După redeschiderea pasajului de la Fartec, pe data de 15 august, au existat mai multe voci care s-au plâns de calitatea asfaltului de pe această arteră şi despre denivelări, unele dintre ele semnificative, la coborârea spre Leroy Marlin.
Acest aspect a fost evidenţiat în şedinţa de Consilu Local de joi şi de consilierul Marius Potea care, exagerând totuşi deficienţele, a cerut Executivului să spună dacă a făcut recepţia lucărilor de la pasaj, având în vedere că circulaţia în zonă este dificilă.
“Sper că nu s-a semnat recepţia pentru aceste lucrări. Trec zilnic pe pasaj şi pot să spun că la momentul când au început reabilitările se circula mai bine ca acum. Pe ultimul tronson, dinspre Leroy Marlin există o diferenţă de nivel de vreo 30-40 de centimetri. Nu vreţi să ştiţi cum trec maşinile pe acolo. Mi se pare că este o bătaie de joc din partea executantului”, a declarat Marius Potea.
Denivelarea de care vorbeşte Potea există, însă nu are tocmai 30-40 de centimetri, ci este ceva mai mică, lucru subliniat şi de primarul Allen Coliban. Acesta a confirmat că nu a fost semnată recepţia proiectului, pentru că lucrările sunt încă în curs de realizare, la partea de sub pasaj.
“Cred că nu am văzut acelaşi pod. Cred că vorbim despre altceva, o diferenţă de câţiva milimetri şi despre un rost de dilatare. El necesită o ajustare, care se face după 28 de zile. Se va face pe parcursul nopţii, cu închiderea câte unei benzi”, a precizat Allen Coliban.
Pasajul de la Fartec a fost deschis circulaţiei la 15 august, după ce în ultimii ani nu s-a circulat pe el. Orice întârziere după această dată ar fi adus constructorului penalităţi. La momentul deschiderii, repreezntantul companiei care execută lucrările a precizat că proiectul este finalizat în proporţie de 95%.
Fii primul care comentează