Connect with us

Cotidian

FOTO&VIDEO. Cinci arbori doborâți în municipiul Brașov, după cea mai puternică ninsoare din ultimii ani. În Poiană nu a mai nins atât de mult de 10 ani

Published

on

Iarna a pus stăpânire și pe municipiul Brașov, stratul de zăpadă ajungând în Valea Cetății la 30 de centimetri.  În Poiană a nins în continuu în ultimele 24 de ore, astfel că stratul nou de zăpadă a ajuns la peste 60 de cm, fiind după unii rezidenți din Poiană, cea mai abundentă ninsoare din ultimii 10 ani.  

Ninsorile abundente și zăpada umedă au creat și probleme, astfel încât municipalitate a fost nevoită să intervină în mai multe situații când, din cauza zăpezii grele, 5 copaci s-au prăbușit pe domeniul public, pe străzile Nisipului de Sus, Calea București, drumul spre Poiana Brașov, Carpaților și pe b-dul Saturn.

Din punct de vedre al deszăpezirii, din cauza ninsorii continue, în Poiana Brașov și pe drumul de Poiană s-a acționat non-stop cu 6 utilaje. Tot de ieri, 45 de utilaje ale firmei de deszăpezire, Comprest, au acționat pe străzile Brașovului, astfel încât circulația, în această dimineață, se desfășoară, pe străzile principale și bulevarde, în condiții bune.

În timpul nopții, activitatea de deszăpezire a vizat străzile principale, după care, în cursul acestei dimineți, s-a intrat pe cele secundare și cele din interiorul cartierelor.

În ultimele 24 de ore s-au utilizat aproximativ 260 de tone de material antiderapant, stocul operatorului fiind acum de aproximativ 1550 de tone. Săptămânal se face reaprovizionarea cu material antiderapant, astfel încât stocurile să fie suficiente, indiferent de cantitățile de zăpadă căzute.

Cetățenii pot solicita intervenția mașinilor de deszăpezire la dispeceratul Comprest, la numărul de telefon 0268-416495.

În cazul în care solicitările lor nu sunt rezolvate, pot sesiza acest lucru la dispeceratul Primăriei Brașov, tel. 0268-405000, sau direct la Serviciului Urmărire Contracte Salubrizare și Deszăpezire din cadrul Primăriei Brașov – tel. 0268 416550, tasta 9, int. 127, 253, 254, email: salubrizare@brasovcity.ro.

Etapele desfășurării acțiunilor de deszăpezire:
-etapa 1: arterele principale, unitățile medicale, unitățile de învățământ, instituțiile de intervenție, străzile pe care circulă mijloacele de transport în comun;
-etapa 2: străzile de legătură cu arterele principale;
-etapa 3: străduțele din interiorul cartierelor.

Având în vedere specificul anumitor zone în pantă, cum ar fi cartierul Șchei, activitatea de deszăpezire se face, și aici, în prima și a doua etapă.

Activitatea de deszăpezire pe toate arterele de circulație din municipiul Brașov este asigurată de către Comprest SA, cu excepția tronsoanelor 1, 2 și 3 ale ocolitoarei, unde deszăpezirea este asigurată de CNAIR.

    

Continue Reading
1 Comment

1 Comment

  1. Horia

    17/03/2021 at 11:22

    Parca unii cîrcotași se opuneau toaletarilor si taierilor copacilor.

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

FOTO. Haos în Livada Poștei din Brașov. Luatul copilului de la școală suspendă orice regulă

Published

on

Terminalul RATBV de la Livada Poștei din Brașov este cel mai aglomerat din oraș, iar blocajele sunt la ordinea zilei. Acolo ajung autobuzele din toate cartierele Brașovului, însă nu mijloacele de transport în comun blochează circulația. O fac autoturismele părinților care vin să își lase copiii la școală sau să îi ia acasă când se termină cursurile.

În teorie, în zonă nu ar trebui să fie probleme, pentru că sunt reguli: părinții pot intra și opri la peronul al doilea (destinată autocarelor cu turiști) între orele 7.00 -8.00 și 11.00-12.00.

În practică, conform principiului „regulile sunt făcute pentru a fi încălcate”, situația este total diferită: când merg să își ia copiii de la școală, unii părinți ajung mai repede. Intră în zona ce le e destinată, coboară din mașină și merg să îi aștepte pe cei mici.

Le ia multe minute, așa că banda de la „peronul părinților” se umple imediat. Ceilalți părinți parchează unde pot. Unii intra la peronul unu (unde vin autobuzele de pe linia 20), ignorând indicatorul ”Accesul interzis! Cu excepția RAT Brașov”. Aprind avariile și, în cel mai fericit caz așteaptă.

Cei care nu se încumetă să intre pe primul peron opresc în zona trecerii de pietoni dinspre Biblioteca Județeană și așteaptă, chiar dacă asta înseamnă blocarea autobuzelor.

O altă strategie a părinților este să oprească pe marginea Drumului Poienii, în zona ultimului peron pentru mijloacele de transport.

Tot acest haos este lăsat „la liber”. Șoferii autobuzelor RATBV se ceartă cu părinții, părinții se claxonează între ei, iar agenții Poliției Locale, care ar trebui să mai dea o „mână de ajutor” traficului sunt pe nicăieri, la propriu.

(Foto: Brasov Mtropolitan)

Continue Reading

Cotidian

Începe campania de curățenie de primăvară în municipiul Brașov

Published

on

Începând cu data de 09.03.2026, în Municipiul Brașov se derulează campania de curățenie de primăvară, etapizat, în toate cartierele din oraș. În cadrul acesteia,  se va interveni cu activități specifice de salubrizare, în acord cu graficele de lucru stabilite de către autoritatea contractantă. Respectarea graficului de lucrări este condiționată de evoluția temperaturilor și a condițiilor meteorologice din perioada următoare, au ținut să precizeze reprezentanții operatorului de salubritate din municipiul Brașov.

Preliminar acestei campanii, sâmbătă, 07.03.2026, echipajele operative au desfășurat lucrări pregătitoare, cum ar fi ras rigolă, stropit, măturat manual și măturat mecanizat. Această amplă acțiune a avut drept scop curățarea zonelor după sezonul rece. 

În cadrul acestui program special de salubrizare, pe domeniul public sunt amplasate recipiente de mari dimensiuni în punctele stabilite de către Primăria Brașov, destinate exclusiv deșeurilor voluminoase din gospodării, precum mobilier, covoare, saltele, obiecte mari de folosință îndelungată, altele decât deșeurile de echipamente electrice și electronice, ce sunt preluate pe fluxuri separate de către operatorul autorizate pentru colectarea acestora. Pentru ridicarea deșeurilor vegetale (crengi / iarbă / etc) sau a deșeurilor rezultate din activități de reamenajare sau construcție (moloz), vă recomandăm să solicitați o ofertă de preț operatorului delegat, folosind formularul ”Solicită servicii” din pagina principală a site-ului www.comprest.ro

Continue Reading

Cotidian

FOTO. O altfel de declarație pentru mama. 8 Martie de „Cartea Recordurilor” la Școala Gimnazială nr. 2 din Brașov

Published

on

Elevii din ciclul primar de la Școala Gimnazială nr 2 „Diaconu Coresi”, alături de cadrele didactice, au decorat și în acest an gardul unității lor de învățământ, cu zeci de mii de inimioare albe și roșii, în culorile mărțișorului. Activitatea, care poate fi considerată în acest moment, un record în ceea ce privește numărul de figurine din hârtie utilizat, face parte din Proiectul educațional „Inimioare pentru mama”, aflat la a treia ediție.

Prof. înv. primar: Diumea Andreea-Roxana spune că aceasta este o activitate prin care cadrele didactice au încercat să îi facă pe elevi să lucreze cât mai bine în echipă și să colaboreze pentru a realiza o activitate inedită dedicată mamei, cea mai importantă ființă din viața fiecărui copil, din suflet pentru suflet. Și de această dată, proiectul a avut un impact deosebit asupra elevilor, mamelor, bunicuțelor  și trecătorilor, care s-au oprit să admire gardul lung de aproximativ 350 de metri, plin de cele mai frumoase și calde inimioare, care au bătut astăzi pentru toate mamele.

Proiectul educațional „Inimioare pentru mama” se află la a treia ediție și a reușit și anul acesta să aducă bucurie în inimi și zâmbet pe buze. Impactul asupra comunității locale este unul major. Acesta are rolul de a promova valorile și cultura instituțională pe care, cu mândrie, le susținem și le transmitem și elevilor noștri, elevi care vor deveni adulți la un moment dat. Bucuria celor din jur ne motivează creativitatea și trezește dorința de a fi mai buni zi de zi. Dorim ca acest proiect să rămână o tradiție, ca multe altele, și să încântăm an de an sufletele tuturor femeilor, a menționat doamna Agurița Dorinela Șerban, directorul Școlii gimnaziale nr. 2.

Continue Reading

Trending