Elevii vor învăța ABC-ul resuscitării. Propunerea a fost făcută de un deputat brașovean

First aid

Ministerul Educației va introduce în programa școlară pentru ciclul gimnazial un curs de resuscitare cardio-respiratorie. Demersurile au fost făcute de deputatul brașovean Cristina Vecerdi (PNL), care a avut discuții în acest sens cu ministerul Educației, Sorin Câmpeanu. 

„Educația de prim ajutor în resuscitarea cardio-respiratorie de bază se poate face începând din ciclul gimnazial. Am solicitat ministerului Educației introducerea educației de prim ajutor în curricula obligatorie. Încă din anul 2012 Parlamentul European a emis o declarație scrisă prin care toți cetățenii trebuie să învețe noțiuni de bază de resuscitarea cardio-respiratorie. Ministerul Educației, a spus că e de acord și ca va fi inclus curs prim ajutor în programa cadru din următorul an școlar”, a declarat dr. Cristina Vecerdi. 

Ea a precizat că medici de la Unitatea de Primiri Urgențe Brașov au organizat lecții de resuscitare la școli, în timpul „Săptămânii altfel”, iar acestea și-au dovedit utilitatea: un copil i-a salvat viața unui părinte, după ce i-a acordat părintelui primul-ajutor, apoi a sunat la 112.  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.