Protestul anti-mască la Brașov: 5 permise suspendate şi amenzi de 9.300 de lei, pentru şoferii care au îngreunat circulaţia

Sursă imagini: Cristi Florea

Poliția a început identificarea celor care, în timpul protestelor anti-mască de la Brașov au încălcat legea.  Din primele verificări, au fost identificați 19 șoferi, ai căror autovehicule au îngreunat sau împiedicat circulația pe drumurile publice, punând în pericol siguranța circulației celorlalți participanți la trafic.

„Polițiștii brașoveni s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosare penale în care efectuează cercetări relativ la săvârșirea infracțiunii de “împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice”, a precizat IPJ.

Poliţiştii au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, 5 permise de conducere și au aplicat, până în acest moment, 28 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 9.300 lei pentru încălcări ale prevederilor legislației în domeniul rutier, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid -19.

În vederea stabilirii participației și răspunderii contravenționale, au fost invitate la sediul poliției 75 de persoane, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov continuând activitățile de identificare a persoanelor care au încălcat normele legale în vigoare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.