Ramai la curent!

Stiri Brasov

Primarul Brașovului cere bani publici, pentru a fi apărat în procesele cu dezvoltatori imobiliari

Publicat

in

Consilierii locali brașoveni vor dezbate în ședința de plen de astăzi un proiect de hotărâre privind achiziționarea de asistență juridică pentru apărarea primarului Brașovului, Allen Coliban, în trei procese în care are calitatea de pârât în litigiile cu unii dezvoltatori imobiliari care vor să construiască pe dealurile din Șchei. 

Mai exact, aleșii locali vor dezbate un proiect de hotărâre privind Aprobarea achiziţionării serviciilor de consultanţă, asistenţă juridică şi
reprezentare în justiţie, în vederea reprezentării în dosarele nr. 15531/3/2021, 15603/3/2021 și 15600/3/2021 aflate pe rolul instanțelor de judecată din București.  Toate cele trei dosare, în care pârât este primarul Brașovului, sunt pe rolul instanțelor Tribunalului București. Nici în hotărâre și în referat nu se menționează care este suma disponibilă pentru achiziționarea serviciilor juridice. 

Conform informațiilor disponibile pe portalul instanței de la București, în dosarul 15600/3/2021, instanța a dispus „sancţionarea Primarului Municipiului Braşov cu amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 12.12.2020 şi până la executarea obligaţiei prevăzută în titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 502/10.02.2020, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2175/12.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti”.

De asemenea, judecătorii l-au obligat pe primar „la plata către reclamant a unei penalităţi de 1.000 lei pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 12.12.2020 şi până la data îndeplinirii obligaţiei prevăzute în Sentinţa civilă nr. 502/10.02.2020. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat”. 

Sentința a fost pronunțată în 1 iulie și nu este definitivă. 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Stiri Brasov

Cimitirul din Șchei, vizitat tot mai des de urșii care fac prăpăd

Prezența repetată a urșilor într-un cimitir din Brașov a determinat mobilizarea autorităților și intensificarea măsurilor de supraveghere. După mai multe incidente și pagube semnalate în zonă, vizitatorii sunt sfătuiți să manifeste prudență

Publicat

in

Brașovenii care ajung în vizită la cimitirul din Șchei trebuie să fie atenți, în această perioadă, mai ales în intervalele cu vizibilitate redusă și în perioadele mai puțin aglomerate. Reprezentanții parohiei Bisericii Sf. Treime de pe Tocile au semnalat prezența ușilor în zonă, în mai multe rânduri și au apelat și la autorități pentru a gestiona situația.

Reprezentanții parohiei au anunțat că, în ultimele zile, au fost semnalate mai multe incidente provocate de animale sălbatice care au pătruns în incinta cimitirului. Există indicii că în zonă ar circula o ursoaică însoțită de pui, însă nu este exclusă nici prezența mai multor exemplare care frecventează perimetrul, spun autoritățile.

„În aceste zile ne confruntăm cu o situație neobișnuită: apariția unui urs (posibil o ursoaică cu pui sau chiar mai mulți urși) care provoacă stricăciuni în cimitir și tulbură liniștea locului de veci al celor dragi pe care îi aveți încredințați aici. (…) De câteva nopți, echipaje ale Jandarmeriei sunt prezente în zona cimitirului, iar noi continuăm să căutăm cele mai bune soluții pentru remedierea acestei situații. Personal am sunat la 112 la ora 3.00 dimineața si am fost cu o echipă de jandarmi în cimitir”, le-a transmis preotul paroh Bogdan Bădiță credincioșilor.

Pentru gestionarea riscului, parohia colaborează cu autoritățile locale, inclusiv cu Primăria, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt, Jandarmeria și membrii Consiliului Parohial. Între timp însă, credincioșii sunt sfătuiți să evite prezența la cimitir în ore târzii și să circule cu prudență în zonă.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovenii din Triaj, care trec pe sub strada Hărmanului, își iau doza de adrenalină. Modernizarea pasajului este la stadiul de documente

Pasajul pietonal din Triaj, care traversează strada Hărmanului și liniile de cale ferată, continuă să fie reclamat de locuitori din cauza iluminatului insuficient. Primăria Brașov anunță că pregătește modernizarea, însă lucrările nu vor începe prea curând.

Publicat

in

De când a fost construit, în urmă cu multe zeci de ani, pasajul subteran din Triaj, care trece pe sub strada Hărmanului și calea ferată a fost o zonă evitată de locuitorii din zonă. Locuitorii din zonă îl evitau, preferând să treacă ilegal strada, însă, după ce traficul rutier s-a intensificat, nu au mai avut de ales și au început să îl folosească. Îl folosesc și acum, însă experiența nu este deloc plăcută.

Oamenii care locuiesc în zonă spun că pasajul este întunecat, fiind aprinse becuri doar pe capătul dinspre Colegiul de Transporturi. În aceste condiții, cei care intră în acest pasaj se tem că, pe întuneric, pot fi atacați de tot felul de persoane. Ba mai mult, în cazul unor producerii unor astfel de evenimente, oamenii spun că identificarea autorilor este aproape imposibilă, având în vedere că nu există nici camere de supraveghere. Și dacă ar exista, ar fi inutile, având în vedere faptul că pasajul nu este iluminat.

Promisiuni din partea Primăriei Brașov: în viitor, pasajul va fi modernizat

Problema a fost prezentată autorităților locale, însă, în afara unor reparații minore, aspectul pasajului nu a fost schimbat. De altfel, nici pentru viitorul apropiat nu par să fie planuri concrete pentru acest pasaj. Conform informațiilor reprezentanților Primăriei Brașov, pentru modernizarea pasajului a fost pregătită documentația de autorizare a lucrărilor de intervenție (DALI). Și cam atât.

„Urmează să fie elaborat proiectul tehnic, apoi vor începe lucrările de modernizare”, au precizat reprezentanții municipalității.

Pprobabil, până la deschiderea șantierului vor mai trece luni bune, având în vedere că mai trebuie realizate destule documente și este nevoie de urmarea unor proceduri legale (obținerea acordurilor și avizelor, derularea licitației de lucrări).

Până atunci, poate nu ar strica măcar câteva becuri în plus, care să îi facă pe oameni să se simtă mai siguri în acest pasaj. Pentru becuri nu e nevoie nici de documentații, nici de licitații. Dacă nu se va realiza această intervenție minoră, când trec prin pasaj, oamenii vor continua să își ia doza de adrenalină…

Citește mai departe

Prima Pagina

Spitalul Clinic Județean de Urgență de Brașov caută o firmă de pază. Agenții vor putea fi folosiți și la curățenie

Publicat

in

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a lansat o licitație pentru semnarea unui contract cu o firmă care să asigure paza, protecția și controlul accesului în pavilioanele unității sanitare. Conform anunțului publicat pe platforma electronică de achiziții publice, durata contractului este de 24 de luni, iar valoarea estimată a achiziției este de 9,6 milioane de lei.

În caietul de sarcini se arară că firma de specialitate va avea obligația de a organiza 9 posturi, dintre care 4 la Staționarul Central de pe Calea București, câte unul la pavilioanele Mârzescu, Astra și Tractorul și alte două la Serviciul de Medicină Legală.

Cu excepția unui post de la Serviciul de Medicină Legală, care va avea program de funcționare de 12 ore, toate celelalte vor funcționa 24 de ore din 24 de ore.

Agenții de pază vor avea obligația de a aplica procedurile privnd accesul în clădiri, de a colabora cu personalul unității medicale în anumite situații, În plus, în limita posibilităților, ei pot ajuta personalul unității medicale diferite activități, de la deszăpezite, la curățenie.

Ofertele din partea firmelor interesate pot fi depuse până în 13 iulie.

Citește mai departe

Trending