Primarul și viceprimarul Brașovului i-au pus pe fugă pe unii comercianți din piețe. Allen Coliban: „Fugeau o grămadă de comercianți cu sacoșele în spate”

Două piețe agroalimentare din Brașov au fost luate vineri la „puricat” de conducerea Primăriei Brașov. Astfel, împreună cu agenții Poliției Locale, la Piața Dacia a fost în control viceprimarul Flavia Boghiu, iar la Piaţa Astra, primarul Allen Coliban. Un al treilea control a fost făcută la o altă piață agroalimentară din Brașov, unde nu au fost prezenți cei doi reprezentanți ai Executivului Primăriei Brașov. 

Reprezentanţii Primăriei au anunţat, într-un comunicat de presă pe tema „deschiderilor”  la pieţe, că aceste controalele au vizat comerțul ilegal și concurența neloială pe care unii vânzători o fac, de pe alei, celor care fac comerț legal și care plătesc taxe și impozite. Altfel spus, din anunțul Primăriei Brașov rezultă că au fost luați în colimator „comercianții de alee” care stau cu sacoșa în afara piețelor și vând usturoi, verdeață, porumb sau fructe de pădure. 

Ce s-a întâmplat în piețe

Cum era de așteptat, în momentul în care au apărut echipele de control, comercianții și-au strâns marfa și au luat-o la picior. De altfel, astfel de scene sunt „cotidiene”, între comercianți și polițiștii locali fiind un joc de-a șoarecele și pisica. Vineri, singura deosebire a fost că au fost prezenţa primarului și viceprimarului, însoțiți de staff-urile de imagine. 

Astfel, după ce a terminat controlul, primarul Brașovului a declarat că a mers într-un control neanunțat în Piața Astra, după ce a primit numeroase reclamații din partea cetățenilor referitor la „mafia piețelor”. 

„În momentul în care am ajuns aici deja fugeau o grămadă de comercianți cu sacoșele în spate, dovadă că se confirmă lucrurile semnalate. E nevoie de o atitudine mult mai implicată a Poliției Locale și am discutat despre planul de acțiune pentru perioada următoare. Continuăm verificările astăzi și din punct de vedere faptic și din punct de vedere scriptic, pentru că există toată partea aceasta de contracte și de chitanțe și de taxe de ocupare de tarabe pe care trebuie să o verificăm și intenționăm o frecvență a acestor acțiuni astfel încât să nu se mai vândă, în Brașov și lângă piețe, într-un mod ilegal, care creează de altfel o concurență neloială și pentru producători”, a declarat Coliban. 

 

 

Opinia edilului: polițiștii locali au tolerat situația 

Tot după acest control, Allen Coliban a anunțat și un vinovat indirect pentru apariția „mafiei piețelor”: 

„Din păcate credibilitatea Poliției Locale până acum a avut de suferit. Sunt foarte mulți oameni care spun că Poliția Locală îi tolerează pe acești comercianți și de astăzi încolo trebuie să fie foarte clar că nu mai sunt tolerați că nu acceptăm astfel de comportamente, iar polițiștii locali sunt datori să intervină. Este o concurență ilegală. În trei piețe am avut astăzi controale simultan, am avut trei echipe din partea Primăriei care au acționat cu echipe ale Poliției Locale, câte cinci sau șase echipaje în toate cele trei piețe”. 

2 Comentarii

  1. Am reclamat la primărie că toți tarabagii își țin cântarele în așa fel că tu, ca cumpărător nu poți vedea greutatea produsului pe care îl cumperi. Mi s-a răspuns că piețele nu aparțin de primărie. Incredibil usr-istul ăsta.

  2. Complet greșit
    Comercianții „cu sacoșe ” se poate sa fie chiar producători, care nu sunt dispuși sa dea șpagă necesara accesului în piețele brașovene
    Un primar slab, de Facebook, se preface ca rezolva probleme, aruncând cu praf în ochi, alungând oamenii care nu și permit șpăgile ordinare
    Un primar responsabil și coerent ar distruge mafia din piețe, pentru ca în jurul piețelor nu e mafie
    Domnule primar, ai gargara foarte ieftina.
    Și, consilieri de imagine și fotografi din epoca de trista amintire…..ar trebui sa ți actualizezi serios sursele de inspiratie

Dă-i un răspuns lui Zah Ioan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.