Brașoveanul Irineu Darău s-a înscris în cursa pentru funcția de președinte al USR PLUS: „Povestea PNȚ-CD riscă să se repete în fața ochilor noștri”

Pe lângă Dan Barna și Dacian Cioloș, în cursa pentru funcția de președinte USR PLUS s-a înscris și brașoveanul Irineu Darău, fost președinte al Organizației Județene Brașov USR până în momentul în care a fost ales parlamentar. Darău și-a anunțat candidatura în 5 august, promisiunea lui principală fiind revitalizarea partidului. 

„Trebuie să fim sinceri și să recunoaștem: nu stăm bine deloc, ne-am cam înjumătățit scorul față de europarlamentare și suntem foarte aproape de cel din 2016 – după 4 ani, o fuziune și o guvernare de câteva luni bune. Cred că există un risc foarte mare, ca povestea PNȚ-CD să se repete în fața ochilor noștri și în 2024 să fim sub pragul electoral sau să ne batem pentru prag. Dacă USRPLUS se îndepărtează de propriile valori și nu livrează ceea ce a promis, oamenii care au avut încredere în noi vor fi profund dezamăgiți și vor fugi de politică în general, deci vom mai irosi cu toții încă 20 de ani (…)  Dacă ne uităm la sondaje și la energia din partid, este evident că viziunea actuală a conducerii – dacă există vreuna – nu funcționează. Membrii și simpatizanții au ajuns astăzi la un maxim de demobilizare, iar aceasta este rețeta înfrângerii pentru guvernare și pentru 2024. România nu poate risca o viitoare guvernare PSD+AUR, cu consecințe dezastruoase”, a declarat Darău. 

De asemenea, candidatul brașovean i-a luat în vizor pe ceilalți doi contracandidați anunțați, Dacian Cioloș și Dan Barna: „Cele două persoane sunt datoare să vină în fața membrilor, să justifice deciziile luate și să ne convingă cu planurile lor pentru următorii patru ani. Le arunc mănușa, îi provoc să avem dezbateri pe bune. Eu îmi doresc să mai apară candidați, pentru că trebuie să fim un partid viu”. 

Ba mai mult, Darău l-a „înțepat” pe Dan Barna, despre care a afirmat că: „Cred că dacă îl vom avea președinte pe Dan Barna încă patru ani și posibil candidat USR PLUS pentru președinția României, șansele noastre de câștig sunt extrem de mici. Nu există nici un argument pentru prin care Dan Barna să ne convingă că va aduce USR PLUS pe culmile gloriei. Când primești semnale de la electorat, trebuie să ai curajul de a face un pas în spate sau măcar în lateral”. 

Președintele USR PLUS va fi ales prin vot universal, iar alegerile vor începe în 14 septembrie. 

Reamintim că Irineu Darău a fost unul dintre membrii USR, care, în anul 2019, printr-o scrisoare deschisă, i-au cerut demisia lui Dan Barna. Anul trecut, Darău a fost la un pas de a nu fi desemnat candidat USR PLUS pentru Senatul României. 

Irineu Darău și Tudor Benga, la un pas să rateze prezența pe listele pentru Parlament

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.