Ministrul Educaţiei: Examenele de evaluare națională și bacalaureat 2021 s-ar putea reprograma

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că se ia în vedere o modificare a structurii anului școlar 2020-2021, așa încât examenele naționale – evaluarea națională pentru elevii de a clasa a VIII-a și bacalaureatul pentru cei de a XII-a și a XIII-a – să fie reprogramate. 
 
„Având în vedere agravarea situaţiei epidemiologice, vom lua în considerare modificarea structurii anului şcolar, în aşa fel încât printr-o prelungire a vacanţei de primăvară să reprogramăm, dacă va fi cazul, examenele naţionale. Cert este că ne dorim ca ele s fe organizate cu prezenţă fizică pentru a asigura relevanţa acestor examene naţionale”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, citat de News.ro. 

UPDATE: Examenul de evaluare națională în 2021 va fi reprogramat, astfel că elevii de clasa a opta vor susține examenul după cel de bacalaureat, și nu înainte, cum prevede în prezent structura anului școlar 2020-2021. 

 
„Examenul de evaluare națională se va muta după examenul de bacalaureat și în acest fel încercăm să perturbăm cât mai puțin sturctura anului școlar și a anului universitar”, a anunțat ministrul, în cadrul unei conferințe World Vision – Edupedu. 
 
În ceea ce privește examenul de bacalaureat, acesta rămâne la datele deja stabilite, pentru a nu fi perturbat și anul universitar, a mai precizat Cîmpeanu.
 
Întrebat dacă s-ar putea modifica programa pentru examenul de evaluare națională, acesta a răspuns că „atâta vreme cât nu modificăm numărul de săptămâni de școală, atâta vreme cât am adaptat deja programa de examene la acest an total atipic, și elevii se pregătesc in acest fel, nu consider că sunt motive de modificare în plus”. 
 

Structura anului școlar în semestrul al doilea:

 
Semestrul al II-lea are 17 săptămâni de cursuri dispuse în perioada 8 februarie 2021 – 18 iunie 2021, astfel:
  • Cursuri – luni, 8 februarie 2021 – joi, 1 aprilie 2021
  • Vacanţă – vineri, 2 aprilie 2021 – duminică, 11 aprilie 2021
  • Cursuri – luni, 12 aprilie 2021 – joi, 29 aprilie 2021
  • Vacanţă – vineri, 30 aprilie 2021 – duminică, 9 mai 2021
  • Cursuri – luni, 10 mai 2021 – vineri, 18 iunie 2021 
Pentru clasa a VIII-a – cursurile se termină în 11 iunie, iar pentru clasa a XII-a cursurile se termină în 4 iunie. 

CALENDARUL de desfășurare a Evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2020-2021:

  • 7 – 11 iunie 2021 – Înscrierea la evaluarea națională
  • 22 iunie 2021 – Limba și literatura română, probă scrisă
  • 24 iunie 2021 – Matematică, probă scrisă
  • 25 iunie 2021 – Limba și literatura maternă, probă scrisă
  • 29 iunie 2021 (până la ora 14:00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
  • 30 iunie – 4 iulie 2021 – Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

CALENDARUL examenului de Bacalaureat 2021:

Sesiunea iunie – iulie 2021
  • 31 mai – 4 iunie 2021 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 4 iunie 2021 – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 14-16 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
  • 16-17 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 18-23 iunie 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 23-25 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 28 iunie 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 29 iunie 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 30 iunie 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 1 iulie 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 5 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 – 18,00
  • 6 – 9 iulie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
  • 9 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale

Sesiunea august – septembrie 2021

  • 19 – 26 iulie 2021 – Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 16 august 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 17 august 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 18 august 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 19 august 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 23-24 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 25 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 26 – 27 august 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 – 31 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 31 august 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 – 18,00)
  • 1- 3 septembrie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie 2021 – Afișarea rezultatelor finale

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.