Cele trei puncte de recoltare a probelor pentru testele COVID-19 de la elevi și profesori din municipiul Brașov, închise după două ore de la începerea programului. Vor fi redeschise în vacanța de primăvară

După ce marți a anunțat deschiderea a trei puncte de recoltare a probelor pentru testele COVID-19 de la profesori și elevi din incinta școlilor gimnaziale nr. 19 (municipiul Brașov), nr. 9 (municipiul Brașov) și de la Colegiul Nicolae „Titulescu” Brașov, miercuri dimineața, Direcția de Sănătate Publică Brașov a anunțat că activitatea acestor puncte este suspendată până la începerea vacanței de primăvară. Anunțul vine în contextul în care a fost publicat ordinul comun al ministerului Educației și Ministerului Sănătății,  în care se prevede că activitatea cu prezență fizică în unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar se va desfășura cu excepția situației în care localitatea intră în carantină. 

Reamintim că în 23 martie, DSP Brașov anunța că din 24 martie vor funcționa în municipiul Brașov următoarele puncte de preluare a probelor  pentru teste COVID-19 pentru elevi și profesori: 

  • Școala Gimnazială nr. 19 Brașov, Aleea Lăcrămioarelor, nr. 2 – teste rapide pentru elevi și profesori, program luni-vineri, orele 8:00-15:00;
  • Școala Gimnazială nr. 9 Brașov, str. Brazilor, nr. 18 – teste rapide pentru elevi și profesori, program luni-vineri, orele 8:00-15:00;
  • Colegiul Nicolae Titulescu Brașov, str. 13 Decembrie, nr. 125 – teste rapide pentru elevi și profesori, program luni-vineri, orele 8:00-15:00.

Rămân deschise punctele pentru testele RT-PCR

Pe de altă parte, în continuare, vor funcționa cele trei noi centre pentru preluarea probelor aferente testelor RT-PCR:   
■ Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov, str. Nicopole, nr. 45 – teste RT-PCR, program luni-vineri, orele 7:00-15:00 – pentru testarea copiilor;
■ Policlinica „Regina Maria”, Brașov, Calea București, nr. 19-21 – teste RT-PCR, program luni-vineri, orele 10:00-12:00;
■ În data de 25 martie 2021 se va descchide și punctul de recoltare de la Dispensarul TBC al Spitalului de Pneumoftiziologie Brașov, str. Sitei, nr. 17 – teste rapide, program luni-vineri, orele 8:00-15:00.
Recoltarea de probe pentru testarea RT-PCR se face la recomandarea medicului de familie.

1 Trackback / Pingback

  1. Cele trei puncte de recoltare a probelor pentru testele COVID-19 de la elevi și profesori din municipiul Brașov, închise după două ore de la începerea programului. Vor fi redeschise în vacanța de primăvară – My Blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.