P&P anunță că reia taxarea parcărilor publice, după ce Primăria Brașov anunțase că acestea rămân gratuite

Începând cu data de 01.07.2021 ora 00:00, se va relua serviciul de percepere a taxei de parcare pentru parcarile publice cu plată din Municipiul Brasov, concesionate în baza Contractului nr. 279/87517/04.09.2020. dintre Municipalitatea și P&P. Anunțul a fost făcut azi de operatorul privat și vine la o zi după ce Primăria Brașov anunțase că în ciuda deciziei instanței (care a dat câștig de cauză P&P în procesul pentru anularea hotărârii de Consiliu Local prin care contractul a fost suspendat), parcările rămân gratuite. 

„Reluarea serviciului de taxare a pacrărilor publice cu plată este determinată şi obligatorie, ca urmare a pronunţării hotărârii judecătoreşti nr. 653/28.06.2021  în dosarul nr. 2093/62/2021 a Tribunalului Covasna. Potrivit prevederilor art.14,  alin. (4) din legea 554/2004 privind  Contenciosul Administrativ, RECURSUL NU ESTE SUSPENSIV DE EXECUTARE”, arată P&P într-un comunicat de presă

Drept pentru care, Hotararea Judecatoreasca isi produce efectele de la pronuntare, astfel ca SUSPENDAREA  H.C.L. nr. 259/06.05.2021 SE RASFRANGE ASUPRA ORICARUI ACT EMIS ÎN BAZA ACESTEIA SI PRIN CARE HOTARAREA A FOST PUSA ÎN EXECUTARE.

Este imperativ de precizat ca orice demers intentionat prin care se urmareste nepunerea in practica a unei hotarari judecatoresti poate constitui infractiune care se sanctioneaza conform dispozitiilor legale.

Totodata, va facem cunoscut faptul ca, raportat la continutul hotararii nr.653/28.06.2021, dar si la cel al incheierii din data de 23.04.2021 emisa de Tribunalul Covasna în dos. nr. 1102/62/2021/a1, ramasa definitiva prin Hotararea nr.435/17.06.2021 a Curtii de Apel Brașov,  începand cu data și ora mentionata, intervalul orar pentru care se aplica plata tarifului de parcare va fi  de 24/24 de ore, inclusiv duminica, cu respectarea  Hotararii de Consiliu Local nr. 282/2017″, se arată în comunicatul de presă. 

De cealaltă parte, primarul Brașovului, Allen Coliban, a declarat ca va oferi un punct de vedere după ce se va consulta cu juriștii. 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.