Festivalul Medieval, în weekend la Ghimbav. Trupa Vama închide sezonul estival al oraşului

După un an de pauză, cauzat de pandemie, istoria și muzica se vor reuni, din nou, la Ghimbav.  În perioada 10 – 12 septembrie în piațeta din fața Primăriei și în incinta Bisericii Fortificate se va desfășura a IV-a ediție a Festivalului Medieval Ghimbav. 

În cele trei zile ale festivalului, în curtea bisericii va fi instalată o tabără medievală, unde ghimbășenii pot vedea cum se trăia în epoca în perioada medievală. Vor fi demonstrații de dansuri, expoziții de arme, lupte medievale, ateliere, dar și o școală de instrucție pentru cei care vor să descopere „viața cazonă” din urmă cu mai multe secole.

Tabăra reprezintă numai un punct în agenda festivalului, pentru că în toate cele trei programul va fi unul încărcat: o paradă, concerte, spectacole interactive, jonglerii cu foc sau show de lasere. Cap de afiș al festivalului va fi trupa Vama, care va urca pe scenă duminică, începând cu ora 21.00. 

Programul complet al festivalului 

PROGRAM la scenă:

VINERI 10 septembrie 2021

17,00 – Deschiderea oficială a evenimentului;
– Discursuri oficialități;
– Parada medievală, prin centrul Orașului Ghimbav.
17,30 – Dansuri medievale;
17,45 – Spectacolul „Regele și Înțeleptul” – Teatru cu tâlc pentru toată
familia;
 18,30 – Recital ALMA TRIO (flaut, vioară și violoncel);
 19,15 – Recital de muzică Folk GRUPUL VOCELIS;
20,00 – Recital WEEKEND GRUP;
20,45 – Spectacol de jonglerii cu foc HYPNOSIS FIRE Show;
21,00 – Recital de muzică medievală HUNIADI CANTORES;
21,45 – Concert Trupa COCO. 

SÂMBĂTĂ 11 septembrie 2021

14,00 – Muzică DJ;
16,00 – Spectacolul „Probele micilor mercenari” – moment pentru cei mici (un
spectacol interactiv menit să le prezinte celor mici câteva momente din
antrenamentul mercenarilor, oferind șansa tinerilor artiști să își dovedească
puterea și curajul într-o competiție directă cu Mercenarii din Asserculis);
16,45 – Dansuri medievale;
17,00 – Ansamblul săsesc DIE KNOSPE aus ROSENAU – Junior;
17,30 – Spectacolul „O zi din viața mercenarilor” – moment pentru cei mici și pentru părinți (acest spectacol este o scurtă lecție de istorie, menită să prezinte spectatorilor tipurile de armuri folosite de mercenari, armamentul specific unei trupe, și modul în care erau folosite)
18,15 – Recital de muzică Folk DANIEL FĂT;
19,00 – Recital de muzică populară CRISTIAN POMOHACI;
19,45 – Dansuri medievale;
20,00 – Recital de muzică medievală CIMPOIERII TRANSILVANIEI;
20,45 – Spectacol de jonglerii cu foc HYPNOSIS FIRE Show;
21,00 – Concert extraordinar susținut de Trupa DACIKA;
21,45 – Show de LASERE.

DUMINICĂ 12 septembrie 2021

15,00 – Concert extraordinar susținut de Ansamblul Etnofolcloric PLĂIEȘII
din Chișinău;
16,00 – Ansamblul săsesc DIE KNOSPE aus ROSENAU;
16,20 – Ansamblul de dansuri maghiare BUZAVIRAG;
16,50 – Ansablul de dansuri grecești EFTYMOS;
17,20 – Ansamblul folcloric MĂGURA din CODLEA;
18,00 – Spectacolul „Probele micilor mercenari” – moment pentru cei mici (un spectacol interactiv menit să le prezinte celor mici câteva momente din antrenamentul mercenarilor, oferind șansa tinerilor artiști să își dovedească puterea și curajul într-o competiție directă cu Mercenarii din Asserculis);
18,45 – Dansuri medievale;
19,00 – Spectacolul „Hoțul neprins” – commedia dell’arte (este un amalgam de glume, satiră, și evenimente în care se poate regăsii oricare dintre privitori. Acest spectacol combină toate stereotipurile de oameni moderni, prezentate
de după perdeaua medievală)
20,00 – Concert extraordinar susținut de LUPUS DACUS;
20,45 – Spectacol de jonglerii cu foc FIRE DREAM;
21,00 – Concert extraordinar susținut de TRUPA VAMA;
22,00 – ÎNCHIDEREA EVENIMENTULUI.

TABĂRĂ MEDIEVALĂ (curtea interioară a Bisericii Evanghelice din Orașul Ghimbav):

VINERI 10 septembrie 2021
17,00 – 21,00
SÂMBĂTĂ 11 septembrie 2021
14,00 – 21,00
DUMINICĂ 12 septembrie 2021
12,00 – 20,00

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.