Deşi s-au grăbit să aprobe hotărârea ce stabileşte cifrele de incidenţă de la care se aplică măsuri restrictive mai severe, Guvernul revine şi anunţă, prin însuşi premierul Cîţu, că va înăspri măsurile abia de duminică.
Anunţul lui Cîţu a fost făcut – unde altundeva? decât pe Facebook.
“Precizări referitoare la Hotărârea CNSU privind noile măsuri. Astăzi se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziţie să se pregătească, am avut o discuţie cu domnul Arafat şi am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie”, a scris Cîţu pe Facebook.
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunţat, joi seară, că în localităţile unde incidenţa cazurilor de COVID-19 trece de 4 la mia de locuitori circulaţia în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică va fi permisă până la ora 20,00, iar activitatea operatorilor economici se va desfăşura până la ora 18,00.
Fii primul care comentează