Unde se poate călători după Revelion: Ce ţări au graniţele deschise pentru români şi către ce destinaţii există și chartere?

În 2021 călătoriile vor fi reluate, deşi nu într-un ritm similar celui din anii anteriori când cursele erau pline ochi, iar cerul era în permanenţă brăzdat de aeronave care mergeau dintr-un capăt în altul al lumii. Cifrele din anul de referinţă 2019 vor fi atinse abia în 2023 sau 2024 spun antreprenorii din turismul românesc.

„La ora actuală, Egiptul e cea mai apropiată destinaţie pentru soare şi plajă, la o distanţă de doar trei ore cu avionul. Se mai fac zboruri în Antalya. Cine nu a apucat să călătorească anul acesta în această destinaţie, o poate face de revelion. Totodată, au apărut pentru prima oară în România câteva chartere pe destinaţii exotice precum Zanzibar sau Maldive, dar asta înseamnă zboruri de peste nouă ore”, spune Dan Goicea, CEO-ul agenţiei de turism Cocktail Holidays, citat de Ziarul Financiar. 

Grupul Karpaten, unul dintre cei mai mari jucători din turism pe incoming, dar care operează şi destinaţii externe pentru români, a lansat la începutul lunii noiembrie primele curse charter către Maldive, iar cererea a fost atât de mare încât compania a fost nevoită să suplimenteze numărul de zboruri.

„Am introdus primul charter România-Maldive la începutul lunii noiembrie, iar cererea ne-a depăşit orice aşteptări. Am suplimentat cu două zboruri în perioada Revelionului şi am introdus încă şase chartere în ianuarie şi februarie. E foarte probabil să prelungim operarea până în luna martie, pentru a reuşi să facem faţă tuturor solicitărilor“, spune Alexandru Mărginean, manager general Karpaten Turism – Divizia Turism Extern.

Destinaţiile exotice solicitate în mod tradiţional în perioada ianuarie-februarie sunt Thailanda, Republica Dominicană, Maldive, Mauritius, Bali, Mexic, Cuba, spun oficialii grupului Karpaten. Anul acesta, din cauza restricţiilor, multe dintre acestea sunt inaccesibile, astfel încât, în afară de Maldive, cele mai cerute vacanţe la început de 2021 sunt în Republica Dominicană. Există însă posibilitatea de a călători şi către Mexic, existând agenţii locale care oferă pachete în această ţară.

Mai multe informații, AICI. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.