DSP Brașov, propunere de carantină pentru Sâmbăta de Sus

Direcția de Sănătate Publică a județului Brașov a efectuat analiza de risc a comunității din unitatea administrativ-teritorială Sâmbăta de Sus, județul Brașov, având în vedere incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Potrivit datelor centralizate de DSP, Sămbăta a trecut de 12 cazuri la 1000 de locuitori.

„În urma evaluării situației epidemiologice, Direcția de Sănătate Publică a județului Brașov solicită Institutului Național de Sănătate Publică emiterea avizului de carantină zonală pentru o perioadă de 14 zile pentru unitatea administrativ-teritorială Sâmbăta de Sus, județul Brașov”, a anunțat Instituția Prefectului.

În cazul emiterii acestui aviz, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov va solicita Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției emiterea Ordinului Comandantului Acțiunii pentru instituirea măsurii de carantină zonală în unitatea administrativ-teritorială Sâmbăta de Sus, județul Brașov.

 

Situația infectărilor cu noul coronavirus în comuna Sâmbăta de Sus pare scăpată de sub control. Incidența este în creștere în tot județul, inclusiv în municipiul Brașov

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.