Ramai la curent!

Cotidian

Cum poți solicita și obține online avizul/autorizația pentru o lucrare care are legătură cu apele?

Publicat

in

Utilizatorii de apă pot solicita și obține online avize și autorizații de gospodărire a apelor prin intermediul aplicației reglementări g.a. online realizată de către Administrația Națională „Apele Române”. Aceasta este disponibilă pe site-ul www.rowater.ro din prima pagină sau direct prin accesarea linkului https://avize-autorizatii.rowater.ro/modules/site/main. Accesul este gratuit și se face în baza unui cont, precum și a unei adrese de email dedicate, fiind funcțională la nivel central și la nivelul celor 11 Administrații Bazinale de Apă, precizează Biroul de presă al instituției, într-un comunicat de presă. 

Administrația Națională „Apele Române”, cele 11 Administrații Bazinale de Apă (ABA), precum și Sistemele de Gospodărire a Apelor (SGA) din subordinea ABA reglementează din punct de vedere al gospodăririi apelor toate lucrările construite pe ape sau care au legatură cu apele, indiferent de deținător. Conform legii, oricine construiește o astfel de lucrare trebuie să solicite, în condițiile legii, aviz sau autorizație de gospodărire a apelor. Acestea sunt acte tehnico-juridice care implică răspunderea administratorului resursei de apă, atât prin modul de alocare, cât și pentru preluarea apelor uzate în emisarii naturali (râuri, lacuri).

Înainte de începerea (aviz) sau după finalizarea și punerea în funcțiune unei lucrări pe ape sau care are legătură cu apele (autorizație), utilizatorii sunt obligați să solicite la ANAR /ABA/SGA emiterea acestor documente. Pentru utilizatorii care dețin deja acte de reglementare în domeniul gospodăririi apelor, dar le-a expirat termenul de valabilitate, pot solicita online reînnoirea/reactualizarea avizului/autorizației.

Beneficiile oferite de platformă sunt reducerea timpului de așteptare, eliminarea pașilor birocratici și evitarea contactului fizic. În plus, conferă transparență instituțională, întrucât solicitantul poate urmări pas cu pas fiecare etapă de avizare/autorizare.

Pentru a obține avizul/autorizația, este nevoie de parcurgerea următorilor pași:

  • Accesați butonul de conectare și creați un cont în platformă;
  • Completați formularul de înscriere accesând opțiunea din meniul vertical „Formulare” și încărcați documentele solicitate din secțiunea „Încarcă documente”.
  • După încărcarea tuturor documentelor necesare, pentru a depune, se face click pe butonul cerere depusă. Aplicația va afișa numărul de înregistrare al cererii și veți primi un mesaj de confirmare pe email.
  • Atenție! Pentru completarea formularului și transmiterea documentelor, trebuie să vă asigurați că folosiți ultima versiune a unui browser modern (Chrome, Firefox, Microsoft Edge).
  • Dacă vi se cer clarificări, vă întoarceți la meniul principal și încărcați documentele solicitate;
  • Odată depus dosarul, veți putea verifica starea acestuia la secțiunea „Formulare depuse”;

După emiterea avizului/autorizației, plata se efectuează în afara platformei, dar este necesară încărcarea dovezii plății în aplicație.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Citește mai departe

Trending