Un accident a avut loc în această dimineaţă pe drumul naţional DN1, pe Dealul Perşani, după ce un bărbat care conducea o autoutilitară a pierdut controlul autovehiculului şi s-a răsturnat în afara şoselei.
În urma accidentului, conducătorul auto, un bărbat de în vârstă de 30 de ani, a suferit traume, fiind preluat de o ambulanţă şi transportat la spital pentru investigaţii medicale
“La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov.
1 Trackback / Pingback