Connect with us

Investitii

Va fi gata aeroportul anul acesta? CJ Brașov a avut răbdare doi ani cu firma care trebuia să realizeze nouă obiecte la aeroportul de la Ghimbav. Pentru terminarea lucrărilor, administrația județeană încearcă două variante

Published

on

Consiliul Județean (CJ) Brașov a lansat în 12 aprilie o licitație cu o valoare estimată de 29.057.996 lei, fără TVA, pentru finalizarea lucrărilor la șapte dintre cele nouă obiecte de la aeroportul de la Ghimbav. Procedura a fost lansată în condițiile în care firma SC Construcții SA Sibiu, care a obținut contractul în luna ianuarie a anului 2019, nu a respectat graficul de lucrări și a fost „concediată” de administrația județeană brașoveană. 

Conform contractului, firma sibiană trebuia să realizeze clădirea energetică,  remiza PSI, posturi control acces, gospodărie de apă, parcare auto și drum acces terminal – DJ 103C, drumuri tehnologice interioare, împrejmuire și porți, rețele interioare în aeroport, și platforma antisuflu. După semnarea contractului, părțile au convenit excluderea din lista de lucrări a împrejmuirii și porților, deoarece realizarea acestora a necesitat adaptarea la cerințele Administrației Bazinale de Apă Olt cu privire la devierea canalului Beselcin.

 

Cum s-a ajuns la rezilierea contractului

 Potrivit administrației județene brașovene, la data preconizată de terminare a lucrărilor conform contractului, constructorul sibian a executat doar 11,7% din contract.

„Deși autoritatea contractantă a notificat în repetate rânduri antreprenorul cu privire la îndeplinirea defectuoasă a contractului, acesta din urmă nu și-a respectat obligațiile contractuale la termenele și în condițiile stipulate în contract, motiv pentru care Județul Brașov a transmis antreprenorului notificarea de reziliere a contractului cu nr. 16280/07.10.2020. În urma efectelor acestei notificări de reziliere, Acordul Contractual nr. 1/85/04.01.2019 a fost reziliat începând cu data de 23.10.2020, din cauza neîndeplinirii acestuia. Autoritatea județeană a contractat specialiști care să realizeze o expertiză tehnică extrajudiciară de constatare, iar raportul prezentat de către aceștia constată că antreprenorul SC Construcții SA a încălcat prevederile contractului și a întârziat în mod nejustificat execuția lucrărilor, beneficiarul fiind îndreptățit la rezilierea contractului. Județul Brașov a făcut demersurile de preluare a amplasamentului, dar în urma repetatelor tergiversări cauzate de antreprenor, reintrarea în posesia amplasamentului s-a realizat abia în luna ianuarie 2021. Pentru recuperarea prejudiciilor cauzate Județului Brașov din motivul neîndeplinirii contractului de către antreprenorul SC Construcții SA, Consiliul Județean Brașov va face demersuri atât în instanță, cât la asiguratorul antreprenorului, în vederea recuperării sumelor rezultate”, a explicat Consiliul Județean Brașov, printr-un comunicat de presă. 

Licitație sau negociere directă? 

În anunțul licitației lansate în 12 aprilie, ofertele pot fi depuse până în 18 mai, după care dosarele vor fi evaluate. Dacă în urma licitației lansate în 12 aprilie va fi stabilit un constructor, acesta va avea la dispoziție cel mult șase luni pentru a finaliza lucrările. Practic, având în vedere că procedura de atribuire este destul de lungă, dacă vor fi depuse oferte și nu vor fi depuse contestații și dacă firma care va obține contractul va reuși să se mobilizeze, lucrările ar putea fi gata, în cel mai fericit caz, la finalul anului. Apoi, cele nouă obiecte vor trece prin etapa de certificare, astfel că este puțin probabil ca anul acesta de pe Aeroportul Internațional Brașov să fie operate curse comerciale, așa cum are în plan conducerea Consiliului Județean. 

Pe de altă parte, în anunțul licitației se arată că „prezenta procedură de achiziție este inițiata sub incidenta unei clauze suspensive, în sensul că Autoritatea Contractantă își rezervă dreptul de a anula sau suspenda procedura de atribuire. Având în vedere imprevizibilitatea situației generate de rezilierea contractului atribuit în baza anunțului de participare CN1005037 din 10.10.2018 (cea câștigată de Construcții SA Sibiu) și de urgența finalizării acestor lucrări, Autoritatea Contractantă, derulează în paralel cu procedura de achiziție și procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunt publicitar. În situația în care, înainte de finalizarea prezentei proceduri, se emite ordinul de începere a lucrărilor, contractante în baza procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunt publicitar, procedura se va anula/suspenda sau se va finaliza fără semnarea unui unui contract de lucrări”.   

Licitația lansată în 12 aprilie vizează lucrările la 7 dintre cele două obiecte, respectiv clădirea energetică, remiza PSI, posturi control acces, gospodărie de apă, parcare auto și drum acces terminal – DJ 103C, drumuri tehnologice interioare, rețele interioare în aeroport. Conform caietului de sarcini, constructorul va trebui și să remedieze drumul de acces, drumul tehnologic și parcarea, având în vedere că nu s-au făcut lucrări de protejare a acestora pe perioada iernii.

În acest contract nu a fost inclusă împrejmuirea și porțile, care nu au făcut parte nici din contractul inițial. 

În ceea ce privește finalizarea platformei antisuflu, Consiliul Județean Brașov a transmis că „având în vedere că acest obiectiv este finalizat în proporție de 85% și că lucrările de balizaj presupun o adaptare tehnică în vederea montării echipamentelor pe această structură, execuția în vederea finalizării acestui obiectiv va fi preluată de antreprenorul care realizează contractul de balizaj”. 

 Constructorul „concediat”, are un „cazier bogat” la Primăria Sibiu 

Despre modul în care firma sibiană (care, inițial a câștigat și licitația pentru construirea terminalului aeroportului) își respectă contractele a scris și presa locală din Sibiu.

Printre altele, după ce Consiliul Județean a anunțat primele rezultate ale licitației pentru construirea terminalului aeroportului, primarul Sibiului, Astrid Fodor, îi ura succes președintelui CJ Brașov, Adrian Veștea. 

Firma contractată pentru terminalul Aeroportului Brașov, „concediată“ de Primăria Sibiu pentru întârzieri repetate

 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Investitii

Pod modern la Budila, în 11 luni: lucrările au fost atribuite unei firme cu 3 subcontractori

Published

on

Lucrările pentru construirea unui nou pod în comuna Budila vor începe în perioada următoare, după ce luni, 2 martie, președintele Consiliul Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a semnat contractul de achiziție publică pentru obiectivul „Proiect Tehnic + Execuție Pod pe DJ 103B, km 9+450”.

Contractul a fost atribuit firmei SC Dacia Faber SRL, care va asigura demolarea actualului pod, construirea noii structuri și serviciile de asistență tehnică pe toată durata execuției, conform prevederilor din caietul de sarcini. În implementarea proiectului vor fi implicați și subcontractorii SC Ritmoteh SRL, SC Empo Consult SRL și SC Total Construct SRL, a transmis administrația județeamă. Durata de execuție este de 11 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Valoarea totală a contractului se ridică la 3.945.514,99 lei. Din această sumă, 3.698.446,97 lei sunt destinați execuției propriu-zise, 183.664,02 lei acoperă cheltuielile pentru relocarea și protecția rețelelor electrice și de telecomunicații, iar 63.404 lei reprezintă costurile serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului și verificatorului, inclusiv întocmirea documentației „As built”.

Finanțarea este asigurată în principal din bugetul propriu al județului, completată de suma de 1,7 milioane de lei alocată din Fondul de intervenție al Guvernului pentru remedierea efectelor calamităților. În aceste condiții, investiția nu a mai fost inclusă în proiectul REGIO prin care vor fi modernizate mai multe tronsoane de drumuri județene din Brașov.

Actualul pod, situat pe DJ 103B Săcele – Cărpiniş – Tărlungeni – Budila – Teliu – limită județ Covasna, traversează pârâul Zizin la kilometrul 9+450, în localitatea Budila. Construit în anii 1972-1973, podul are o lungime de 30 de metri și două deschideri de câte 14 metri. În urma degradărilor provocate de intemperii, expertiza tehnică a indicat necesitatea înlocuirii complete a structurii.

Noul pod va fi realizat din beton, va avea o lungime de 38,5 metri, două benzi de circulație cu o lățime a carosabilului de 7,80 metri și trotuare de câte un metru pe fiecare sens, asigurând condiții moderne de trafic și siguranță.

„În perioada imediat următoare dăm startul lucrărilor construcţie a unui pod nou în comuna Budila, ca parte a demersurilor noastre privind îmbunătăţirea calităţii infrastructurii rutiere de interes judeţean. Acest pod nu este doar un simplu obiectiv de investiții, ci asigură o legătură esenţială pentru mobilitatea locuitorilor din zonă. Rămânem dedicați strategiei noastre de a moderniza reţeaua de drumuri județene aflată în administrarea noastră. În acest an vom deschide mai multe şantiere, în toate zonele judeţului, deoarece ne dorim să rezolvăm problemele de conectivitate a comunităţilor locale din mediul rural cu principalele căi de comunicaţie şi centre urbane”, a menţionat preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

Continue Reading

Investitii

58 de străzi din cartierele Bartolomeu și Tractorul vor fi reabilitate, din bani europeni

Published

on

Continue Reading

Investitii

Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor

Published

on

Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.

Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.

„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.

Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare

Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.

Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.

Continue Reading

Trending