Primarul Brașovului: limitatoarele de viteză nu mai sunt la modă, dar vor fi montate la șase treceri cu probleme din oraș

După accidentul de pe 25 decembrie, de pe strada Carpaților, când o persoană și-a pierdut viața pe trecerea de pietoni, specialiștii Primăriei Brașov și cei ai Poliției Rutiere au început să caute, din nou, soluții pentru ca astfel de evenimente să nu se repete. Astfel, pe termen scurt, soluția acceptată a fost montarea unor limitatoare de viteză în „zonele fierbinți”.

Decizia a fost luată în 29 decembrie, în ședința Comisiei de Siguranță a Circulației, la care au participat reprezentați ai municipalității, ai firmei care se ocupă de iluminatul public și ai Poliției Rutiere. 

Astfel, în urma discuțiilor din comisie, reprezentanții Poliției au prezentat o listă a punctelor fierbinți și au fost discutate măsurile pentru fiecare situație în parte. 

„Este vorba de măsuri care să ia în calcul montarea unor limitatoare, semaforizarea unor treceri de pietoni, iluminarea suplimentară a trecerilor de pietoni sau amplasarea unor monitoare care să indice viteza. În țările occidentale, ideea de avea acele limitatoare de viteză pe arterele centrale este ultima soluție. Există metode mai eficiente și mai de dorit”, a declarat primarul Brașovului. 

În timpul ședinței amintite, reprezentantul Primăriei Brașov anunțat că au fost stabilite mai multe măsuri. 

Etapa I:  

  • Vor fi reamplasate limitatoare de viteză la șase treceri de pietoni cu probleme, printre care cele de la Spitalul Județean, Gară 
  • Pentru prima dată, se vor monta limitatoare la trecerea de pietoni de pe strada Carpaților, unde s-a produs accidentul mortal. 

Etapa a II-a: 

  • La aproximativ 10 treceri de pietoni vor fi montate semafoare cu buton. 
  • Vor fi montate alte sisteme de avertizare, inclusiv monitoare de indicare a vitezei (asemănătoare celui existent pe Bulevardul Saturn). 

În ceea ce privește iluminatul trecerilor de pietoni, primarul a menționat că a discutat subiectul cu firma care asigură iluminatul public în oraș. „Sunt treceri de pietoni la care extindă astfel de iluminat. Urmează să fie extins la toate trecerile de pietoni de pe străzile principale”, a mai spus Coliban. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.