Ramai la curent!

Cotidian

Start în campania electorală pentru alegerile parlamentare. Reguli speciale, în contextul pandemiei de coronavirus

Publicat

in

Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie începe vineri şi se va încheia pe 5 decembrie la ora 7.00. Campania se va fi în condiţii similare celei pentru alegerile locale, în contextul pandemiei de SARS-CoV-2.

Astfel, întrunirile şi evenimentele electorale desfăşurate în spaţiul închis se vor desfăşura cu maximum 20 de persoane, iar cele în aer liber cu maximum 50 de persoane. În cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă, numărul persoanelor care se deplasează sau formează un grup este limitat la 6, iar pentru acţiunile din uşă în uşă la 2 persoane. De asemenea, cei care participă la o acţiune electorală din uşă în uşă sau la una de distribuire a materialelor de propagandă electorală vor purta masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe toată durata interacţiunii între acestea şi cetăţeni, menţinând distanţa fizică de minimum un metru între oricare doi oameni.

Calendarul alegerilor aprobat prin  hotărâre de Guvern este următorul: 

  • 6 noiembrie – începerea campaniei electorale.
  • 16 noiembrie – Ministerul Afacerilor Externe comunică Autorităţii Electorale Permanente propunerile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare privind sediile secţiilor de votare din străinătate.
  • 18 noiembrie – constituirea oficiilor electorale.
  • 21 noiembrie – desemnarea, prin tragere la sorţi computerizată, a preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară şi a locţiitorilor acestora, precum şi a preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate.
  • 21 noiembrie – desemnarea preşedinţilor birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă şi a locţiitorilor acestora.
  • 21 noiembrie – imprimarea buletinelor de vot.
  • 24 noiembrie – constituirea birourilor electorale ale secţiilor de votare;
  • 3 decembrie, ora 24.00 – depunerea sau livrarea plicurilor exterioare conţinând documentele de vot prin corespondenţă la sediile birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă.
  • 5 decembrie, ora 7.00 – încheierea campaniei electorale.
  • 5 decembrie, ora 7.00 – Începerea votării în străinătate.
  • 5 decembrie, ora 21.00 – Încheierea votării în străinătate.
  • 5 decembrie, între orele 21.00 – 23.59 – Continuarea votării în străinătate pentru alegătorii aflaţi la ora 21.00 la sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care la ora 21.00 se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot.
  • 6 decembrie, ora 7.00 – începerea votării.
  • 6 decembrie, ora 21.00 – încheierea votării. 
  • 6 decembrie, între orele 21.00 – 23.59 – Continuarea votării în ţară şi străinătate pentru alegătorii aflaţi la ora 21.00 la sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care la ora 21.00 se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot”.

Reguli sanitare pentru campania electorală 

Ministerul Sănătăţii a emis pe 2 noiembrie un ordin privind stabilirea unor măsuri de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor aferente campaniei electorale pentru Senat şi Camera Deputaţilor din acest an. Documentul trasează o serie de măsuri care au scopul de a limita răspândirea COVID-19 în timpul campaniei. 

Astfel prevederile sunt:

„1. menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţii la evenimente/întruniri/acţiuni, inclusiv cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;  
2. asigurarea condiţiilor necesare spălării sau dezinfecţiei regulate a mâinilor la locul de desfăşurare a evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor (preferabil portului mănuşilor); în cazul în care participanţii la activităţile electorale utilizează mănuşile, acestea vor fi schimbate frecvent evitându-se atingerea feţei cu mănuşile;  
3. asigurarea curăţeniei şi dezinfecţia riguroasă a încăperilor, inclusiv a toaletelor;  
4. purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe toata perioada desfăşurării evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor aferente campaniei electorale;  
5. afişarea, în locuri vizibile, a regulilor de acces şi de protecţie individuală privind purtarea măştii de protecţie, spălarea/dezinfecţia mâinilor, distanţarea fizică.
 
Evenimente de campanie care presupun prezenţa fizică a participanţilor
 
Având în vedere riscul reprezentat de transmiterea virusului SARS-CoV-2 între persoane prin intermediul picăturilor de secreţii respiratorii, în scopul reducerii/evitării aglomeraţiei şi a contactelor interumane, se impune respectarea unor măsuri în cazul organizării de evenimente/întruniri/acţiuni care presupun prezenţa fizică a participanţilor, după cum urmează:
 
Limitarea numărului de persoane:
 
a) în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis, limitarea numărului participanţilor la maximum 20;  
b) în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în aer liber, limitarea numărului participanţilor la maximum 50;  
c) în cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă, limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6;  
d) în cazul acţiunilor din uşă în uşă, limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2. 
 
Organizatorii evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor au obligaţia de a asigura şi de a respecta următoarele măsuri şi reguli:
 
a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii la evenimente/întruniri;  
b) afişarea, în locuri vizibile, a unor afişe şi/sau indicatoare privind regulile de acces în perimetrul/incinta/spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile, precum şi regulile de protecţie individuală privind purtarea măştii de protecţie, spălarea/dezinfecţia mâinilor, distanţarea fizică;  
c) efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;  
d) interzicerea accesului persoanelor care prezintă semne vizibile de infecţie respiratorie la evenimente/întruniri;  
e) asigurarea unor fluxuri de intrare/ieşire separate, unice, ce vor facilita menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi;  
f) limitarea duratei evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis la maximum 2 ore;  
g) asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor desfăşurate în aer liber;  
h) distribuirea materialelor de propagandă electorală se va face la standuri de autoservire;  
i) asigurarea de recipiente de colectare/coşuri de gunoi cu capac, dedicate exclusiv aruncării măştilor de protecţie şi, eventual, a mănuşilor, în funcţie de numărul de participanţi estimat;
 
Măsuri specifice:
1. persoanele care participă la o acţiune electorală din uşă în uşă sau la o acţiune de distribuire a materialelor de propagandă electorală vor purta masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe toată durata interacţiunii între acestea şi cetăţeni, menţinând distanţa fizică de minimum 1 metru între oricare două persoane; de asemenea, vor evita orice interacţiune apropiată cu persoanele care prezintă semne şi/sau simptome de boli respiratorii;
2. în situaţia în care persoanele care participă la o acţiune electorală din uşă în uşă sau la o acţiune de distribuire a materialelor de propagandă electorală prezintă semne şi/sau simptome de boli respiratorii, acestea nu vor participa la acţiunile în cauză şi se vor adresa medicului de familie pentru consult;
3. persoanele care participă la o acţiune electorală din uşă în uşă sau la o acţiune de distribuire a materialelor de propagandă electorală îşi vor dezinfecta mâinile înainte de începerea acţiunii; 
4. se recomandă ca persoanele care participă la o acţiune electorală din uşă în uşă să nu pătrundă în interiorul locuinţelor; 
5. materialele de propagandă electorală (broşuri, pliante etc.) vor fi oferite prin plasarea pe clanţa uşii şi/sau în cutia poştală etc.;
6. în situaţia în care se impune instruirea persoanelor care vor participa la o acţiune electorală din uşă în uşă sau la o acţiune de distribuire a materialelor de propagandă electorală, aceasta se va face pe cât posibil la distanţă, online sau telefonic. În cazul în care instruirea se va face în spaţii închise sau în aer liber, se vor aplica regulile specifice, stabilite potrivit legislaţiei în vigoare”.
 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Panoramicul funcționează fără autorizație de mediu. Administratorii unui dintre cele mai luxoase restaurante ale Brașovului nu au depus documentația la Direcția Județeană de Mediu

Publicat

in

Chiar dacă este deschis de multe luni, una dintre cele mai luxoase unități de alimentație publică din Brașov, Restaurantul Panoramic de pe Tâmpa, nu deține o autorizație de mediu, chiar dacă este amplasat într-o arie protejată. În lipsa acestei autorizații, potrivit legislației de mediu, operatorul economic este pasibil de amenzi.

Pentru a putea funcționa în condiții de legalitate, restaurantul ar fi trebuit să depună la Direcția Județeană de Mediu dosarul pentru obținerea autorizației de mediu. Acest lucru nu s-a întâmplat, a declarat directorul Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă.

„În aceste condiții, nu putem derula procedura de autorizare a unității”, a explicat Băncilă.

Reprezentantul Direcției Județene de Mediu Brașov a mai spus că în documentația de reglementare, trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora pe drumul ce leagă Valea Cetății de Restaurantul Panoramic.

„Pentru a putea face aprovizionarea cu mijloace auto, este nevoie de o convenție semnată între Direcția Județeană de Mediu, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt și unitatea de alimentație publică. Acest document nu ne-a fost prezentat”, a precizat Ciprian Băncilă.

Restaurantul Panoramic a fost redeschis în 19 octombrie 2025, după ce a fost renovat și modernizat.

Citește mai departe

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Trending