Ramai la curent!

Educație

Ministerul Educației vrea să înființeze centre de excelență în fiecare județ. La Brașov, un astfel de centru funcţionează deja de 4 ani, ca proiect-pilot

Publicat

in

Ministrul educației și cercetării, Monica Cristina Anisie, a aprobat, prin ordin, înființarea de centre de excelență în fiecare județ și în municipiul București. Acestea vor funcționa ca unități conexe ale Ministerului Educației și Cercetării, cu personalitate juridică, fiind coordonate metodologic de către inspectoratele școlare județene/ISMB. Decizia se subsumează prevederilor din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căreia „statul sprijină copiii și tinerii capabili de performanțe înalte atât în unități de învățământ, cât și în centre de excelență” (art. 57).

Reamintim că, recent, a fost aprobat, tot prin ordin de ministru, Regulamentul de organizare și funcționare a centrelor județene de excelență/Centrului Municipiului București de Excelență.

În conformitate cu prevederile acestui document, centrele de excelență elaborează și aplică strategii și politici pentru selecția, pregătirea, susținerea, motivarea copiilor și a tinerilor capabili de performanțe. În același timp, acestea organizează, coordonează metodologic, monitorizează și evaluează, după caz, la nivel județean/al municipiului București, un set de șapte activități și servicii educaționale:

1) elaborarea strategiilor de identificare și de selecție a copiilor și tinerilor capabili de performanțe în vederea constituirii unor grupe de performanță pe discipline, arii curriculare sau domenii științifice, artistice și tehnice, inclusiv pentru elevii care învață în limbile minorităților naționale;

2) inițierea acțiunilor de identificare și promovare a copiilor și tinerilor capabili de performanțe;

3) asigurarea, anual, a constituirii, funcționării și pregătirii grupelor de excelență;

4) elaborarea și asigurarea implementării unor programe de parteneriat cu diverse instituții din țară și străinătate, cu organizații neguvernamentale, cu comunitatea locală, în scopul îmbunătățirii condițiilor și resurselor necesare educării diferențiate a copiilor și tinerilor capabili de performanțe;

5) dezvoltarea programelor proprii de cercetare didactică și organizarea conferințelor care au ca temă activitățile specifice centrului de excelență;

6) organizarea, anual, a taberelor naționale de pregătire a copiilor și tinerilor capabili de performanțe, pe discipline;

7) poate organiza activitatea de pregătire a loturilor olimpice județene/al municipiului București.

Selecția copiilor și tinerilor capabili de performanțe se face prin realizarea și utilizarea următoarelor procedee și instrumente: profiluri psihocomportamentale, desemnări făcute de profesori și/sau de grupul de prieteni, studii de caz, chestionare, teste psihologice de aptitudini școlare, individuale și colective, teste de inteligență, teste de creativitate, teste de aptitudini speciale, analiza activității școlare, teste de evaluare a nivelului cognitiv la disciplina la care doresc să participe la pregătire, interviuri.

Pregătirea copiilor și tinerilor capabili de performanțe se organizează în grupe de excelență, pe ani de studiu și pe discipline. Programele de pregătire a copiilor și tinerilor capabili de performanțe sunt publice.

Activitatea de pregătire a copiilor și tinerilor capabili de performanțe se poate desfășura și în filiale ale centrului de excelență care au dotarea adecvată. Într-o filială se pot desfășura activități la una sau mai multe discipline. De asemenea, activitatea de pregătire a copiilor și tinerilor capabili de performanțe se poate desfășura și on-line. Numărul orelor/săptămână se împarte, după caz, între teorie și practică.

**

Centrul de excelenţă de la Braşov, un proiect pilot aprobat în 2015

La Brașov există deja un Centru de Excelență în Educație, care funcționează încă din 2016, la Colegiul „Nicolae Ttulescu”. AIci se pregătesc peste 90% dintre elevii braşoveni care au obţinut în ultimii ani premii şi distincţii la concursurile şi olimpiadele şcolare naţionale şi internaţionale.  Aceşti elevi sunt înmatriculaţi la propriile unităţi de învăţământ însă vin la Centrul de Excelenţă pentru pregătire suplimentară, alături de cadre didactice.

Centrul de Excelență în Educație de la Brașov a pornit iniţial ca o activitate de voluntariat a profesorilor, însă acum este  o instituție publică de învățământ preuniversitar recnoscută, care funcționează de sine stătător, în baza unui ordin al Ministrului Educației emis 18 august 2015.  Instituția a fost amenajată printr-un protocol de colaborare încheiat între Primăria Brașov, Inspectoratul Școlar al Județului Brașov și Ministerul Educației.  

Centrul a început să funcționeze din luna octombrie a anului școlar 2016-2017, în fosta clădire a Colegiului Nicolae Titulescu, complet renovată și dotată de municipalitate, care alocă fondurile necesare funcționării acestuia. O altă parte din fonduri provine din sponsorizări și donații, bani care sunt investiți în dotări sau în cheltuielile legate de deplasările la concursuri, dat fiind că doar participările la olimpiade, nu și cele de la concursurile naționale, sunt decontate de minister.

FOTO&VIDEO. Centrul de Excelență Brașov, locul unde se pregătesc elevii de performanță ai județului

 

Educație

Experiență educațională de succes pentru Școala Gimnazială Ghimbav la Konya, Turcia în cadrul ultimei mobilități Erasmus+

Publicat

in

Echipa formată din doamnele  profesoare Nicolaescu Cristina, Costea Ioana, Potcoavă Marilena și Anton Anca a reprezentat Școala Gimnazială Ghimbav, în perioada 11 – 15 mai, la întâlnirea transnațională a proiectului Erasmus + „Our Sustainability and Eco-School Adventure with GreenWeb Games” (24-1-IT02-KA210-SCH-000243956), desfășurată la Konya, în Turcia.

Întâlnirea a reunit parteneri educaționali din Turcia, Italia, Letonia și România și a avut ca principal obiectiv promovarea sustenabilității, a educației ecologice și a utilizării tehnologiilor digitale în procesul de învățare.

Programul a debutat cu un spectacol de dansuri tradiționale oferit de școala gazdă, care a evidențiat frumusețea și diversitatea culturală a Turciei. După prezentarea proiectelor școlii gazdă, pe parcursul celor cinci zile, profesorii au participat la numeroase activități educative şi culturale. Au vizitat muzee, centre de știință și obiective istorice importante precum Muzeul Bicicletelor, Muzeul Karatay, situl neolitic Çatalhöyük – inclus în patrimoniul UNESCO –, satul istoric Sille și Complexul Muzeal Mevlana. Vizitele au oferit participanților posibilitatea de a înțelege mai bine legătura dintre patrimoniu, biodiversitate și dezvoltarea sustenabilă. Un punct important în program l-au reprezentat activitățile dedicate educației prin experiment și învățării interactive. Profesorii au asistat la ateliere și lecții desfășurate în cadrul Centrului de Științe din Konya și al Centrului BILSEM, destinat elevilor supradotați.

Aici au fost prezentate proiecte inovatoare axate pe sustenabilitate, reciclare și energie verde. De asemenea, participanții au vizitat Școala Naturii din Konya, un spațiu educațional în aer liber unde copiii învață, prin joc și activități practice, importanța protejării mediului și a utilizării responsabile a resurselor naturale.

Ultima zi a fost dedicată evaluării proiectului și schimbului de impresii între parteneri. Participanții au subliniat importanța colaborării internaționale în educație și beneficiile schimbului de bune practici în domeniul sustenabilității și al utilizării tehnologiei în școală.

„Experiența Erasmus+ de la Konya a reprezentat o experiență importantă de dezvoltare profesională și culturală pentru cadrele didactice participante și un pas important în consolidarea unei educații orientate spre viitor și protejarea mediului”, a concluzionat echipa școlii din Ghimbav.

Citește mai departe

Cotidian

Ziua speciilor pe cale de dispariție, sărbătorită la Zoo Brașov cu ateliere și jocuri interactive

Publicat

in

Grădina Zoologică Brașov organizează o serie de activități, ateliere educative și jocuri interactive dedicate tuturor vizitatorilor, cu ocazia Zilei Speciilor pe cale de dispariție, marcate în fiecare an pe data de 15 mai.

Evenimentul este unul cu atât mai important cu cât, în cadrul grădinii zoologice, se regăsesc specii amenințate cu dispariția, precum tigru siberian, panda roșu, macac coadă de leu, sau lemur cu coadă inelată, dar și specii aflate  în pericol critic de dispariție, precum cămila bactriană. Pe lângă acestea, există și numeroase specii vulnerabile: leul african, pinguinul Humboldt, vulturul de mare a lui Steller sau bufnița polară.

Prin programele de educație și conservare pe care de desfășoară, Zoo Brașov își reafirmă angajamentul față de protejarea faunei sălbatice și promovarea respectului pentru natură în rândul publicului de toate vârstele”, spune Alin Pînzaru, director Grădina Zoologică Brașov.

Totodată, prin programul de adopții „Adoptă la zoo, conservă în natură”, persoanele interesate pot contribui direct la îngrijirea și bunăstarea animalelor, susținând în același timp eforturile de conservare și educație dedicate protejării speciilor vulnerabile și amenințate. Detalii despre program se pot obține accesând https://zoobrasov.ro/adoptie-animale-zoo/

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Muzeul Pădurii din Dino Parc Râșnov, avizat oficial de Ministerul Culturii

Dino Parc Râșnov a primit avizul Ministerului Culturii pentru Muzeul Pădurii, o colecție cu peste 1.300 de exponate naturale. Acreditarea confirmă componenta educațională și științifică dezvoltată de parc în colaborare cu instituții de cercetare și universități din România.

Publicat

in

Muzeul Pădurii va fi amenajat în județul Brașov, la Râșnov, în acest an. Dino Parc Râșnov a primit avizul Ministerului Mediului pentru a crea, la Muzeul Pădurii, o colecție care reunește 1300 de exponate naturale. Decizia a fost emisă de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, în urma procesului de evaluare științifică a exponatelor și a documentației depuse de parc.

„De la primul dinozaur instalat în pădurea de la Râșnov, am știut că nu avem de-a face cu un parc obișnuit. Era un proiect care își asuma cultura și educația științifică drept misiune, lucru pe care l-a demonstrat apoi an după an. Mastodontul de la Baraolt, cuibul cu ouă autentice descoperit la Tuștea, reconstituirea la scară reală a lui Hatzegopteryx, exponatele despre evenimentele geologice și reconstituirea impactului unui mare asteroid de la Chicxulub în Mexic, considerat a fi cauzat dispariția dinozaurilor, toate acestea sunt dovezi ale unei vocații reale iar Muzeul Pădurii este expresia firească a acestei vocații. Mă bucur că am putut, de-a lungul anilor, să inspir acest demers și să-i văd astăzi recunoașterea oficială. Avizul Comisiei Naționale a Muzeelor nu este o surpriză pentru mine, ci confirmarea unei construcții serioase de peste 10 ani”, a declarat Prof. univ. dr. Dan Grigorescu, profesor emerit, Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea din București.

Reprezentanții parcului spun că obținerea avizului vine după mai multe analize și evaluări realizate de specialiști din domeniu. Colecțiile includ exponate de paleontologie, geologie și istorie naturală, dezvoltate în colaborare cu cercetători și instituții academice. Astfel, profesorul universitar Dan Grigorescu, unul dintre specialiștii implicați în proiect de-a lungul anilor, consideră că recunoașterea oficială confirmă direcția asumată de parc încă de la deschidere:

Prin această acreditare, cel mai mare parc tematic cu dinozauri din Sud-Estul Europei își consolidează componenta educațională și muzeală, dezvoltată în ultimii ani prin colaborări cu instituții de cercetare și universități din țară, spune, la rândul său, managerul general Dino Parc, Adrian Apostol:

„Muzeul Pădurii este, pentru noi, încununarea muncii începute încă de când am gândit acest proiect. Ne-am dorit să creăm mai mult decât un parc cu dinozauri, ne-am dorit un muzeu construit pe parteneriate științifice solide.Un loc în care educația și distracția să poată să existe împreună iar noile generații să poată să învețe cu placere. Acest statut de muzeu este un pas natural, care a venit într-o perioadă de maturizare a parcului. La obținerea acestei titulaturi din partea Ministerului Culturii au contribuit colaborările pe care Dino Parc Râșnov le-a dezvoltat de-a lungul anilor. Am construit parteneriate solide cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Universitatea din București, Institutul Geologic Român, Muzeul Național Secuiesc, Muzeul Județean de Istorie Brașov, Muzeul Național Bran, Universitatea Transilvania Brașov, precum și cu parteneri privați autohtoni și internaționali. Celor peste 130 de exponate de dinozauri reproduse în mărime naturală și atestate științific li se adaugă, în cadrul Muzeului Pădurii, o colecție de peste 1300 de exponate naturale. Astfel, cei care ne vizitează vor putea experimenta tot ceea ce înseamnă evoluția vieții pe Pământ și vor dobândi cunoștințe importante, care să îi însoțească toată viața”, a declarat Adrian Apostu, manager general.

Dino Parc Râșnov este cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei și singurul din România inclus în topul parcurilor de distracție din Europa, ocupând poziția a treia, potrivit site-ului specializat europeanbestdestinations.com. De asemenea, Dino Parc Râșnov a fost desemnat Destinația Anului 2025 în cadrul categoriei „Distracție și Aventură”. Parcul are o suprafață de 4 hectare, pe care se întinde un traseu cu peste 130 de dinozauri în mărime naturală, atestați științific.

Citește mai departe

Trending