Ramai la curent!

Cotidian

Clădirea Prefecturii Brașov se întoarce la statul român. Din cauza situației juridice a imobilului, nici Consiliul Județean Brașov, nici statul român nu au putut face investiții în reabilitarea clădirii

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov va dezbate în ședința de plen de astăzi un proiect de hotărâre privind revenirea în proprietatea statului român a clădirii în care funcționează Consiliul Județean Brașov și Prefectura. Conform documentației aferente proiectului de hotărâre, clădirea Prefecturii, care în actele oficiale este denumită „Palatul administrativ” a fost folosită de Partidul Comunist Român în perioada 1962 şi 1989, iar după revoluție a intrat în proprietatea statului român și a fost declarat obiectiv de interes național. Ulterior, în anul 2002, printr-o hotărâre de Guvern care atestă domeniul public și privat al unităților administrativ teritoriale, clădirea Prefecturii a intrat în proprietatea județului Brașov, însă Prefectura Brașov a contestat această decizie. 

De altfel, anul acesta, Prefectura Brașov a transmis Consiliului Județean Brașov o adresă prin care revenirea la situația anterioară, care presupune că statul român este proprietarul imobilului. 

„Județul Braşov nu a dobândit dreptul de proprietate publică asupra imobilelor în temeiul unuia dintre modurile legale de dobândire a drepturilor publice, în conformitate cu OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ sau ale Codului civil, astfel că înscrierea dreptului de proprietate a judeţului Braşov (asupra clădirii Prefecturii – n.r.) este nelegală (excepție făcând imobilul cantină, clădirea fostei închisori – actualmente Muzeul Județean de Istorie, și alte imobile cumpărate de către jud Brașov în urma unor licitaţii publice).  Această stare de fapt şi de drept este la momentul de faţă generatoare de prejudicii asupra bugetului Instituţiei Prefectului Judeţului Braşov şi implicit a bugetului MAI și al Statului Român. Ne referim aici la taxele judiciare de timbru necesare pentru promovarea unor acţiuni în instanţă pentru dovedirea dreptului de proprietate publică a Statului Român ,precum şi la faptul că nu se pot accesa fonduri publice pentru reabilitarea clădirii Palat administrativ care este într-o avansată stare de degradare și pune într-un real pericol siguranţa angajaților și a cetăţenilor. În consecinţă, vă solicităm să procedați la rectificarea din CF-rile susmenționate a dreptului de proprietate al Județului Braşov, prin restabilirea situaţiei anterioare ( ori prin declaraţia notarială a proprietarului ori prin act administrativ emis în condițiile legii- vezi art.885 din Codul civil). Vă rugăm să aveţi în vedere prevederile art.292 din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, potrivit cărora trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al judeţului se face la cererea consiliului județean, prin Hotărâre a Guvernului inițiată de autoritățile care au în administrare imobilul, și reprezintă singura modalitate prevăzută de lege prin care puteți dobândi dreptul de proprietate al acestor imobile”, se arată în adresa transmisă Consiliului Județean Brașov de către Prefectură. 

Reamintim că anul trecut, conducerea Consiliului Județean Brașov anunța că vrea să clarifice situația juridică a Prefecturii, astfel încânt să poată accesa bani europeni pentru reabilitatea imobilului.  

Citește mai departe
1 Comentarii

Cotidian

Primăria Brașov vrea să mai cumpere 10 autobuze electrice. Pentru acest proiect a fost solicitată o finanțare europeană

Publicat

in

Flota RATBV ar urma să primească încă 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Pentru achiziționarea acestora, Primăria Brașov a solicitat o finanțare europeană nerambursabilă, iar pentru a putea semna un contract de finanțare urmează să fie aprobată o hotărâre în ședința de plen Consiliului Local de mâine.

Proiectul prevede achiziția a 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Cele 10 autobuze electrice vor funcționa pe Linia 2B – 6 autobuze și pe Linia 28 – 4 autobuze. În caz de nevoie, urgențe justificate acestea pot fi relocate pe alte linii cu cerere ridicată de transport și cu un deficit de capacitate.

Valoarea totală a proectului este de 49.231.875 lei (inclusiv TVA), din care Municipiul Brașov plăti suma de 984.638 (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, un fiasco. Târgul a fost închis de Poliția Locală, după mai multe sesizări

Publicat

in

Primăria Brașov a închis, în weekend, Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, în urma unor verificări ale polițiștilor locali , care au scos la iveală o serie de nereguli în organizarea și desfășurarea evenimentului.

Ceea ce organizatorii de la Autentic Events anunțau ca un eveniment, de trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești, s-a dovedit a fi un fiasco, din punct de vedere al salubrității, dar și al specificului anunțat.

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni a fost programat pentru perioada 15 – 17 mai, în zona Lacului Noua, organizatorii promițând „un weekend plin de savoare, deserturi spectaculoase și preparate care transformă pofta în sărbătoare”. Vizitatorii ar fi trebuit să găsească aici „de la plăcinte uriașe cu căpșuni și brânză dulce, langoși pufoși și deserturi cremoase, până la înghețata artizanală cu căpșuni și limonade fresh”, dar și mâncare tradițională, făcută pe grătar. Doar că Poliția Locală a constatat altceva la fața locului.

„Din păcate, numeroasele sesizări venite din partea cetățenilor, coroborate cu verificările efectuate în teren de polițiștii locali, au scos la iveală aspecte pe care nu ar trebui să le întâlnim la un eveniment dedicat comunității. Au fost constatate nerespectări ale normelor de salubritate, prepararea și/sau comercializarea unor produse fără legătură cu specificul festivalului, precum și faptul că trenulețul destinat copiilor circula haotic pe aleile parcului, generând disconfort și punând în pericol siguranța persoanelor aflate în zonă. (…) Primăria Municipiului Brașov a dat dispoziție de închidere a târgului, ducerea la îndeplinire a acesteia fiind asigurată de Poliția Locală Brașov”, a transmis, luni, Poliția Locală Brașov.

Evenimentul a fost organizat de SC Autentic Events sRL, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a Serviciului Public Administrare Piețe.

„Dincolo de imaginea compromisă a unui eveniment, astfel de derapaje afectează încrederea oamenilor și rezultatele eforturilor depuse de Primăria Municipiului Brașov pentru dezvoltarea unei vieți publice civilizate și sigure. În perioada următoare, Poliția Locală Brașov va intensifica acțiunile de control în cadrul tuturor evenimentelor organizate în municipiu, pentru ca fiecare manifestare desfășurată sub egida orașului să ofere tuturor participanților condiții în conformitate cu prevederile legale și siguranță.

Citește mai departe

Cotidian

Platforma de la literele de pe Tâmpa, în analiza Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov. Primăria Brașov are în plan să realizeze lucrări de punere în siguranță

Publicat

in

Starea tehnică precară a platfotfomei de pe Tâmpa este cunoscută de mai mulți ani. La un moment dat, au apărut c\teva gauri în ea, care au fost acoperită cu niște ciment, astfel încât să nu se producă vreun accident.

Zilele trecute, problema platformei a reapărut în spațiul public, fiind lansată informația că suprastructura este șubredă și se poate prăbuși oricând. Cu toate acestea, duminică, pe platformă erau numeroși turiști care admirau priveliștea orașului.  

Pe de altă parte, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat pentru Radio România Brașov FM că „situația reprezintă un risc pentru cetățeni, motiv pentru care va fi convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, astfel încât intervențiile necesare să fie realizate cât mai repede”. De asemenea, el a anuțat că la această amenajare se vor realiza lucrări de punere în siguranță.

Platforma a fost amenajată la începutul secolului trecut și făcea parte dintr-un restaurant cu berărie, ce ulterior avea să primească denumirea de Bethlen. Restaurantul a ars în anul 1977, dar a rămas platforma.

Citește mai departe

Trending