Start în campania ,,Dar din suflet pentru seniori”. Vârstnicii cu venituri mici primesc tichete de sociale de 100 de lei

Primăria Braşov a lansat campania de Paști a programului ,,Dar din suflet pentru seniori”, prin care vârstnicii brașoveni, cu vârste de peste 63 de ani, în cazul femeilor, și 65 de ani, în cazul bărbaților, sau care împlinesc această vârstă până în data de 31.12.2021 inclusiv, și cu venituri sub 1.000 de lei, primesc tichete sociale în valoare de 100 de lei. 

„În cadrul acestei campanii, femeile cu vârsta de peste 63 de ani și bărbații cu vârsta de peste 65 de ani, care au venituri sub 1.000 de lei, vor primi tichete valorice pe care le vor putea utiliza pentru a-și procura alimente”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.            

Cererea trebuie să fie însoțită de următoarele documente:

  • actul de identitate (CI sau BI) în original și copie;
  • cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original și copie;

Documentele de identitate și cupoanele de pensie trebuie prezentate atât în original, cât și în copie. În cazul persoanelor nedeplasabile, împuternicitul trebuie să prezinte o împuternicire olografă și un act de identitate, în original și copie.

Distribuirea tichetelor sociale se va face după următorul program:

  • luni, marți, miercuri și vineri 08.30-15.00 (pauză pentru dezinfecție 11.30-12.00)
  • joi 08.30-17.00 ( pauze pentru dezinfecție 11.30-12.00 și 14.30-15.00).

Pentru a reduce timpul de așteptare, beneficiarii se pot programa online accesând site-ul www.dasbv.ro, secțiunea programări on line/fă-ți o programare/tichet social pentru vârstnici.

Persoanele care se prezintă să ridice tichetele vor respecta măsurile instituite pentru prevenirea răspândirii COVID-19 (purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței de siguranță etc.) și se vor supune unui triaj epidemiologic efectuat la intrarea în spațiul de distribuire.

   Pentru relații suplimentare puteți contacta reprezentanții DAS Brașov la nr. de telefon 0368-469995 sau pe adresa de email dasbv@dasbv.ro.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.