce la K2 Alpin Resort Brașov o zi intensivă de dezvoltare personală, networking și sesiuni inspiraționale dedicate direcției, deciziilor și clarității în viață și business.

Publicat

in

Brașovul devine locul în care deciziile amânate capătă formă și direcție. Pe 17 mai 2026, la K2 Alpin Resort din Poiana Brașov (foto jos), Andy Szekely va susține conferința „Fii Stejar, Nu Broccoli”, un eveniment care își propune să mobilizeze participanții într-un proces real de lucru cu sine, construit pe claritate, asumare și acțiune concretă.

Timp de șase ore, cei 500 de participanți nu vor sta în sală ca spectatori, ci vor lucra efectiv pe propriile decizii, cu pixul în mână, într-un cadru care îi obligă să se oprească din ritmul zilnic și să privească lucid ceea ce nu mai funcționează.

Miza nu este creșterea motivației, ci confruntarea directă cu propriile alegeri amânate. Evenimentul își propune ca oamenii din sală să nu mai caute răspunsuri în exterior, ci să înceapă să construiască răspunsurile, structurat, pentru ei înșiși.

Conceptul care stă la baza conferinței este simplu, dar profund.

„Conferința te învață cum să gândești și să acționezi ca un stejar, chiar dacă până acum ai mers pe ritm de broccoli”, spune Andy Szekely.

Într-o lume în care viteza este confundată cu progresul, evenimentul vrea să aducă o schimbare de perspectivă, una în care direcția devine mai importantă decât ritmul.

Această întâlnire se adresează celor care simt că fac multe, dar nu avansează cu adevărat, fie că sunt antreprenori, manageri sau profesioniști activi, oameni care au bifat obiective, dar au pierdut sensul, oameni care funcționează bine în exterior, dar simt că ceva s-a dezechilibrat în interior.

„Oamenii nu vin la această conferință pentru că sunt motivați. Vin pentru că știu că ceva nu mai funcționează în ritmul lor actual și vor să ia acele decizii pe care le-au amânat prea mult timp”, explică Bianca Stan, co-organizator al platformei TakeIT.

Pe parcursul zilei, participanții trec printr-un proces în care învață să distingă între a fi ocupați și a fi eficienți, între a funcționa și a trăii cu adevărat. Cei din sală vor învața să aleagă conștient și fără vinovăție, și să își construiască un plan aplicabil imediat.

Experiența este exclusiv fizică – Evenimentul nu va avea și transmisie online. Decizia a fost luată tocmai pentru a nu exista posibilitatea de a amâna din nou.

În spatele acestui eveniment stă experiența de aproape trei decenii a lui Andy Szekely în educație și programe transformaționale

Cu 28 de cărți publicate, dintre care patru bestselleruri naționale, și apariții pe scene din 23 de țări alături de nume precum John Maxwell, Robin Sharma sau Brian Tracy, el aduce la Brașov nu doar conținut, ci un sistem de lucru validat în timp, în peste 100 de ediții de bootcamp și în programe implementate în sute de companii.

„Fii Stejar, Nu Broccoli”  este un eveniment organizat de platforma de educație și evenimente transformaționale TakeIT, iar comunicarea media este realizată cu sprijinul atelierului de reputație SAV Smart Start.

Într-un context în care totul pare urgent, această conferință devine un spațiu rar în care lucrurile importante primesc, în sfârșit, timpul și claritatea de care au nevoie.

DETALII EVENIMENT

Data: Duminică, 17 mai 2026
Ora: 09:00 – 15:00 (uși deschise de la 08:30, extindere până la 18:00 pentru cei cu bilete VIP)
Locație: K2 Alpin Resort Brașov
Capacitate: 500 locuri

AGENDA

🕘 08:30 – 09:00 · Welcome & Acomodare 🕘 09:00 – 09:15 · Deschidere
🕘 09:15 – 11:30 · PART 1 — Oprirea & Așezarea 🥐 11:30 – 12:15 · Brunch & Networking
🕘 12:15 – 14:15 · PART 2 — Direcția & Deciziile 🕘 14:15 – 14:30 · Planul Stejar
🕘 14:30 – 15:00 · Autografe & Poze
🍷 15:00 – 17:30 · Late Lunch & Panel exclusiv VIP

Website: takeit.ro/eveniment-fii-stejar-nu-broccoli

Citește mai departe

Investitii

Consiliul Județean Brașov va plăti cotizații de peste un milion de euro. Administrația județeană face parte din 19 asociații

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov va plăti în acest an cotizații în valoare totală de 5.351.101 lei (peste un milion de euro) către cele 19 asociații din care face parte.

Sumele pentru fiecare asociație vor fi aprobate în ședința de plen a Consiliului Județean Brașov de mâine, iar plata cotizațiilor se va efectua după transmiterea rapoartelor de activitate și a situațiilor financiare pe anul anterior, respectiv a bugetelor de venituri şi cheltuieli și a planurilor de activități pe anul în curs, aprobate în cadrul Adunărilor Generale ale membrilor.

Conform proiectului, cea mai mare sumă, 2.150.000 de lei, va fi încasată de Agenția pentru Dezvoltare Regională 7 CENTRU. De asemenea, sume consistente, vor fi încasate de Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Braşov – 1.749.168 lei și de ADI ISO Mediu Brașov – 650.000 de lei.

Cotizațiile ce vor fi plătite de Consiliul Județean Brașov în anul 2026:

  1. – Adunarea Regiunilor Europene – 30.000 lei;
  2. – Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Braşov – 1.749.168 lei;
  3. – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul Sibiu – 19.200 lei;
  4. – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul Braşov – 75.000 lei;
  5. – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Transilvaniei – 1.000 lei;
  6. – Centrul Regional pentru Dezvoltare Durabilă şi Promovarea Turismului – Ţara Făgăraşului – 63.000 lei;
  7. – ADI ISO MEDIU – 650.000 lei
  8. – Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Valea Prahovei în Acţiune” – 0.00 lei;
  9. – Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ,„ITI Microregiunea Ţara Făgăraşului” – 74.341 lei;
  10. – Uniunea Națională a Consiliilor Judetene din România – 165,000 lei;
  11. – Agenția pentru Dezvoltare Regională 7 CENTRU – 2.150.000 lei;
  12. – Asociația Microregiunea GAL Valea Sâmbetei – 40.366 lei;
  13. – Asociația Națională a Autorităților Teritoriale de Ordine Publică – 5.000 lei;
  14. – Asociatia Valea Zimbrilor – 150.000 lei;
  15. – Asociația de Dezvoltare Durabilă Curbura Carpaților – 56.421 lei;
  16. – Asociația Clusterului Regional Electronic – 11.875 lei;
  17. – Asociaţia Transilvană Braşov Nord – 36.174 lei;
  18. – Asociaţia GAL Răsăritul Ţării Făgăraşului – 15.921 lei;
  19. – Asociația „Comitetul de Organizare a Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) – ediția de iarnă 2027 – 100.000 lei.

Citește mai departe

Trending