SURSE. Tăiere de 1,1 miliarde de euro din fondurile pentru Educație prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Ministrul Ghinea: „Nu este nimic dramatic”

O “tăiere” importantă – 1,1 miliarde de euro din 4,4 miliarde de euro – ar putea afecta capitolul Educație pentru proiectele prevăzute inițial să fie finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale. 

Conform surselor citate, din afara sistemului de educatie s-ar fi propus o “tăiere” de la 4,4 miliarde de euro la 3,3 miliarde de euro a banilor europeni care vor fi alocați proiectelor pentru educație prin PNRR. 

Cea mai mare reducere ar putea viza fondurile prevăzute inițial pentru finanțarea proiectelor universităților. De asemenea, ar putea fi diminuate sumele și de la capitolul pentru construirea de creșe și de la cel privind sustinerea învățământului dual și dotarea laboratoarelor din școli.

Coaliția a agreat proiecte de 29 de miliarde de euro pentru finanțare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), față de peste 40 de miliarde de euro, inițial, iar ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, spunea că există diferenţe de opinie între Guvern şi Comisia Europenă, dar „nu este nimic dramatic”.

„Sunt 350 de linii de investiţie în PNRR. (…).  În cele mai multe cazuri vorbim de o reducere a sumelor, pentru că au fost cazuri în care, aşa cum ne aşteptam, nu aveam o fundamentare foarte bună a fluxurilor. Nu este nimic dramatic. M-aş abţine însă de la a da detalii pentru că aş vorbi de nişte negocieri în curs. De altfel, dacă aţi observat eu am ţinut aceste negocieri cu Comisia Europeană destul de low profile, ca să zic aşa. Adică nu am simţit nevoia să facem negocierile publice. Nicăieri, în nicio ţară, nu s-au făcut negocierile publice”, spunea Cristian Ghinea, joi, la Digi 24, întrebat cum s-a ajuns de la proiecte de 40 de miliarde de euro la 29 de miliarde de euro.

Ghinea a explicat că mai sunt puncte în care există diferenţe de opinie între Guvern şi Comisia Europenă, precum fondul pentru Unităţile Administrativ Teritoriale sau fondurile pentru cultură. România va depune Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în 31 mai, termenul fiind amânat cu o lună.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.