Ramai la curent!

Cotidian

3 grădinițe din județul Brașov au fost afectate de inundații. Guvernul alocă fonduri pentru acoperirea pagubelor

Publicat

in

Guvernul va acorda 148,7 milioane de lei pentru acoperirea pagubelor produse de inundații și alunecări de teren în 17 judeţe din România. Banii vor fi folosiţi pentru repararea a 1.085 de obiective din 243 de unităţi administrativ teritoriale, a anunțat premierul Florin Cîțu.

„Este vorba de judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Satu Mare, Vâlcea, Vrancea. Este vorba de 1.085 de obiective şi 243 de UAT-uri”, a declarat premierul Florin Cîţu într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria. 

Întrebat dacă Guvernul va aloca bani pentru şcolile afectate de inundaţiile recente, premierul a confirmat, precizând că aşteaptă o evaluare finală a pagubelor.

 „Sigur va aloca bani. Avem şi o evaluare preliminară, dar aştept evaluarea finală. (…) Este vorba despre 17 unităţi şcolare, nouă în Cluj-Napoca, o şcoală în Botoşani, trei grădiniţe în Braşov, un grup sportiv în Satu Mare şi trei şcoli în Alba, e vorba de infiltraţii de apă, acoperişuri avariate, în unele cazuri sunt demisoluri inundate. Vom acorda în timp resursele pentru a repara ceea ce s-a întâmplat cu aceste şcoli”, a completat Cîţu.

În hotărârea aprobată miercuri sunt alocări pentru județele care au avut o evaluare depusă până în data de 15 iulie, a precizat ministrul Dezvoltării Cseke Attila. În ceea ce privește efectul celorlalte inundații și alunecări de teren, din weekend și de săptămâna aceasta, se vor emite alte hotărâri.

(foto: arhivă)

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Cumpărături fără cozi în Brașov: sistemul Scan & Go în 17 magazine. Clienții își scanează singuri produsele la raft

Lidl introduce în 17 magazine din județul Brașov sistemul Scan & Go, care le permite clienților să își scaneze singuri produsele și să evite cozile de la casă, folosind aplicația Lidl Plus.

Publicat

in

Cumpărăturile clasice, cu stat la coadă și verificat bonul la scanerele de la ieșirea din incintă, încep să devină din ce în ce mai rare, în mai multe magazine din județul Brașov. Lidl România a introdus, începând cu 30 aprilie, sistemul „Scan & Go” în 17 magazine din Brașov și localitățile din jur, o funcție care le permite clienților să își scaneze singuri produsele direct de pe raft, folosind telefonul mobil și aplicația magazinului.

Noua opțiune este disponibilă prin aplicația Lidl Plus și este menită să reducă timpul petrecut la casă. Practic, cumpărătorii își scanează cu telefonul produsele pe măsură ce le adaugă în coș, iar la final merg la o casă de marcat rapidă, unde plata se face fără a mai trece fiecare articol pe bandă. Sistemul vine la pachet și cu cântare inteligente pentru produsele vrac, care recunosc automat tipul de produs și generează eticheta de preț. Aceasta este apoi scanată și adăugată în coșul virtual din aplicație.

Funcționalitatea a fost extinsă în mai multe orașe din județ, printre care Brașov, Codlea, Ghimbav, Râșnov, Săcele și Zărnești.

Magazinele din județul Brașov în care este disponibilă funcția Scan & Go:

  • Brașov, Strada Saturn, Nr. 35A
  • Brașov, Strada Turnului, Nr. 1
  • Brașov, Strada Spicului, Nr. 5
  • Brașov, Strada 13 Decembrie, Nr. 129D
  • Brașov, Strada Hărmanului, Nr. 47B
  • Brașov, Strada Zizinului, Nr. 140
  • Brașov, Strada Carpaților, Nr. 44
  • Brașov, Strada Alexandru Ioan Cuza, Nr. 3
  • Brașov, Bulevardul Griviței, Nr. 2E
  • Brașov, Strada Poienelor, Nr. 7J
  • Brașov, Str. Cristianului, Nr. 1-3      
  • Codlea, Strada Lungă, Nr. 32
  • Ghimbav, Strada Făgărașului, Nr. 2B
  • Hărman, Strada Gării, Nr. 674A
  • Râșnov, Calea Brașovului, Nr. 11
  • Săcele, Strada Câmpului, Nr. 97
  • Zărnești, Strada Ciucaș, Nr. 13

Sistemul Scan & Go este deja folosit în zeci de magazine din București și din alte județe, fiind parte din strategia retailerului de a muta o parte din experiența de cumpărare în zona digitală.

Pentru un ghid video detaliat de utilizare al procesului Scan&Go puteți accesa pagina de Youtube Lidl România aici

Citește mai departe

Cotidian

Crucea de pe sigla Salvamont România, contestată de Societatea Națională de Cruce Roșie din România. Salvatorii montani au lansat un concurs pentru o nouă siglă

Publicat

in

Sigla Salvamont România ar putea fi schimbată, dacă demersul în instanță al unui ONG, Societatea Națională de Cruce Roșie din România va avea succes. Anunțul a fost făcut de Salvamont România, care consideră că prin acest demers se aruncă „la lada de gunoi o colaborare îndelungată foarte bună și cu rezultate excepționale”.

„În toamna anului 2024, Societatea Națională de Cruce Roșie din România a notificat Salvamont România, susținând că utilizarea simbolului «cruce roșie» în cadrul siglei Salvamont ar fi nelegală și solicitând renunțarea la actuala emblemă.  În răspunsul nostru am subliniat faptul că activitatea de salvare montană din România este oficializată de peste 122 de ani, iar emblema «triunghiul Salvamont» a fost concepută în anii ’60 și consacrată legal, împreună cu denumirea oficială «Salvamont», încă din anul 1969, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 140/1969 privind prevenirea accidentelor turistice și organizarea acțiunilor de salvare în munți (…) Din păcate, atât discuțiile telefonice, cât și cele două adrese oficiale transmise conducerii Societății Naționale de Cruce Roșie din România nu au condus la o soluție amiabilă, iar în cursul acestui an a fost înaintată în instanță cererea de anulare a siglei Salvamont, folosindu-se argumente pe care le considerăm nefondate și departe de realitate. În cadrul acțiunii sunt formulate acuzații potrivit cărora Salvamont ar utiliza sigla în scopuri comerciale, ar obține avantaje economice sau ar genera profit din activitatea de salvare montană. Considerăm aceste afirmații profund nedrepte și lipsite de orice fundament, în condițiile în care Salvamont este un serviciu public de urgență, gratuit, aparținând administrațiilor publice locale și județene și integrat în Sistemul Național de Urgență. Salvamont România va continua toate demersurile legale necesare pentru apărarea siglei sale oficiale, simbol reprezentativ al activității de salvare montană din România. Ne exprimăm totodată speranța că, indiferent de rezultatul acestui proces — unic la nivel mondial în domeniul salvării montane — relațiile excelente construite de-a lungul deceniilor între structurile locale Salvamont și Crucea Roșie vor rămâne neafectate”, au precizat reprezentanții Salvamont România.

Pe de altă parte, Salvamont a anunțat că până vineri, derulează un concurs de grafică pentru realizarea unei noi sigle. Noua propunere trebuie să păstreze elementele de identitate ale siglei actuale, dar să aibă un design care să nu mai deranjeze vizual și să creeze obiecții din partea conducerii Societății Naționale de Cruce Roșie din România și pe care să o folosim în situația, puțin probabilă, în care vom pierde acest proces.

Citește mai departe

Cotidian

Pui de urs, capturat de lângă Valea Cetății din Râșnov și mutat la câțiva kilometri distanță. Animalul a fost dus la distanță de zonele locuite, anunță autoritățile locale

Publicat

in

Un pui de urs care s-a obișnuit să se plimbe prin zona Peșterii din Valea Cetății din Râșnov a fost capturat și relocat în altă zonă.

Prezența animalului a fost reclamată de concesionarul Peșterii Valea Cetății, iar intervenția a fost realizată de o echipă formată din reprezentanți ai Ocolului Silvic, ai Jandarmeriei, un medic veterinar și primarul orașului, Horia Motrescu.

„Animalul a fost capturat în jurul orei 14.30, crotaliat și relocat în zona Provița din Glăjărie, departe de zonele locuite”, a anunțat primarul Râșnovului.

Practic, puiul de urs a fost mutat la câțiva kilometri distanță și, dacă nu găsește hrană în pădure sau este alungat de alți urși, este foarte probabil să revină în zona de unde a fost capturat.

Citește mai departe

Trending