Parcarile publice din Brașov se platesc din 1 iulie. Primăria continuă să „renege” operatorul, dar va încerca să îi ia toți banii

Primăria Brașov a confirmat că, începând din 1 iulie, până la „noi ordine”, se vor plăti parcările publice din oraș. Încasările vor fi făcute de P&P, însă, au precizat reprezentanții municipalității brașovene, Primăria Brașov va încerca să recupereze în instanță banii. 

„Fiind vorba de parcări publice cu plată, proprietate a municipiului, coroborat cu faptul că există o notificare de reziliere a contractului, considerăm că sumele încasate se cuvin Municipiului Brașov și vom face demersurile necesare, în instanță, pentru a recupera aceste sume. Dacă P&P ne preda parcările, conform notificării, se plătea de la început. Fiind parcări publice cu plată, este normal să se plătească, discuția este cine le administrează și cine încasează banii”, a precizat Primăria Brașov. 

Pe de altă parte,  Primăria Brașov a anunțat că își menține punctul de vedere cu privire la distincția între cele două acte, Hotărârea de Consiliu Local (privind aprobarea rezilierii contractului cu P&P – n.n.) și notificarea de reziliere, considerând că sunt două acte administrative distincte. „Acest lucru este confirmat și de societatea P&P, care a atacat în instanță această notificare de reziliere, ca act administrativ separat. Decizia instanței vizează suspendarea prevederilor hotărârii, nicidecum a notificării de reziliere. Municipalitatea va face demersuri pe lângă Tribunalul Covasna pentru a lămuri dispozitivul hotărârii, astfel încât să știm dacă decizia se referă strict la hotărârea de consiliu local sau și la actele administrative ulterioare. În paralel, vom face și recurs la această hotărâre a instanței”, au transmis reprezentanții municipalității brașovene.  

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.