Doi pui de urs din Predeal au ajuns la centrul de reabilitare de la Bălan. Peste doi ani vor fi eliberați

Doi ursuleți abandonați de ursoaică în zona Predeal au fost preluați zilele trecute de centrul de reabilitare a urșilor din Bălan (Bear Again). Puii au cinci lunoi, iar potrivit specialiștilor centrului de reabilitare, nu aveau nicio problemă medicală. 

Reprezentanții centrului au precizat că ursuleți se refugiaseră într-un arbore, unul a fost capturat de specialiștii de la INCDS, iar celălalt de cei de la Bear Again. 

Cei doi pui de urs erau în Fondul Cinegetic nr. 18 de care se ocupă Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt (RPLPK), care a și solicitat preluarea animalelor după specialiștii regiei au fost siguri că ursuleții au fost abandonați. De altfel, RPLPK a mai trimis ursuleți la Bălan,  aceștia fiind reintroduși în sălbăticie când au ajuns la vârsta de doi ani.

De altfel, Bear Again a anunțat că și cei doi ursuleți capturați zilele trecute de la Predeal vor fi eliberați în sălbăticie la sfârșitul procesului de reabilitare, după maxim 2 ani. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.