Connect with us

Fapt divers

Crimă planificată în municipiul Braşov. O tânără a intrat în locuinţa unei persoane, a furat ce a putut şi apoi a omorât-o

Published

on

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, la data de 2 decembrie 2020, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o femeie, în vârstă de 18 ani, sub aspectul comiterii infracţiunilor de „omor” şi „furt calificat”.

Potrivit comunicatului transmis de procurori, la aceeaşi dată, inculpata, aflată în stare de reţinere, va fi prezentată, cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov.

Din actele întocmite în cauză a rezultat faptul că, în seara zilei de 30.11.2020, inculpata ante-menționată, împreună cu o altă coinculpată, s-au deplasat la domiciliul victimei din mun. Braşov, au escaladat poarta imobilului şi s-au ascuns vreme de mai multe ore într-o anexă a apartamentului acesteia unde au aşteptat până s-au stins luminile din acest apartament precum şi din apartamentul vecin.

În jurul orei 03.00, cele două au forţat un gard de lemn, au ajuns în dreptul geamurilor apartamentului victimei, au spart unul din geamuri şi au pătruns în interiorul apartamentului în sufragerie. Cele două s-au descălţat pentru a nu face zgomot şi au sustras mai multe bunuri din sufragerie, la lumina telefonului mobil.

Apoi, inculpata propusă spre arestare s-a dus în dormitorul casei unde era victima şi a înjunghiat-o pe aceasta de mai multe ori cu un cuţit, aceasta decedând.

Cele două coinculpate au mai luat ceva bunuri din sufragerie, moment în care au fost observate de un martor.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare, a declarat Aldea Adrian, procuror șef secție urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, purtător de cuvânt.

Continue Reading
1 Comment

1 Comment

  1. Tot eu

    03/12/2020 at 15:51

    Asta ca sa stie toata lumea care este statusul social si contextul persoanei respective.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

Activitatea Spitalului Militar Brașov, afectată de un incendiu. Flăcările au distrus materiale sanitare depozitate într-un container

Published

on

Un incendiu a izbucnit luni dimineață în curtea Spitalului Militar din municipiul Brașov, la un container în care erau depozitate materiale sanitare, a anunțat ISU Brașov. Potrivit Europa FM, nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului.

Incendiul a pornit la un container în care erau depozitate mai multe materiale sanitare. Acesta se manifestă cu degajare mare de fum care poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță.

Pompierii au menționat că nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului, iar în urma incendiului nu au rezultat victime. În schimb, activitatea în mai multe pavilioane ale Spitalului Militar este întreruptă.

De asemenea, incendiul a fost localizat și nu există pericol de extindere la alte spații sau clădiri aflate în apropiere, precizează ISU Brașov.

Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu trei autospeciale.

Continue Reading

Fapt divers

Accident feroviar în Brașov: tren încărcat cu motorină, în coliziune cu un autoturism

Published

on

Un accident feroviar grav s-a produs azi, în municipiul Brașov, după ce o garnitură de tren care transporta motorină a intrat în coliziune cu un autoturism, pe strada Borzești, în zona dinspre Bartolomeu. La fața locului au fost mobilizate de urgență mai multe echipe de intervenție ale ISU.

Am fost anunțați despre producerea unui accident feroviar în municipiul Brașov, pe strada Borzești, unde o garnitură de tren a intrat în coliziune cu un autoturism”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

Potrivit ISU, în urma impactului nu au fost înregistrate victime, însă intervenția a fost una complexă, având în vedere natura încărcăturii transportate de tren.

Intervenție cu autospecială CBRN, din cauza riscului de incendiu

La locul accidentului au fost trimise un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN (pentru riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare) și un echipaj SMURD.

Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, întrucât garnitura de tren era formată din mai multe vagoane încărcate cu motorină, existând un potențial risc major în cazul producerii unor scurgeri sau al izbucnirii unui incendiu.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

Continue Reading

Fapt divers

Exercițiu la Cincu. Artileria americană testează Linia de descurajare a Flancului Estic al NATO

Published

on

By

Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), împreună cu Comandamentul Multidomeniu 56 – Europa, alături de aliați și parteneri NATO, au început exercițiul multinațional DYNAMIC FRONT 26. Conform Ministerului Apărării Naționale, acesta este cel mai mare exercițiu de interoperabilitate al artileriei Forțelor Terestre ale Statelor Unite ale Americii desfășurat în Europa, în perioada 26 ianuarie – 13 februarie 2026.

Exercițiul reprezintă aplicarea practică a Liniei de descurajare a Flancului Estic (Eastern Flank Deterrence Line – EFDL) și are ca obiectiv exersarea planurilor regionale NATO, precum și integrarea efectelor în domeniile terestru, aerian, maritim, cibernetic și spațial, pentru a contracara capabilități de restricționare a accesului și control al zonei, susținute de forțe convenționale concentrate.

„DYNAMIC FRONT 26 pune un accent sporit pe comandă și control, simulare și integrare multidomeniu, reflectând realitățile conflictelor moderne, în care forțele trebuie să opereze la distanță, peste granițe naționale și în mai multe domenii, menținând viteza și precizia procesului decizional. Activitățile cu trageri reale sunt desfășurate în mai multe state aliate, România având un rol important prin găzduirea secvențelor de instruire din Poligonul Cincu, care contribuie direct la consolidarea interoperabilității aliate și la întărirea posturii de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naționale.

Continue Reading

Trending