La Zoo Brașov vor fi aduse primate mari. Cel mai probabil, vor fi gorile

Pe lângă maimuțe mici, la Zoo Brașov vor ajunge și maimuțe mari. Planul conducerii Grădinii Zoologice Brașov este să aducă gorile sau, dacă nu va fi posibil, o altă specie spectaculoasă. 

Deocamdată, proiectul este în etapa Studiului de fezabilitate. Astfel, pentru elaborarea acestui document, Grădina Zoologică a lansat o licitație cu o valoare estimată de 125.000 lei, fără TVA, iar ofertele de la consultanți sunt așteptate până în 14 iulie. Conform anunțului licitației, termenul de finalizare a documentației este de 150 de zile de la data semnării contractului. Pentru amenajarea adăpostului pentru primate este luată în calcul un teren pe care este acum un țarc pentru  erbivore. 

Adăpostul pentru primate va trebui proiectat astfel încât să ofere condiții optime atât iarna, cât și vara. De asemenea, va fi nevoie de realizarea unor amenajări asemănătoare mediului natural (grote, scorburi). 

Potrivit declarației directorului Grădinii Zoologice Brașov, Alin Pînzariu, în cazul în care se va opta pentru gorile, la Brașov, vor fi aduse mai multe exemplare.

„Fie va fi o familie, fie un grup de adolescenți”, a declarat reprezentantul Zoo Brașov. 

  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.