Peste 30 de gospodării din județul Brașov, inundate după ploile din ultimele ore

Pompierii brașoveni au fost solicitați în peste 30 de cazuri de inundații, în ultimele ore, pentru a ajuta la evacuarea unor gospodării din județul Brașov, lovite de ape. Inundații s-au produs azi-noapte la mai multe gospodarii din municipiul Brasov si din localitatile Râșnov, Moieciu, Șimon, Predeal, Augustin, Codlea, Ohaba, Simon.

Tot azi-noapte, pompierii au intervenit și la două gospodării din Ohaba și Râșnov, cuprinse de flăcări la nivelul acoperișului, cel mai probabil din cauza fulgerelor. În niciunul dintre aceste cazuri nu au existat victime, după cum a precizat ISU Brașov. 

Tot în ultimele ore, s-a actionat si pe DN 13 si DN 73 A, pentru degajarea carosabilului afectat de aluviuni. 

În această dimineață s-a inundat și zona de sub pasajul din Triaj, acolo unde două vehicule au rămas blocate, iar șoferii au avut nevoie de intervenția pompierilor.  

VIDEO. Unii șoferi au subestimat puhoaiele. Un tractorist a rămas blocat în zona inundabilă de la pasajul din Triaj

Judeţul Braşov s-a aflat, în noaptea de luni spre marţi, sub cod portocaliu, înregistrându-se averse torenţiale, descărcări electrice şi, pe alocuri, vijelii şi grindină. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.