Directorul Direcției de Sănătate Publică Brașov, dr. Andrea Neculau, a prezentat miercuri situația actualizată a posturilor de terapie intensivă pentru pacienții COVID-19. Practic, conform informațiilor prezentate de dr. Neculau, în județul Brașov sunt operaționale în acest moment 35 de paturi, iar alte 42 sunt în pregătire.
Unde sunt paturile funcționale:
- Secția modulară ATI de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov: 28 de paturi. Toate sunt pentru terapie intensivă invazivă (care presupune intubarea). La înființarea secției, erau doar 14 posturi erau pentru terapie intensivă invazivă, iar celelalte pentru terapie intermediară. În acest moment, toate cele 28 de paturi de la Secția modulară sunt ocupate.
- Spitalul Municipal Făgăraș: 2 paturi. Acestea sunt folosite pentru ventilație non-invazivă.
- Spitalul Clinic de Copii Brașov: 2 paturi ATI.
- Maternitatea Brașov: 3 paturi, care deservesc patologia specifică.
Unde ar urma să se amenajeze paturi
- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase: 5 paturi. În acest moment, acestea sunt în procedură de autorizare pentru terapie ventilatorie non-invazivă. Activitatea va fi supervizată de doi medici de terapie intensivă.
- Spitalul Municipal Săcele: cel puțin 2 paturi. Acestea sunt în pregătire și ar urma să preia pacienții care au nevoie de terapie non-invazivă. Spitalul va colabora cu un medic de terapie intensivă de la Codlea.
- Pavilionul Tractorul al Spitalului Județean Brașov: 20 de paturi. În acest moment se fac lucrările de amenajare. Paturile ar urma să fie funcționale din 23 noiembrie, dar va mai trebui rezolvată problema resursei umane. DSP Brașov a transmis Ministerului Sănătății o adresă prin care a solicitat alocarea de personal.
- Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie: 15 paturi. „Unitatea a promis că intră în joc cu paturi de terapie non invazivă”, a precizat dr. Andrea Neculau.
Pacienți din Brașov, transferați către alte județe
Directorul DSP Brașov a menționat că în această perioadă sunt multe persoane care au nevoie de terapie intensivă și sunt transferate în alte județe.
„Solicitarea noastră este ca pe secțiile tampon, acolo unde se țineau suspecții, să fie reținuți pacienții care nu își găsesc locul într-un spital COVID. În acest moment, practic, toate spitalele îngrijesc pacienți COVID”, a mai spus Neculau.
Oxigen la fiecare pat…
„Este un efort continuu de a îmbunătăți accesul la oxigen nu numai pe paturile de terapie intensivă. Am transmis tuturor spitalelor să crească numărul de paturi la care există gură de oxigen. La acest moment ar trebui să nu mai existe pat și loc într-un spital la care să nu mai existe acces la oxigen. În spital ar trebui să ajungă numai oamenii care au această nevoie severă de sprijin. Acum, când există posibilitatea să îngrijim pacienți la domiciliu, în spital ar trebui să ajungă doar pacienți cu simptome severe”, a mai spus Andrea Neculau.
Fii primul care comentează