HANDBAL. Alicia Gogîrlă a semnat cu CSM Bucureşti

După Sorina Târcă, echipa de handbal Corona Braşov mai pierde o tânără jucătoare de valoare. CSM Bucureşti a anunţat azi, pe site-ul oficial, că a transferat-o pe Alicia Gogîrlă.

Componentă a lotului de tineret al României, Alicia Gogîrlă (18 ani) este proaspăt absolventă de liceu. 
Alicia Gogîrlă evoluează pe postul de interul dreapta şi este considerată o mare speranţă a handbalului românesc. 

”Ne bucurăm să anunţăm faptul că încă o jucătoare tânără, de mare perspectivă va face parte din echipa noastră! Alicia şi-a dorit să vină să evolueze la CSM Bucureşti în primul rând pentru că vrea să facă performanţă, vrea să îşi îmbunătăţească toate calităţile pe care le are. E de admirat că a avut curajul şi tăria de a accepta provocarea de a se antrena şi a lupta alături de jucătoarele de mare valoare pe care echipa noastră le are şi care îi pot fi Aliciei modele. Alicia a moştenit pasiunea pentru handbal de la mama sa, fosta mare jucătoare Simona Gogîrlă”, a spus Remus Drăgănescu, coordonatorul compartimentului handbal de la CSM Bucureşti.  

CSM a anunţat mai multe transferuri pentru sezonul viitor, dintre care trei jucătoare norvegiene – portarul Marie Davidsen (Thuringer HC), extrema dreapta Malin Larsen Aune şi interul stânga Emilie Hegh Arntzen, ultimele două aduse de la Vipers Kristiansand. CSM a adus şi doi pivoţi, muntenegreanca Ema Ramusovic (Buducnost Podgorica) şi olandeza Yvette Broch (Metz Handball), precum şi portarul naţionalei Olandei, Tess Wester (Odense Handbold).

De asemenea, extrema dreapta spaniolă Carmen Dolores Martin Berenguer şi portarul croat Jelena Grubisic şi-au prelungit contractele.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.