Primarii din Beclean și Prejmer, bănuiți de „non-combat” în ceea ce privește proiectele din Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor

După ce Consiliul Local Prejmer a respins ideea construirii unui centru de management integrat al deșeurilor pe teritoriul comunei, iar la Beclean, locuitorii au spus „Nu” construirii unui astfel de centru pe Dealul Calborului, Consiliul Județean Brașov – care are în plan să obțină o finanțare europeană nerambursabilă în valoare de peste 100 milioane de euro pentru realizarea proiectelor incluse în Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor – caută noi amplasamente pentru cele două centre. 

Potrivit bzb.ro, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Szenner Zoltan, a anunțat că a transmis noi adrese către primării, cărora le-a solicitat să identifice posibile terenuri pentru realizarea investiției, dar a și mers pe teren, pentru a vedea unele amplasamente. De altfel, au fost identificate deja două terenuri zona Făgăraș și alte două în vecinătatea Brașovului, iar acum au început discuțiile cu autoritățile locale referitori la aceste proiecte.

Pe de altă parte, în ceea ce privește actul normativ aprobat de Consiliul Local Prejmer, Szenner Zoltan a declarat că este posibil ca acesta să nu fie legal, având în vedere că nu este semnat de secretarul general al comunei. Precizăm că respectiva hotărâre a fost aprobată de Consiliul Local Prejmer, fără ca primarul comunei, Mihai Apafi, să „schițeze vreun gest”. 

În ceea ce privește situația de la Beclean, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov a declarat că „amplasamentul de pe Dealul Caloborului a fost propus tocmai de primarul comunei”. Totuși, în timpul unei consultări publice ce s-a desfășurat la Calbor, primarul comunei Beclean, Claudiu Motrescu, a declarat că, având în vedere că oamenii nu sunt de acord, pe teritoriul comunei nu se va amenaja un centru de management integrat al deșeurilor. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.