Iohannis anunță că școala se reia după vacanța de primăvară. Se apelează tot la scenariile de până acum: „Obiectivul principal este reîntoarcerea în clase a tuturor elevilor cât mai curând posibil”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, după întâlnirea de joi cu ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, că școala se va relua după vacanța prelungită de primăvară tot în cele trei scenarii pe baza ratei de infectare. 

„În ceea ce privește reluarea cursurilor după actuala vacanță, se vor aplica aceleași scenarii pe baza cărora s-a desfășurat activitatea didactică în acest semestru. Obiectivul principal este reîntoarcerea în clase a tuturor elevilor cât mai curând posibil, dar acest lucru depinde direct de evoluția epidemiologică”, precizează comunicatul de presă transmis de administrația prezidențială.
 
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, declarase la finalul lunii martie că elevii ar putea să revină în şcoli cu prezenţă fizică, fără scenarii, la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, dacă vor fi îndeplinite anumite condiţii care ţin de respectarea regulilor de protecţie, de vaccinarea personalului din învăţământ, testarea cu teste noninvazive, dar şi înregistrarea unui trend descendent în ceea ce priveşte infectările cu noul coronavirus.
 
În cadrul înâtlnirii de joi, președintele Klaus Iohannis și ministrul Educației, Sorin Câmpeanu au fost abordate teme privind sistemul educațional, precum și modalitatea de derulare și de finalizare a anului școlar 2020-2021, în condiții de siguranță pentru toți participanții la procesul de învățământ, a anunțat administrația prezidențială. 
 

„În acest context, au fost evaluate demersurile realizate pentru asigurarea măsurilor de protecție sanitară la nivelul unităților școlare.

În ceea ce privește reluarea cursurilor după actuala vacanță, se vor aplica aceleași scenarii pe baza cărora s-a desfășurat activitatea didactică în acest semestru. Obiectivul principal este reîntoarcerea în clase a tuturor elevilor cât mai curând posibil, dar acest lucru depinde direct de evoluția epidemiologică.

Președintele Klaus Iohannis a apreciat acțiunile Ministerului Educației referitoare la campania de vaccinare pentru comunitățile școlare și universitare și a evidențiat, totodată, necesitatea intensificării procesului de vaccinare. Imunizarea într-un număr cât mai mare a personalului din sistemul de învățământ va permite desfășurarea în siguranță a cursurilor, atât cadrele didactice, cât și elevii fiind, astfel, protejați împotriva infectării cu SARS-CoV-2. 

O altă temă de discuție a vizat nevoia de consolidare a unor conduceri performante la nivel preuniversitar. În acest sens, în perioada următoare, Ministerul Educației va stabili metodologia și criteriile pentru organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor de directori și directori adjuncți”, se mai arată în comunicat. 
 

Cele trei scenarii pentru participarea la cursuri

Scenariul 1: Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;

Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori;

Scenariul 2
a) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi  a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;

b) Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu. 

Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000 dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori. 

Scenariul 3
a) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar;

b) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a elevilor din clasele a VIII-a şi  a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie, cu prezența fizică de până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale;

c) Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu ;   

Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 până la intrarea localității în carantină”.

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.