Grevă la RIAL Brașov. Angajații au ieșit în curtea societății

Aproximativ 70 de angajați ai SC RIAL SRL, companie care aparține Municipalității, au protestat ieri în curtea societății, oprind lucrul. Angajații spun că există ar exista întârzieri la plata drepturilor salariale, că li s-au tăiat unele prime, iar bonurile de masa pe care ar trebui să le primească la început de lună nu au fost acordate până la această dată. În plus, potrivit unor surse din interiorul companiei, salariații au fost anunțați de către noua conducere că nu ar exista suficiente fonduri pentru plata salariilor, mai ales că societatea are datorii de milioane de lei.  Astfel, salariații se tem că data de 11 iunie, stabilită pentru plata drepturilor bănești, ar putea să nu fie respectată.

O altă nemulțumire a celor care ieri au oprit lucrul este legată de disponibilizările care ar urma să se facă, la Serviciul Tehnic.

SC RIAL SRL, compania, care administrează spațiile imobiliare ale Primăriei, având și activitate în domeniul construcțiilor, și-a schimbat de curând managerul, noua conducere a Municipalității angajându-l pe funcția de director pe Sorin Jula. Unul dintre motivele invocate de Primărie pentru înlocuirea vechii conduceri a RIAL este managementul defectuos, care ar fi dus la acumularea de datorii.

Pe de altă parte, în ultimele luni, compania a pierdut, nu se știe în ce condiții, contractul de lucrări pe care îl avea cu Primăria, pentru Colegiul Național „Unirea”. Ieri, conducerea RIAL nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere cu privire la situaţia companiei, iar primarul Allen Coliban a anunţat doar că azi va susţine o conferinţă de presă pe această temă, la care îl va avea ca invitat şi pe directorul societăţii, Sorin Jula. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.