Decizia Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov: cu mască în fața magazinelor, pe Aleea de sub Tâmpa și pe alte străzi aglomerate

Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov a decis miercuri noi măsuri pentru reducerea infectării cu noul coronavirus, în contextul epidemiologic de la acest început de lună. 

Astfel, pe lângă strada Republicii și Piața Sfatului, unde purtarea măștii a devenit obligatorie de la 1 august, începând din 8 octombrie, această obligativitate va fi extinsă și pentru pietonii care circulă pe străzile Mureșenilor, Apollonia Hirscher și Aleea de Sub Tâmpa

CLSU Braşov a stabilit şi un program pentru purtarea măştii în aceste zone:

  • Str. Mureșenilor: luni – vineri, între orele 12.00 – 23.00; sâmbată și duminică, între orele 10.00 – 23.00;
  • Str. Apollonia Hirscher: luni – vineri între orele 12.00 – 23.00; sâmbată și duminică, între orele 10.00 – 23.00;
  • Aleea Tiberiu Brediceanu (Aleea de sub Tâmpa), luni – vineri între orele 16.00 – 19.00, sâmbătă și duminică, între orele 10.00 – 19.00.

În plus, toți cei care așteaptă să intre în instituțiile publice, magazine, cabinete medicale, laboratoare de analiză, bănci etc au obligația de a purta mască de protecție și în zona de așteptare din exterior, indiferent de zona orașului în care se află aceasta.

 

1 Trackback / Pingback

  1. Decizia Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov: cu mască în fața magazinelor, pe Aleea de sub Tâmpa și pe alte străzi aglomerate - NewsTimes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.