Zilele Culturii Maghiare, festival de 8 zile la Braşov

Timp de 8 zile, comunitatea maghiară din Brașov și din toată Țara Bârsei își va prezenta concetățenilor tradițiile și valorile care definesc această comunitate în cadrul celei de a XI-a ediții a Zilelor Culturale Maghiare, eveniment care se va desfășura în perioada 12 – 19 septembrie în zona centrului istoric.

Festivalul Zilelor Culturale Maghiare cuprinde și anul acesta peste 50 de activități culturale: concerte, spectacole, expoziții, prezentări de carte, activități sportive, degustări de vinuri și produse gastronomice, târg de meșteșuguri și produse tradiționale, dansuri populare, jocuri și concerte pentru copii, care se desfășoară în locații diferite, cele mai importante fiind Piața Sfatului, Piața Sfântul Ioan, Curtea Liceului Aprily Lajos. Programele sunt concepute pentru toate generațiile, atât pentru locuitorii orașului, dar și pentru turiștii aflați în perioada respectivă în Brașov, accesul fiind gratuit la marea majoritate a acestora, cu respectarea regulilor epidemiologice în vigoare.

,,Este a XI-a ediție, ne mândrim cu acest festival pentru că este cel mai mare festival în limba maghiară din sudul Transilvaniei. Ne mândrim și este foarte benefic pentru noi, pentru comunitatea maghiară, care numără aproape 20.000 în municipiu și 40.000 în județ, în condițiile în care din păcate nu avem o instituție culturală în limba maghiară. Aceste festivaluri, aceste evenimente, vin să suplimenteze acest deficit al orașului. Avem trei locații mari, avem și o noutate, dea anul acesta vom avea evenimente și Piața Sfântul Ioan, acolo o să avem cinci concerte mari, inclusiv o colaborare cu Filarmonica. Locul tradițional rămâne Piața Sfatului, cu concertele mari, din 16 până în 19 septembrie. Totodată, alături de concertele mari, o să avem și frumosul târg de meșteșugari și de producători autohtoni. A treia locație este curtea Liceului Aprily Lajos. Acolo o să avem mâncare specifică ungurească, kurtos-kalacs, langos și concerte cu formații locale. O să avem și acolo un colț unde copiii și familiile vor avea evenimente. Avem și expoziții de cărți și proiecții de filme cu subtitrare în limba română. Deci, vom avea un festival, mega festival, un maraton festival, în limba maghiară, dar cum am specificat și comunitatea românească poate să își găsească foarte multe evenimente, unde poate să se bucure alături de comunitatea maghiară, și ăsta este și un scop, de fapt, ca să putem să promovăm valorile comunității maghiare pentru pentru celelalte naționalități din Brașov”, a declarat Toro Tamas, inițiatorul acestui eveniment

Festivalul Zilelor Culturale Maghiare din Brașov ”Țara Bârsei organizat de Asociația Maghiarilor din Țara Bârsei, valoarea totală a proiectului fiind de 420.062 de lei.

Primăria Brașov cofinanțează a acest proiect prin ghidul de finanțare al proiectelor culturale cu suma de 209.725. Alături de Municipalitate, și Consiliul Județean cofinanțează acest eveniment  suma alocată fiind de 99.948 lei.

Festivalul de Dansuri Populare Maghiare ”Țara Bârsei”

Tot în această perioadă comunitatea maghiară organizează și un festival dedicat dansurilor populare maghiare din Țara Bârsei. Astfel în data de 19 august, începând cu ora 13.00, pe scena din Piața Sfatului, de 10 ansambluri de dansuri populare maghiare vor susține un spectacol de culori și mișcări.

,,Festivalul de Dansuri Populare Maghiare ”Țara Bârsei” este un proiect cultural care promovează diversitatea culturală, pentru publicul interesat de cultură, tradiții și obiceiuri specifice comunității maghiare din Brașov, indiferent de etnie, turiști, care vor învăța despre cultura maghiară dar mai ales despre conviețuire și  promovarea valorilor culturale tradiționale și a moștenirii culturale comune”, precizează organizatorii acestui festival.

Evenimentul este organizat în memoria reputatului brașoveanului Reiff István – profesor, muzician, coreograf și colecționar de folclor –, care a pus bazele ansamblului de dans popular maghiar Búzavirág din Brașov. Din 2007 încoace, după moartea sa, întâlnirile regulate ale ansamblurilor de dans populare maghiar din Țara Bârsei îi sunt dedicate memoriei lui „nea Pista”. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.