Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov, de azi în scenariul roşu

Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” intră de azi în „scenariul roşu”, suspendându-şi activitatatea didactică cu prezenţă fizică, la clasă. Anunţul a fost făcut duminică seara de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov, Valentin Bucur, care a precizat că la această unitate de învăţământ tocmai a fost confirmat încă un caz de COVID-19. 

„A fost confirmat și cel de-al treilea caz în rândul elevilor de la Colegiul Naţional Șaguna. Au avut astăzi CA și au hotărât intrarea în scenariul roșu de luni dimineață. Au fost anunțați toți elevii și toți profesorii”, a spus duminică seara, Valenti Bucur. 

Măsura suspendării cursurilor la clasă va fi aplicată pentru următoarele 14 zile, timp în care orele se vor ţine exclusiv online. 

Reamintim că la sfîrşitul săptămânii trecute şi Şcoala gimnazială nr. 11 din Braşov a intrat în scenariul roşu pentru următoaele 14 zile, tot ca urmare a confirmării a peste trei cazuri de COVID-19 la această unitate de învăţământ. 

Conform celei mai repente informări făcute de Direcţia de Sănătate Publică Braşov, duminică la ora 10.00, întreg municipiul Braşov se afla în prag de „scenariu roşu”, având o incidenţă cumulată a cazurilor de COVID-19 de 2,99 la 1000 de locuitori, în creştere faţă de ziua  precedenţă, când incidenţa a fost de 2,82. Dacă se va trece pragul de 3 cazuri la 1000 de locuitori, municipiul Braşov intră în totalitate în „scenariul roşu”, iar toate unităţile de învţământ îşi vor trece cursurile exclusiv online. Singurele care vor funcţiona în continuare conform programului normal sunt creşele şi afterschool-urile. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.